UPDATE: Adrian Năstase a fost eliberat din penitenciarul Jilava. El se află la o clinică privată din București, unde urmează câteva investigații medicale. La finalul acestora, fostul premier al României va merge acasă. Acesta a anunțat că nu va vorbi cu presa decât peste câteva zile, dorind ca în zilele următoare să se bucure de libertatea pe care tocmai și-a redobândit-o.
Adrian Năstase va fi ELIBERAT. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis luni eliberarea condiţionată din penitenciar a fostului premier. Instanţa a respins recursul DNA şi a menţinut o decizie favorabilă fostului premier dată de Judecătoria Sectorului 4. Decizia instanţei este definitivă. Sentința se va pune în aplicare în cel mai scurt timp. Fostul premier Adrian Năstase va pleca din închisoare în cursul zilei şi cel mai probabil îşi va petrece seara în sânul familiei.
Potrivit Mediafax, Adrian Năstase a fost adus, luni dimineaţă, de la Penitenciarul Jilava la Tribunalul Bucureşti, care urmează să ia o decizie definitivă privind cererea acestuia de eliberare condiţionată după executarea unei treimi din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul „Trofeul calităţii”. Procurorul DNA susţine că a găsit documente depuse de avocaţii lui Năstase care nu poartă ştampila „conform cu originalul” şi alte înscrisuri care au această ştampilă, dar este pusă în condiţii suspecte.
Şoc! Adrian Năstase a încercat să se sinucidă când gardienii au venit să-l elibereze din detenţie