Cultură
A murit Dan Haica, omul care a ținut vie cultura Lugojului
A murit Dan Haica, lugojeanul care și-a dedicat ultimii ani din viață culturii și frumosului. Anunțul a fost făcut miercuri, 31 mai, de către soția sa, Mirela. „O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemarginită durere și un gol imens, cu mare durere anunț că s-a stins din viață Ing. Dan Haica. Înmormantarea va avea loc sâmbătă 03.06.23, la Cimitirul Evanghelic din Lugoj, la ora 13”
În Decembrie 2019, la Gala Premiilor Lugojene „Iosif Constantin Drăgan”, Dan Haica a primit premiul de excelență pentru felul cum s-a implicat în cultura Lugojului. Mai bine de zece ani, și-a transformat English Pub-ul într-un un pol al evenimentelor culturale din oraș
„Știți foate bine, cultura e consumatoare de bani, nu generatoare de bani și mi-am dorit un loc în care să mă simt eu bine și să-mi găsesc prieteni de un anumit nivel, pentru că și muzica și arta și cărțile pe care le lansăm aici evident că triază lumea care vine. Și atunci am avut norocul să întâlnesc oameni excepționali din Lugoj pentru că fără ei, deși nu am făcut-o pentru ei, fără ei nu o puteam face. Asta e de fapt esența și mulțumirile mele”, spune la aceea vreme Dan Haica
Vă lăsăm să urmăriți, mai jos, un scurt videoclip dedicat celui care a fost Dan Haica, cu ocazia Galei Premiilor Lugojene. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Cultură
Începe Festivalul Internațional Lugoj Clasic. Concertul de deschidere aparține Corului de Copii al Academiei de Arte
Cei pasionați de muzică clasică se pregătesc pentru o experiență muzicală extraordinară, deoarece Festivalul Internațional Lugoj Clasic, ediția a VIII-a, se va deschide joi, 28 septembrie 2023. Festivalul debutează într-un mod spectaculos cu interpretarea lucrării vocale-simfonice „STABAT MATER” a compozitorului italian Giovanni Battista Pergolesi. Concertul de deschidere va avea loc la Catedrala Greco-Catolică din Lugoj, începând cu ora 19:30.
Evenimentul aduce în prim-plan Corul de Copii al Academiei de Arte, care va interpreta partitura corală, marcând astfel prima lor întâlnire cu muzica vocal-simfonică de acest calibru. Este un moment emoționant și de mare însemnătate pentru tinerii artiști, care vor încânta publicul cu talentul lor.
Solistele acestei serate de excepție vor fi soprana Diana Țugui, cu o impresionantă carieră la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, și mezzosoprana Aura Twarowska. Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de New Hope Ensemble din Cluj-Napoca, sub conducerea muzicală a maestrei Claudia Crețiu.
Festivalul Internațional Lugoj Clasic este un proiect finanțat din bugetul local al Municipiului Lugoj, reprezentând un angajament față de promovarea culturii și a muzicii clasice în comunitate. Intrarea este liberă la eveniment.
Cultură
Propunere pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare pentru un actor și un om deosebit al Lugojului
Călin Dobra, președintele PSD Lugoj, a anunțat că va cere colegiilor săi din Consiliul local Lugoj să propună acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” artistei Maria Voronca. Această decizie vine în recunoașterea contribuției excepționale pe care „Doamna Maia” a adus-o comunității lugojene și teatrului lugojean.
„Doamna Maia este un om de cultură, un om care a adus un plus comunității noastre și teatrului lugojean. Consider că astfel de valori trebuie promovate și acestor oameni trebuie să le purtăm o adâncă recunoștință. În semn de prețuire pentru întreaga dumneaei activitate, o să solicit colegilor PSD din Consiliul local să înainteze propunerea ca doamnei Maria Voronca să i se acorde titlul de ‘Cetățean de onoare’ al Municipiului Lugoj,” a declarat Dobra.
Maria Voronca, o adevărată legendă a teatrului românesc, a impresionat publicul cu peste 100 de roluri memorabile pe scenele teatrale din întreaga țară. S-a născut în anul 1939 la Cernăuți și, împreună cu familia sa, a căutat refugiu în România în 1944. Din anul 1945, s-a stabilit în Lugoj, unde a urmat Conservatorul Popular de 5 ani, secția actorie. Începând cu anul 1964, a devenit actor profesionist și și-a făcut debutul la Teatrul de Stat din Turda. A activat în industria teatrală timp de 11 ani, la Teatrul Liric din Craiova (1980-1991), apoi s-a întors la Teatrul de Stat din Turda (1991-2000) și în cele din urmă, la Lugoj.
Cu o carieră care a durat peste jumătate de secol și peste 100 de roluri interpretate cu pasiune și talent, Maia Voronca rămâne sufletul Teatrului “Traian Grozăvescu” din Lugoj și o profesoră inspirațională la Școala de Arte Lugoj.
Cultură
Se fac înscrieri pentru Concursul de Fotografie ”Casian Mărgineanțu”
Concursul de Fotografie ”Casian Mărgineanțu”, este un eveniment dedicat pasionaților de fotografii, organizat de Asociația Ghidul Banatului, cu sprijinul Primăriei Lugoj.
Cu premii în valoare totală de peste 1.000 de euro, acest concurs este un tribut adus memoriei fotoreporterului de excepție, Casian Mărgineanțu, și o oportunitate de a vă exprima creativitatea în lumea fascinantă a fotografiei.
Dacă sunteți pasionați de fotografie, aveți ocazia de a vă înscrie în acest concurs și de a vă testa abilitățile în fața unui juriu experimentat.
Iată pașii pentru a vă înscrie: alegeți cel mult trei fotografii pe care le considerați demne de participare şi trimiteți fotografiile și datele de contact la adresa de email concursfotocasianmargineantu@gmail.com înainte de data limită, care este 1 octombrie.
Premiile sunt substanțiale și vor răsplăti efortul și talentul vostru: Premiul 1: 2.500 de lei; Premiul 2: 1.500 de lei; Premiul 3: 1.000 de lei şi două mențiuni speciale: câte 700 de lei fiecare.
Criterii de evaluare: Fotografiile vor fi evaluate de un juriu experimentat pe baza următoarelor criterii: creativitate, tehnică şi originalitate
Câștigătorii vor fi anunțați după data limită în ziarele tipărite și online din Lugoj și vor fi contactați telefonic sau prin e-mail. O expoziție specială de premiere va avea loc la Galeria Pro-Arte, unde fotografiile câștigătoare vor fi expuse publicului și vor fi prezentate în presa locală.
Cultură
ArtKammerorchester prezintă la Lugoj un concert dedicat copiilor
Asociația Art Time se pregătește să prezinte un eveniment muzical adresat copiilor în data de 27 septembrie 2023, de la ora 12.00 la Teatrul Municipal „Traian Grozavescu” din Lugoj, în cadrul unui proiect finanțat din bugetul local al Municipiului Lugoj. „Copiii în Universul Muzicii” este un concert în care talentul și pasiunea pentru muzică a tinerilor interpreți vor străluci alături de artiștii consacrați, într-o atmosferă plină de emoție și muzicalitate.
ArtKammerorchester, compusă din artiști instrumentiști din cadrul Operei Naționale Române Timișoara, va susține acest concert inedit. Cu un repertoriu diversificat, orchestra va interpreta compoziții muzicale care vor purta publicul într-o călătorie muzicală fascinantă. Soprana Diana Zaharia și baritonul Dan Pataca vor fi în centrul atenției și vor încânta auditoriul.
Aceștia vor aduce emoție și profunzime fiecărei note, creând astfel o experiență muzicală de neuitat. Moderatorul evenimentului va fi Florin Mihoc, care va ghida publicul prin acest univers muzical captivant și va oferi informații importante despre repertoriul interpretat. De asemenea, în cadrul acestui concert extraordinar, două tinere talente promițătoare vor avea ocazia de a străluci pe scenă.
Tania Petrov la vioară și Arsenia Cirnu la pian vor susține un minirecital care va demonstra talentul și devotamentul acestor tineri artiști pentru muzică. Un aspect demn de menționat este că acest eveniment special este oferit publicului cu intrarea liberă, mulțumită finanțării din bugetul local al Municipiului Lugoj.
- Actualitate4 zile în urmă
Medicul trimis în judecată pentru mită, care dorea să profeseze la Lugoj, pus pe funcție la alt spital
- Social4 zile în urmă
Viața unei tinere de 17 ani, dată peste cap în urma unui incident tragic cauzat de un câine al vecinilor
- Lugoj3 zile în urmă
Trenuri blocate timp de o săptămână. Și Lugojul se află pe ruta unde se fac lucrări
- Cultură11 ore în urmă
Începe Festivalul Internațional Lugoj Clasic. Concertul de deschidere aparține Corului de Copii al Academiei de Arte