Primăria Municipiului Lugoj a solicitat unele clarificări de la ofertantul rămas în competiție, pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție al noului spital. În prezent, comisia din cadrul Primăriei analizează documentele prezentate de acesta, pentru a verifica conformitatea cu caietul de sarcini. Așa cum anunțam (aici), procesului de evaluare financiară a celor două oferte depuse în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru construcția Noului Spital de la Lugoj s-a încheiat la începutul lunii decembrie.
Din cele două firme calificate, pentru evaluarea finală, Synergy Construct și SSAB-AG S.A., doar una s-a încadrat, cealaltă având un preț peste cel din ofertă. Numele acesteia nu poate fi făcut public până la finalizarea totală a licitaței, au transmis reprezentanții administrației locale.
De ce nu s-a semnat contractul, până acum?
Următoarea etapă, care trebuia să se încheie la începutul lunii ianuarie, prevedea ca firma care a rămas în cursă pentru construcția spitalului să depună documentele de calificare prevăzute în DUAE(Document Unic de Achizitie European), iar dacă acestea sunt conforme, urma să fie semnat contractul. Doar că, Primăria Lugoj a cerut lămuriri suplimentare, legate de calificarea ofertantului.
„În cadrul procedurii de evaluare și atribuire a contractului de proiectare și execuția noului spital de la Lugoj, ne aflăm în prezent în faza de evaluare a documentelor de calificare. Este ultima fază a acestei proceduri, în care a rămas un singur ofertant, adică o asociere de mai multe societăți sub o singură ofertă. Astăzi am transmis încă o solicitare de clarificări cu privire la documentele depuse de către această asociere, clarificare care are relevanță în calificarea pe care această asociere o are în domeniul construcției de spitale. Răspunsul la această clarificare trebuie să ne parvină până joi. În cazul în care, acesta va îndeplini cerințele din documentația de atribuire, contractul va fi atribuit acestei asocieri. În cazul în care nu vor răspunde aceste solicitări de clarificări sau în cazul în care răspunsul va fi unul neconcludent, achiziția publică se va anula și se va relua licitația pentru proiectare și execuția noului spital”, spune Claudiu Buciu, consilierul primarului interimar.
Este important de menționat că toate etapele de evaluare au fost validate de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP). Investiția, în valoare de peste 150 de milioane de euro, reprezintă cea mai mare finanțare obținută în istoria Municipiului Lugoj, contractul pe PNRR fiind semnat în luna aprilie, din 2023.
Salut , inca nu suntem in luna aprilie … :))) ( ” … contractul pe PNRR fiind semnat în luna aprilie a acestui an…. ” )