Claudiu Buciu, consilierul primarului interimar, Bogdan Blidariu a anunțat încheierea procesului de evaluare financiară a celor două oferte depuse în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru construcția Noului Spital de la Lugoj. Din cele două firme calificate, pentru evaluarea finală, Synergy Construct și SSAB-AG S.A., a fost ales un câștigător.
“În urma evaluării ofertelor financiare, comisia a constatat faptul că doar o ofertă se încadrează în valoarea estimată a contractului (95,99% din valoarea estimată), cea de-a doua ofertă depășind valoarea estimată (114,98% din valoarea estimată), în consecință, aceasta a fost respinsă. Practic, în acest moment a fost stabilit ofertantul câștigător (100 de puncte din 100 posibile), acesta având obligația să depună documentele de calificare prevăzute în DUAE, iar dacă acestea vor fi conforme, contractul va fi semnat la începutul lunii ianuarie”, a anunțat Buciu.
Este important de menționat că toate etapele de evaluare au fost validate de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP). Investiția, în valoare de peste 150 de milioane de euro, reprezintă cea mai mare obținută în istoria Municipiului Lugoj și beneficiază de finanțare asigurată, contractul fiind semnat în luna aprilie a acestui an.
Toate documentele elaborate în cadrul procedurii, precum Studiul de Prefezabilitate, Studiul de Fezabilitate, DTAC, DTAD, Expertizele tehnice, Studiile geotehnice, Studiul NZEB, etc., au fost recunoscute ca utile și corect întocmite, fiind validate prin acordarea finanțării de către Ministerul Sănătății. Numele societății câștigătoare va fi anunțat oficial, însă, abia la sfârșitul acestei luni, după ce depune documentele de calificare, iar în cazul conformității, contractul urmează a fi semnat la începutul lunii ianuarie.