Connect with us

Actualitate

Un revoluționar cere Consiliului Local Lugoj să i se respecte drepturile privind scutirea la plata impozitelor

Publicat

în

Lugojeanul Petrică Balint, deținător al unui certificat de revoluționar, conform Legii nr.  341/2004, a transmis o scrisoare Consiliului Local Lugoj prin care cere să i se respecte drepturile privind scutirea de la plata impozitelor.

În documentul transmis consilierilor locali, Balint cere respectarea articolul 5 al legii mai sus menționate. Acesta spune că: „Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) Iit. b), precum şi la art. b), care îndeplinesc condiţiile prezentei legi beneficiază şi de următoarele drepturi: j) scutirea de la plata taxelor şi impozitelor pentru o locuinţă si terenul aferent acesteia, pentru un autoturism hycomat sau hidramat (cutie de viteze automată) şi mototriciclu, aflate în proprietate sau în coproprietate cu soţul/soţia, precum şi scutirea de taxe la înmatricularea unui singur autoturism tip hycomat sau hidramat”.

RETIM

Revoluționarul le amintește aleșilor locali că, până în anul 2000, a beneficiat de drepturile conferite de această lege.

Astfel, până în anul 2020, instituția Dvs. a pus în aplicare prevederile legale prevăzute. la art 5 din Legea nr. 341/2oo4 cu modificările și completările ulterioare, însă începând cu anul  2021, instituția Dvs. nu a mai respectat prevederile art. 5 din Legea nr. 341/2oo4, încălcând astfel prevederile legale în vigoare (vezi adresa de Înștiințare privind înființarea popririi menționată mai sus). Urmare celor constatate, solicit sa luați act de cele menționate și să faceți demersurile ce se impun în vederea punerii în aplicare și respectării prevederilor Legii nr. 341/zoo4 cu privire la drepturile conferite beneficiarilor acestei legi prevazute la art. 5, alin(i) , lit j).„, solicită Balint.

Refuz din partea Primăriei

Într-un răspuns semnat de viceprimarul Adrian Serendan, Primăria Lugoj îi explică revoluționarului de ce nu mai beneficiază de acest drept.

„Urmare a cererii dumneavoastră nr. 16/26/03.01.2024, prin prezenta vă comunicăm urnătoarele aspecte: Potrivit Art. 469, alin. (2), lit b. din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului pentru mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un singur mijloc de transport la alegerea contribuabilului.

Pentru anul 2022, 2023 şi 2024, Consiliul Local al Municipiului Lugoj nu a adoptat o hotărâre prin care persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, să fie scutite de la plata impozitului pe mijloacele de transport aflate în proprietate sau coproprietate. Ca urmare a celor prezentate anterior, cererea dumneavoastră de acordare a scutirii de la plata impozitului pentru mijlocul de transport pe care îl dețineți nu poate fi soluționată favorabil”, se arată în document.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Încă trei descărcări de pe autostradă. La Recaș, Bethausen și una în județul Hunedoara

Publicat

în

Cristian Pistol, directorul CNAIR, a făcut un anunț așteptat în rândul conducătorilor auto și al comunităților din județele Timiș și Hunedoara. Astăzi, în cadrul Comitetului Tehnic de Evaluare (CTE), au fost avizate studiile de fezabilitate necesare construcției a trei noi noduri rutiere vitale pe Autostrada A1.

Primul dintre aceste noduri este Nodul Bethausen, situat la intersecția autostrăzii A1 (km 450+210) cu drumul județean DJ609, în județul Timiș. Urmează Nodul Recaș, poziționat la intersecția autostrăzii A1 (km 485+030) cu drumul județean DJ609E, tot în Timiș. Ultimul, dar nu cel din urmă, este Nodul Sântuhalm, plasat la intersecția autostrăzii A1 (km 362+813) cu drumul comunal DC129, în județul Hunedoara.

RETIM

După finalizarea și avizarea Proiectului Tehnic și a Proiectului Tehnic de Execuție, autoritățile se vor îndrepta către elaborarea documentațiilor tehnice necesare pentru lansarea licitațiilor. Aceasta reprezintă un pas crucial în drumul către construcția efectivă a celor trei noduri rutiere, icare vor îmbunătăți semnificativ infrastructura rutieră și accesibilitatea în regiune.

Valoarea totală estimată a acestor trei contracte este de 290,7 milioane lei (fără TVA), fonduri ce provin din surse europene nerambursabile.

Citiţi mai departe

Actualitate

Caz amuzant la Judecătoria Lugoj! Turiști francezi pârâți la 112

Publicat

în

Într-un proces deschis la Judecătoria Lugoj, o femeie din satul Ictar Budinț, județul Timiș, a cerut anularea unei amenzi de 2.000 de lei aplicate de către IPJ Timiș pentru apelarea nejustificată a numărului de urgență 112.

Femeia a argumentat că în data de 10 aprilie 2023, în timp ce participa la activități de curățenie în biserica satului, a observat o autorulotă cu numere străine parcată în apropiere. Având în vedere ora târzie și neobișnuitul prezenței unei astfel de mașini în zonă, ea și ceilalți enoriași au decis să anunțe autoritățile.

RETIM

Cu toate acestea, când echipajul de poliție s-a prezentat la fața locului, au constatat că autorulota aparținea unei familii de turiști francezi care doar se odihneau, considerând locul unul sigur și luminat.

Pedeapsă disproporționată

În urma acestui incident, femeia a fost amendată cu suma de 2.000 de lei pentru apelarea nejustificată a numărului de urgență 112. Avocatul ei a argumentat că apelul la 112 a fost făcut din teamă și nu pentru a falsifica informații, iar sancțiunea aplicată de poliție a fost disproporționată.

Judecătoria Lugoj a decis să transforme amenda într-un avertisment, considerând că sancțiunea aplicată inițial era excesivă. Instanța a luat în considerare circumstanțele spontane ale faptei, precum și faptul că decizia de a suna la poliție a fost luată în urma consultării cu alte persoane prezente în acel moment.

Sentința Judecătoriei Lugoj nu este definitivă, ea poate fi contestată cu apel de ambele părți.

Citiţi mai departe

Actualitate

România plătește despăgubiri de sute de milioane de euro constructorilor de autostrăzi. Lugoj-Deva, în topul pierderilor

Publicat

în

În ultimii ani, România s-a confruntat cu un fenomen alarmant: pierderi financiare semnificative din cauza proceselor de arbitraj deschise de constructorii de autostrăzi și drumuri naționale. Aceste despăgubiri, însumând sute de milioane de euro, au avut un impact major asupra bugetului statului, arată Europa Liberă, într-o analiză publicată astăzi. 

Ministerul Transporturilor și CNAIR au reziliat, în 2017 și 2019, contractele pentru loturile 2 și 3 din autostrada Lugoj-Deva (A1), încheiate cu un singur constructor. Acesta a obținut în procesele deschise la Curtea de Arbitraj de la Paris daune de zeci de milioane de euro.

RETIM

Ezitările și deciziile întârziate ale autorităților, exproprierile întârziate și rezilierile abuzive au fost identificate ca fiind printre principalele cauze ale acestor pierderi financiare. În plus, limitările legislative și problemele legate de supervizarea lucrărilor au contribuit la creșterea numărului de procese de arbitraj și la creșterea sumelor obținute de constructori în instanțe.

Unul dintre cele mai notorii cazuri este cel al constructorului italian Salini, care a obținut despăgubiri de peste 48 de milioane de euro după rezilierea contractului pentru construcția unui tronson al autostrăzii Lugoj – Deva. Problemele legate de proiect, inclusiv necesitatea construirii de tuneluri pentru protejarea faunei, au generat întârzieri și dispute, culminând cu rezilierea contractului și acordarea unor despăgubiri substanțiale constructorului.

Alte companii, precum Astaldi și Tirenna Scavi, au câștigat și ele sume semnificative în urma proceselor de arbitraj, subliniind astfel amploarea fenomenului și impactul acestuia asupra finanțelor publice.

Articolul integrale pe europaliberă.org

 

Citiţi mai departe

Actualitate

O fetiță de doi ani și jumătate ar fi fost bătută cu o „jordiță, peste mânuțe și față”, de către educatoare

Publicat

în

FOTO Arhiva

Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș a confirmat că polițiștii din Lugoj au început investigațiile într-un caz de purtare abuzivă, în legătură cu un incident în care un cadru didactic este acuzat că ar fi lovit o fetiță de doi ani și jumătate. Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții IPJ, ancheta a fost demarată ca urmare a unor informații apărute în spațiul public referitoare la presupusa agresiune fizică asupra fetiței, la o unitate de învățământ preșcolară din localitatea Racovița, județul Timiș.

Conform declarațiilor conducerii Inspectoratului Școlar Timiș, situația a fost adusă la cunoștința autorităților de către mama fetiței, care a făcut o postare pe o rețea de socializare. Acesta a relatat că fetița ar fi fost supusă la violență fizică de către educatoare.

RETIM

„Informația privind abuzul fizic asupra minorei, de la Racovița, a fost preluată de către reprezentanții ISJ Timiș în cursul acestei dimineți. Nu s-a înregistrat nicio sesizare scrisă la ISJ și nici la unitatea de învățământ. Conducerea Școlii Gimnaziale Racovița a aflat despre presupusul abuz, în cursul serii trecute, dintr-o postare pe o rețea de socializare, postare realizată de mama minorei de 2,5 ani. Se presupune că minora a fost agresată fizic de către doamna educatoare, în cursul săptămânii trecute, prin aplicarea unei măsuri de corecție cu o jordiță, peste mânuțe și față. Copilul de vârstă antepreșcolară a fost primit în grădiniță, în urma înțelegerii verbale dintre doamna educatoare și părinte, fără ca acesta să fie înscris corect în învățământul preșcolar, fapt ce atrage, după sine, o cercetare disciplinară a cadrului didactic, care a facilitat frecventarea grădiniței, fără forme legal constituite. Pentru a se verifica acuzațiile aduse de părinții minorei, unitatea de învățământ va pune în aplicare prevederile legii învățământului și va demara o cercetare disciplinară”, arată Aura Danielescu, șefa Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

Cercetarea faptei şi comunicarea deciziei se fac în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării raportului de cercetare disciplinară, la registratura generală a unităţii de învăţământ preuniversitar, fiindu-i adusă la cunoştinţă persoanei de către conducătorul instituţiei după aprobarea în consiliul de administraţie al acesteia, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

Potrivit legislației învățământului, abaterile disciplinare, inclusiv violența fizică îndreptată împotriva elevilor, pot fi sancționate cu măsuri precum avertismente scrise, reducerea salariului, suspendarea drepturilor la concursuri sau examene, sau chiar desfacerea contractului individual de muncă. În acest caz, unitatea de învățământ urmează să desfășoare o anchetă disciplinară, iar acuzațiile vor fi investigate în conformitate cu procedurile legale.

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite