Stadionul „Tineretului” din Lugoj va purta un alt nume, dacă aleșii locali vor aproba în ședința de astăzi, 28 noiembrie, propunerea venită din partea lui Mihai Anghel, șeful CSM Lugoj.

Acesta solicită ca stadionul municipal să poarte numele lui Victor Maier senior, fost fotbalist în lotul Vulturilor Lugoj. Conform propunerii făcută de către Anghel, întreaga denumire a stadionului ar urma să fie „Stadionul Municipal Victor Maier Senior -Vulturii Lugoj”.

Șeful CSM Lugoj își motivează cererea cu „discuții avute cu cetățenii municipiului, oameni de sport și iubitori ai fenomenului fotbal”

Un lugojean este singurul român care a câștigat vreodată Cupa Mondială la fotbal, cel mai râvnit trofeu din lumea sportului. Josef Posipal este un nume care nu spune mare lucru majorității lugojenilor, însă pentru sportivii de performanță, mai ales cei din fotbal, “Jupp”, așa cum îi spuneau amicii, este o legendă absolută.

Posipal s-a născut în orașul Lugoj din județul Timiș pe 20 iunie 1927. În Lugoș și-a petrecut primii 16 ani din viață. Josef a fost fiul unui brutar de origine germană, Peter Posipal și a unei unguroaice, Anna Maria. Tătăl său a fost un mare amator al sportului cu balonul rotund și acesta pare să-i fi injectat bucuria fotbalului și fiului său. 

Începuturi la „Vulturii” Lugoj

Josef s-a născut într-o perioadă în care Chinezul și Ripensia făceau legea în fotbalul românesc așa că n-a fost prea dificil pentru el să înțeleagă fenomenul. Deși nu există documente oficiale, “Jupp”, așa cum era poreclit Josef, ar fi evoluat în perioada copilăriei la echipa locală din Lugoj, Vulturii. Înainte de a se dedica în totalitate fotbalului, Jupp practica mai multe sporturi: natație, atletism, handbal, patinaj , tenis de masă și schi.

Marea schimbare a vieții sale s-a petrecut în 1943 pe când avea 16 ani. La fel ca mulți români din Banat, Josef Posipal a emigrat în străinătate, mai exact în Germania de Vest. Pentru a evita unele probleme, și-a schimbat numele în Josef Berwanger. A ajuns în Hanovra și urma să lucreze ca și ucenic într-o oțelărie. În plin război, ajunge să lucreze într-o fabrică de armament. În acea fabrică și-a petrecut următorii doi ani, până în 1945 când s-a terminat războiul.

Posipal n-a renunțat la sport în acest timp și s-a înscris într-o echipă formată exclusiv din refugiați numită Weisser Adler (Vulturul Alb). De altfel, echipele de refugiați erau foarte populare la acea vreme nu doar în Germania ci și în celelalte tări occidentale. 

Probleme cu cetățenia

Posipal n-a jucat prea mult la această echipă. A fost observat imediat de câteva echipe și a făcut pasul la formația TSV Badenstadt și mai apoi la Blau-Weiss Wolpinhausen. A jucat aici până în 1946 când s-a transferat la o echipă dintr-o ligă superioară, Linden 07. Cu această echipă a reușit să câștige campionatul în primul său sezon, calificându-se în Oberliga Nord (primul eșalon fotbalistic organizat în nordul Germaniei și cea mai importantă competiție până la înființarea Bundesligii în 1963). Din păcate pentru el și pentru colegii săi, echipa n-a apucat să evolueze în Oberliga Nord datorită mult mai titratei formații Hannover 96 care le-a preluat locul în urma unor reclamații.

În anul imediat următor, adică în 1947, Posipal semnează primul său contract de fotbalist profesionist cu echipa SV Arminia Hannover. Odată cu semnarea acestui contract, Jupp revine la numele cu care s-a născut, Josef Posipal! La Arminia a început în postura de atacant reușind să marcheze 12 goluri în 15 partide în primul său sezon. În al doilea sezon, randamentul său din atac n-a mai fost la fel de eficient înscriind doar 5 goluri în 22 de partide. La sfârșitul acelui campionat, antrenorul Armniei, a semnat cu puternica echipă Hamburger SV. Acesta n-a venit cu mâna goală la noua sa echipă, aducânu-l cu el și pe Posipal. Datorită fizicului său impunător, Knopfile l-a retras pe Posipal mai întâi pe poziția de mijlocaș ofensiv pentru ca într-un final, să-l reprofileze în fundaș.

Campion mondial în 1954

După un sezon foarte bun făcut cu Hamburg pe poziția de fundaș, Posipal este convocat de selecționerul nemților de la acea vreme, Sepp Herberger pentru un meci cu Elveția. Era primul meci internațional pentru Germania de Vest după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Din păcate pentru lugojean, debutul său în naționala Germaniei de Vest nu s-a produs datorită cetățeniei române. În acel moment, Posipal nu putea evolua decât pentru naționala României, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. Jupp a devenit cetățean german un an mai târziu, în 1951. Pe 17 iunie, 1951, Posipal este rechemat la naționala Germaniei de Vest pentru meciul cu Turcia. Acela a fost și meciul său de debut pe scena internațională fiind utilizat pe poziția de fundaș dreapta. Echipa sa se impunea cu 2-1.

Posipal a devenit într-un timp destul de scurt unul dintre cei mai buni fundași nu doar din Germania de Vest ci chiar din lumea întreagă. Datorită multiplelor sporturi pe care le practica, capacitatea sa de efort era cu mult peste cea a celorlalți jucători. Era un jucător complet din toate punctele de vedere. Cu el în teren, Hamburg a cunoscut cea mai prosperă perioadă din întreaga istorie a clubului: 8 titluri de campioană! Pe plan internațional, devine unul dintre cei mai importanți fundași din lume drept dovadă este invitat să joace într-un amical de lux: Anglia vs. Restul Lumii în 1953.

Apogeul carierei sale a fost la Mondialul din 1954 când Germania de Vest câștiga finala în fața Ungariei lui Ferenc Puskas, devenind singurul român campion mondial.

Citește întreaga poveste a lugojeanului campion mondial la fotbal aici.

Lugojeanul Raul Cătinaș a fost făcut knock-out de către adversarul său din primul meci de revenire după o pauză de câteva luni. Cătinaș nu a rezistat decât un minut în fața croatului Antonio Plazibat, care s-a dovedit un luptător prea puternic pentru lugojean, în evenimentul principal al Galei Glory de la Bonn.

Chiar dacă Raul „Iron” Catinas a intrat hotărât în meci și a trimis câteva lovituri care au trecut prin garda adversarului, Plazibat a ripostat cu succes și a reușit să-l țină la distanță pe lugojean.

Meciul s-a terminat după 104 secunde, când prins în corzi, Cătinaș a căzut pradă seriei de lovituri ale lui Plazibat.

Când se vorbește despre un top format din cei mai buni jucători de fotbal, părerile sunt mereu împărțite și este normal să fie așa. Fotbalul este creat pentru spectacol și discuțiile în contradictoriu fac parte din esența sa. Totuși, scopul acestui articol nu este să creeze dezbateri interminabile, ci doar să amintească o mică parte din sumedenia de fotbaliști care au avut o influență puternică asupra sportului rege.

Cifrele și statisticile au cu siguranță un rol important în sport, însă frumusețea și impactul pe care fotbalul îl are la nivel global este mai presus de cifre. Fiecare pasionat de fotbal are propriul favorit și în unele cazuri poate să fie un jucător care nu a strălucit sau a făcut-o doar pentru o  scurtă perioadă de timp. De aceea, alcătuirea unui top este o misiune grea, poate chiar controversată, pe care caut să o evit.

Pele (Edson Arantes do Nascimento)

Pele a jucat între 1956 și 1977 și a schimbat fața fotbalului, astfel, la finalul anilor 90, brazilianul a fost desemnat, alături de Maradona, unul dintre cei doi câștigători ai premiului FIFA Player of the Century. Pe lângă fazele memorabile, palmaresul său include trei Cupe Mondiale (1958, 1962 și 1970), 11 trofee, naționale și internaționale, cu Santos și un titlu în SUA, la finalul carierei, alături de New York Cosmos.

Diego Maradona

Fiind foarte îndrăgit de fani, în special în Italia și în țara sa natală, Maradona împarte datorită votului publicului distincția FIFA Player of the Century cu Pele. Însă, acest aspect este mai puțin relevant pentru că, deși controversat, argentinianul și-a pus pe deplin amprenta asupra fotbalului. Palmaresul său include o Cupă Mondială (1986), două titluri de campion, o Cupa Italiei și o Cupa UEFA, alături de Napoli, respectiv o Cupa Spaniei, obținută în scurta perioadă de timp petrecută la Barcelona.

Lionel Messi

Încă în activitate și cu 7 trofee Balonul de Aur câștigate, Messi nu are nevoie de foarte multă prezentare. Argentinianul a scris istorie în tricoul Barcelonei, în care a înscris peste 670 de goluri și a câștigat 35 de trofee, printre care 4 trofee UEFA Champions League și 8 titluri ale Spaniei.

Cu naționala țării sale, Messi nu a reușit să câștige, cel puțin până în acest moment, nicio Cupă Mondială, deși a fost foarte aproape în 2014, când a jucat finala. Totuși, în 2021, a reușit o mică validare și în competițiile interțări la nivel de seniori, câștigând COPA America, după o finală în fața marii rivale, Brazilia.

Cristiano Ronaldo

Deși, în prezent, nu traversează o perioadă grozavă în carieră, Cristiano Ronaldo are cu siguranță un loc printre cei mai buni fotbaliști din toate timpurile. Portughezul, un sportiv cu o etică a muncii cu adevărat impresionantă, are în vitrina de trofee 5 Baloane de Aur. De-a lungul carierei, portughezul a jucat pentru Sporting Lisabona, Manchester United, Real Madrid și Juventus Torino.

Cu aceste echipe a câștigat 33 de trofee, printre care 5 trofee UEFA Champions League (dintre care 4 alături de Real Madrid), 3 campionate în Anglia, 2 campionate în Italia și 2 campionate în Spania. Similar cu Messi, Ronaldo nu a reușit să câștige Cupa Mondială cu naționala țării sale, dar a reușit să își treacă în cont o medalie de aur la Campionatul European din 2016.

Ronaldo Nazario

Cunoscut sub denumirea simplă de Ronaldo sau „El Fenomeno”, atacantul a adus multe zâmbete pasionaților de fotbal. În ciuda unei cariere, din păcate, măcinate de accidentări, brazilianul a intrat în istoria fotbalului și acest lucru nu doar pentru cele 2 Cupe Mondiale și 2 Baloane de Aur câștigate. Ronaldo a fost atât de special încât a jucat pentru Barcelona și Real Madrid, fără să fie blamat de fanii formațiilor, cunoscuți pentru faptul că duc rivalitatea dintre cluburi la extrem.

Paolo Maldini

Simbolul lui AC Milan și chiar al naționalei Italiei, Paolo Cesare Maldini nu poate să nu fie menționat într-o discuție despre cei mai buni fotbaliști ai tuturor timpurilor. Fundașul a adunat peste 900 de apariții în echipamentul rossonerilor și a strâns 126 de selecții în „Squadra Azzurra”. Astfel, vitrina sa de trofee conține tot ceea ce conține și vitrina clubul AC Milan în perioada 1984-2009.

Gheorghe Hagi

Talentul lui Gheorghe Hagi, supranumit și „Regele”, este recunoscut la scară largă, pe plan internațional. Recent, celebra revistă FourFourTwo a realizat un clasament al celor mai influenți 100 de fotbaliști din istoria fotbalului și l-a inclus și pe fotbalistul român în această listă plină de nume grele, precum cele menționate mai sus.

Deși este unul dintre puținii fotbaliști care au trecut pe la Barcelona și Real Madrid, Hagi și-a atins adevăratul potențial la Galatasaray, grupare alături de care a câștigat Cupa UEFA și SuperCupa Europei. În mod evident, fotbalistul cu numărul 10 s-a remarcat și alături de naționala României, fiind un adevărat lider al „Generației de Aur”.

Cei mai buni fotbaliști români din toate timpurile

De-a lungul timpului, mai mulți fotbaliști și echipe din țara noastră au reușit să iasă în evidențiază pe scena internațională. Fie că s-au evidențiat la echipele de club sau chiar la echipa națională, lista cu cei mai buni fotbaliști români, chiar dacă îl excludem pe Hagi, este una destul de consistentă, greu de cuprins integral. Totuși, câteva nume din istoria mai recentă, merită pe deplin menționate:

Gheorghe Popescu;
Cristian Chivu;
Adrian Mutu;
Dan Petrescu;
Adrian Ilie;
Miodrag Belodedic;
Helmuth Duckadam;
Marius Lăcătuș.

Niciun fotbalist român nu a câștigat Balonul de Aur, dar țara noastră a avut de-a lungul timpului câțiva jucători care au intrat în lupta pentru trofeul care se acordă celui mai bun jucător din lume în anul respectiv, precum: Gheorghe Hagi, Dumitru Macri, Florea Dumitrache, Cornel Dinu, Dudu Georgescu, Miodrag Belodedic, Helmuth Duckadam, Silviu Lung, Costică Ștefănescu, Florea Dumitrache și Rodion Cămătaru.

Cum era de așteptat, Hagi a fost cel mai aproape de trofeu. În 1994, perioadă în care juca la Barcelona, fotbalistul român a terminat pe locul 4, cu 68 de puncte, peste jucători precum Jurgen Klinsmann, Thomas Ravelli, Jari Litmanen, Marcel Dessailly sau Eric Cantona. În acel an, mult râvnitul trofeu a fost câștigat de bulgarul Hristo Stoichkov, coechipier lui Hagi de la Barcelona.