Sport
CSM Lugoj a câștigat Cupa României, la nivelul județului Timiș. Ce urmează pentru lugojeni
CSM Lugoj a câștigat competiția Cupa României, pe județul Timiș și s-a calificat în faza națională a acestei competiții. Lugojenii au întâlnit deținătoarea trofeului CS UV Timișoara. Fotbaliștii de la CSM s-au impus cu 4-1. Golurile lugojenilor au fost marcate de Victor Gârlea, Marian Talpă, Filip Lakatoș și Ilyassou. Pentru CS UV Timișoara a înscris Ionuț Vucea.
Acesta a fost ultimul act al competiție, la nivel județean. Lugojenii vor juca în următoarele faze ale Cupei României, care din acest an are un nou format.
Comitetul Executiv al FRF a aprobat în ședința din 18 mai noua structură a Cupei României începând cu sezonul 2022/23. Prezentarea noului format a avut loc în cadrul evenimentului de prezentare a noului sponsor – Betano.
Decizia de a schimba modul de desfășurare a competiției a fost luată cu ajutorul partenerului Hypercube, care a remodelat competiții europene și mai multe campionate de pe continent, inclusiv UCL, și în urma consultărilor cu toate părțile interesate, cluburi, AJF-uri, deținători de drepturi, jurnaliști, suporteri și sindicatul jucătorilor. Prin această schimbare, Federația Română de Fotbal și-a propus creșterea numărului de spectatori, a audiențelor TV și, implicit, a veniturilor din sponsorizări, dar și un nivel de joc mai bun, conform site-ul cuparomaniei.frf.ro
Cum se va desfășura Cupa Romaniei
- Competiția debutează cu o fază regională, în care reprezentantele județelor țării vor fi împărțite în 7 zone, rezultând 7 câștigătoare regionale care merg în turul 2.
- Șaisprezecimile de finală au fost înlocuite de un play-off, urmat imediat de o fază a grupelor, în care vor intra direct și cele mai bune 8 echipe din Liga 1.
- În această rundă, cele 24 de echipe rămase în competiție vor fi împărțite în 4 grupe de câte 6, câte două din urnele valorice 1, 2 și 3.
- Vor rezulta, astfel, trei meciuri pentru fiecare echipă, cu câte o adversară din fiecare urnă valorică.
- Cupa României se va încheia cu fazele ”sferturilor”, semifinalelor și finala, disputate toate într-o singură manșă.
Sport
Victorie incredibilă a lugojencelor în Belgia, în prima manșă a sferturilor Cupei Challenge CEV la volei feminin
CSM Lugoj a reușit o victorie importantă la Beveren, în fața echipei belgiene Asterix Avo. Lugojencele s-au impus cu scorul de 3-2, după unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon.
Chiar și scorul pe seturi arată cât de echilibrată și disputată a fost această partidă: 26-24, 19-25, 25-21, 16-25 și 15-12.
Asterix Avo Beveren este una dintre cele mai titrate echipe de volei feminin din Belgia, cu 12 titluri de campioane, se află, în prezent pe locul trei, în actual în campionat al Belgiei.
Calificarea se joacă la Lugoj, miercuri, 8 februarie, în manșa a doua a sferturilor Cupei Challenge CEV la volei feminin.
Sport
O nouă performanță pentru voleiul lugojean. CSM Lugoj se califică în sferturile de finală ale unei cupe europene
CSM Lugoj a obținut, miercuri, 18 ianuarie, o calificare istorică în sferturile de finală CEV Challenge Cup, la volei feminin. După ce în meciul tur, în Portugalia, au învins vicecampioana acestei țări, Kairos Ponta Delgada, cu 3-0, miercuri lugojencele au obținut același scor și pe teren propriu, în fața unei săli arhipline.
CSM și-a adjudecat primul set cu 25-14, iar seturile următoare 25-22, respectiv 28-26! Meciul s-a încheiat după aproximativ o oră și jumătate, cu victoria și calificarea echipei din Lugoj.
Echipa celor de la CSM Lugoj: Rus, Ruban, Martiniuc, G. Popa, Roman, Străchinescu, Bezhandolska, Grbic, Anghelache, Ad. Popa (libero), Gemănariu, Popovic (libero). Antrenor: Ugljesa Segrt.
Urmează sferturile de finală, unde CSM Lugoj va juca împotriva formației belgiene Asterix AVO Beveren.
Sport
Fetițele din Lugoj vor putea să calce pe urmele Laviniei Miloșovici. Secție nouă de gimnastică la CSM
Lugojul va avea, după mulți ani de pauză, o secție nouă de gimnastică pentru fete în cadrul Clubului Sportiv Municipal. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții clublui sportiv, care nu de mult au obținut înființarea unei secții de karting pentru tinerii din orașul de pe Timiș.
„Gimnastica pentru copii este extrem de sănătoasă. Ajută la dezvoltarea abilităților cognitive, a forței de bază, creșterea coordonării, îmbunătățește flexibilitatea corpului și poziția corectă. Totodată, copiii devin mai disciplinați, își dezvoltă abilitățile sociale, stima de sine, încrederea, având parte și de distracție. Așteptăm toate fetele interesate de practicarea acestui minunat sport să se înscrie la contactele menționate (n.r. pe afiș) ”, au scris reprezentanții clubului pe rețelele de socializare.
Lugojul a dat multe nume mari în gimnastică, printre care și campioanele Alina Goreac și Lavinia Miloșovici.
Sport
Primul meci de volei al anului la Lugoj, cu oaspeți din Portugalia
Primul meci de volei din 2023 la Lugoj va fi unul cu oaspeți tocmai din Portugalia. După o victorie clară în Insulele Azore, CSM joacă miercuri acasă, într-un meci pentru Europa, mai precis returul optimilor de finală CEV Challenge Cup.
Oaspete vor fi jucătoarele de la echipa portugheză Clube Kairos Ponta Delgada. Jocul este programat miercuri, 18 ianuarie, de la 18.30. CSM Lugoj a câștigat în Portugalia, astfel că fanii sunt să sărbătorească împreună calificarea.
„Calificarea nu este rezolvată, dar suntem favoriți. Important e să umplem sala și să facem un spectacol așa cum știm noi la Lugoj. Toată lumea la sală!” au scris pe Facebook cei de la CSM Lugoj.
Intrarea este gratuită.
- Actualitate4 zile în urmă
Lugojeanul care a cumpărat stațiunea favorită a prințesei Sissi
- Cultură4 zile în urmă
S-a încheiat concursul pentru funcția de director de la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj
- Actualitate4 zile în urmă
Parchetul din Lugoj, rezultate bune cu procurori puțini. S-a înregistrat și cea mai mare pedeapsă dată unui infractor
- Sport4 zile în urmă
Victorie incredibilă a lugojencelor în Belgia, în prima manșă a sferturilor Cupei Challenge CEV la volei feminin