Connect with us

Cultură

VIDEO Filmul românesc de animație „Merge și-așa” va rula în Lugoj, la Cinema Bela Lugosi

Publicat

în

Un film de animație românesc, tonic și amuzant, “Merge și-așa”, în regia lui Valentin Urziceanu, va rula din 3 iunie pe ecranele a peste 65 de cinematografe din 41 de orașe din România, iar în Lugoj se va vedea la Cinema Bela Lugosi. Lungmetrajul intenționează să deschidă un dialog despre diversitate, acceptare și convergența dintre o serie de culturi și naționalități de pe teritoriul Europei.

Crama Aramic

Publicul va putea vedea filmul în avanpremieră începând cu 1 iunie. Detalii despre film și program se găsesc pe site: https://mergesiasafilm.ro/.

 „Merge și-așa”, distribuit de către Mockra Productions, îmbină atât două tehnici (animație și live action) cât și două planuri de acțiune, cel în care o mână de oameni dintr-o echipă creativă analizează filmul de animație pe care îl are în lucru și un plan în care se derulează chiar povestea din filmul respectiv.

“Filmul vorbește despre aventură, despre reziliență, despre încercarea de a-l ajuta pe cel de lângă tine cu riscul propriei vieți, despre comunitate și, până la urmă, despre ambiția unui tânăr. Un spectator de orice vârstă are, zic eu, disponibilitatea să rezoneze cu o poveste inițiatică. Umorul filmului prinde și la publicul adult, dat fiind faptul că se bazează, deseori, pe recontextualizarea unor replici celebre ale cinema-ului. În plus, tipologiile personajelor sunt foarte diverse, la fel și vârstele lor, așa încât mulți dintre noi ne-am putea regăsi.”, povestește regizorul și scenaristul filmului, Valentin Urziceanu.

RETIM

„Merge și-așa” este o satiră despre film, muzică și viață. Giani este un băiat de etnie romă care visează să ajungă un mare chitarist, inspirat de modelul său, Django Reinhardt, celebrul artist care a dezvoltat Jazz-ul Manouche. În Europa sfâșiată de cel de-al Doilea Război Mondial, el călătorește din București în Paris pe jos, iar pe drum are șansa să asculte melodii tradiționale ale diverselor nații europene, pe care le distilează într-un stil propriu. Filmul pendulează între povestea lui Giani și drama echipei de creație în fața constrângerilor din viața reală. Asemeni unui Deus ex machina, managerul proiectului va transforma finalul într-unul fericit, ca în povești.

 

Animația are ca producător ABI Fundație iar muzica originală este semnată de Stian Vågen Nielsen (Norvegia) și Radu Captari (România). Din distribuție fac parte, printre alții, actorii Florin Mititelu, Ioana Calotă, Ion Kivu, George Ioan Fodor, Daniela Ioniță, Adrian Dima, Kristina Cepraga și Irina Ungureanu.

Film realizat cu sprijinul CENTRULUI NAȚIONAL AL CINEMATOGRAFIEI, OMD ROMANIA, PUBLICIS GROUPE MEDIA BUCHAREST.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Itsy Bitsy, Music Channel, Zile și Nopți, Cinemap, IQads, Liternet, Observator Cultural, The Romania Journal, Spotmedia, MovieNews, filme-carti.ro, All About Romanian Cinema, Cinefan.

 

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cultură

Muzeul Lugoj găzduiește expoziția „Acoladă peste timp”, a artistului Rodica Banciu Regep

Publicat

în

Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj va găzdui o expoziție retrospectivă de artă plastică intitulată „Acoladă peste timp”, a artistului plastic Rodica Banciu Regep.

Crama Aramic

Profesoară universitară și membru fondator al UAPR filiala Timiș, doamna Regep este un nume de referință în arta tapiseriei românești, cu numeroase expoziții naționale și internaționale și mai multe premii și aprecieri.

Rodica Banciu Regep a predat Artă Plastică și în orașul nostru, formând astfel aptitudinile multor generații de dascăli lugojeni. Vernisajul expoziției va avea loc pe 15 februarie 2023, la orele 17:00, la Muzeul Lugoj.

RETIM

Citiţi mai departe

Cultură

VIDEO – O lugojeancă va cânta în deschiderea programului Timișoara Capitala Europeană a Culturii

Publicat

în

„Un weekend pentru un an. Și tu. În primul rând”, este sloganul sub care debutează programul pentru Capitala Europeană a Culturii la Timișoara. Peste 130 de evenimente vor fi organizate cu ocazia deschiderii oficiale a Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, din weekendul 17 – 19 februarie.

Crama Aramic

„Când vine vorba despre Timișoara, lumea cade de acord că este un oraș Altfel. Altfel adică deschis, curajos și divers. Un oraș care nu s-a sfiit să fie contra-curent, devenind, în momentele de grație, curent în sine. Un oraș care nu s-a rușinat de contra-cultură, ba chiar a înțeles că multiculturalitatea nu este un termen care se aplică doar la etnii și confesiuni. Când Timișoara a devenit confortabilă, mulțumită de sine și conformistă în discurs, a stagnat. Odată cu titlul, dar și cu Deschiderea, vrem ca Timișoara să-și sărbătorească și regăsească acest spirit. De fapt, să demonstrăm că și l-a regăsit în ultimii ani. Că are curaj și deschidere, că este, așa cum a fost și acum mai bine 100 de ani, o gazdă bună pentru experiment și colaborare, fie că vorbim despre arte, tehnologie, arhitectură, educație sau, în general, cultură”, transmit organizatorii.

Lugojeanca EMAA susține un spectacol în cadrul Deschiderii, mai exact, în data de 18 februarie, de la 18:30, la Palatul Culturii din Timișoara. EMAA este prezentată pe site-ul principal al evenimentului, ca fiind o tânără artistă originară din Lugoj, care a colaborat ca songwriter cu artiști precum Silent Strike, Deliric, BAB, Armies și The Motans. A scris muzică pentru show-ul TV „Hackerville”, un serial internațional co-produs în limba română și în limba germană, difuzat atât pe HBO Europa, cât și pe canalul german TNT Serie.

RETIM

„Este startul unui an cu peste 1.000 de evenimente excepționale care începe cu un weekend extraordinar la care îi invit pe toți timișorenii. Este doar primul dintre momentele importante care vor marca acest an 2023, un an care va intra în istoria orașului. Zeci de ambasadori, comisari europeni, oficialități naționale și internaționale vor veni alături de noi pentru a sărbători titlul de Capitală Europeană a Culturii. În vremuri de criză, cultura ne aduce împreună. În vremuri de ură, Europa este răspunsul”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Programul Deschiderii cuprinde expoziții, concerte, evenimente comunitare sau spectacole distribuite în toate cartierele Timișoarei. Doar pentru weekend-ul Deschiderii, Primăria Timișoara a alocat 7,5 milioane de lei, iar Ministerul Culturii – 800.000 de lei.

Întregul program, pe ore și zile, îl puteți găsi aici

 

Citiţi mai departe

Cultură

S-a încheiat concursul pentru funcția de director de la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj

Publicat

în

Ilie Cosmin Petrovici a câștigat concursul pentru funcția de director, de la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj. Pentru aceeași funcție a mai concurat și Tudor Trăilă, fostul director, care a fost eliminat încă din prima etapă, după evaluarea proiectului de management depus. Proiectul lui Trăilă a fost notat cu 4,52, iar cel al lui Petrovici, cu 7,38.

Crama Aramic

„Municipiul Lugoj a organizat concursul de proiecte de management pentru ocuparea funcției de director al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj. S-au înscris, în acest concurs, doi candidați. După parcurgerea tuturor etapelor, după analizarea proiectului scris, la proba susținerii unui interviu a proiectului de management a ajuns doar unul dintre cei doi candidați. Candidatul care a ajuns la susținerea interviului a obținut notă de trecere. Urmează, desigur, conform procedurii, perioada de depunere a contestațiilor. Aceste contestații se referă la modul de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurare a concursului”, ne-a declarat Bogdan Blidariu, primarul interimar al municipiului.

Ilie Cosmin Petrovici, câștigătorul concursului, a fost mai mulți ani director al Biroului Comercial din Primăria Timișoara, de unde a fost înlăturat de către primarul Dominic Fritz. Însă, Petrovici a mers în instanță și a contestat decizia. La sfârșitul anului trecut, a câștigat procesul, cu dreptul de a fi repus în funcție, dar era deja angajat pe aceeași funcție, în cadrul Primăriei Lugoj.

În cazul în care nu vor exista contestații sau acestea nu vor schimba cu nimic rezultatul concursului pentru funcția de director de la Casa de Cultură, din 15 februarie, Ilie Cosmin Petrovici va fi instalat pe această poziție.

RETIM

 

Citiţi mai departe

Cultură

A mai rămas un singur candidat pentru funcția de director de la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj

Publicat

în

S-a încheiat prima etapă a concursului pentru funcția de director al Casei de Cultură a Municipiului, cea de evaluare a proiectelor. Dintre cei doi care au depus proiecte, Tudor Trăilă și Ilie Petrovici, primul a fost eliminat, conform unor surse din cadrul Primărie Lugoj. Anunțul oficial postat pe site-ul Primăriei Lugoj arată că proiectul de management depus de Trăilă ar fi fost evaluat cu 4,52, iar cel al contracandidatului său cu 7,38.

Crama Aramic

Tudor Trăilă este fostul director al Casei de Cultură a Municipiului. De numele său se leagă scandalul banilor cheltuiți pentru chefurile și bairamurile PSD-ului, pe vremea când primar era Francisc Boldea. Episodul a ieșit la iveală după un control al Curții de Conturi, care a cerut ca banii cheltuiți ilegal să fie recuperați.

Experiența în domeniul cultural nu a fost obligatorie

Până în 1 februarie, candidatul care a obținut notă de trecere își va susține proiectul de management în cadrul interviului – a doua etapă a concursului, iar în 2 februarie 2023 va afla răspunsul comisiei.

Perioada 3 februarie – 09 februarie 2023 este intervalul de timp rezervat pentru depunerea contestațiilor asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea concursului; iar între 10 februarie – 14 februarie 2023 se vor rezolva aceste contestații.

RETIM

În 15 februarie, vom afla și oficial, conform calendarului de concurs, cine este noul director al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj. 

Dacă trece și restul etapelor, Ilie Petrovici va conduce Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, deși nu are niciun fel de experiență în domeniul cultural. De altfel, prin condițiile de concurs nu a fost obligatorie această experiență. Petrovici este deja angajat al Primărie Lugoj, la Biroul comercial, unde a mai activat și în Primăria Timișoara, dar a fost înlăturat de primarul Dominic Fritz. La sfârșitul anului trecut a câștigat, însă, procesul și ar fi trebuit să fie repus în funcție, variantă la care probabil că a renunțat.

Citiţi mai departe

Cele mai citite