Connect with us

Cultură

Un scriitor, născut la Lugoj, a primit de la președintele Iohannis Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer

Publicat

în

Scriitorul și criticul literar Alex Ştefănescu a primit din partea Preşedintelui României, Klaus Iohannis, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, anunță basilica.ro.

RETIM

Distincţia i-a fost conferită „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită avută, de-a lungul întregii sale activități, la promovarea culturii și a identității naționale românești”. Decretul privind decorarea a fost semnat de Klaus Iohannis în data de 15 ianuarie 2021. Alex Ştefănescu S-a născut în Lugoj, în anul 1947. Este licenţiat al Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, în 1970. Este critic și istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1977.

Autoliv Lugoj

Este autorul a peste 5.000 de articole de specialitate şi al mai multor volume, cel mai cunoscut fiind „Istoria literaturii române contemporane (1941-2000)”, apărut în 2005. În lucrare, pentru care primește premiul Uniunii Scriitorilor în 2005, autorul răspunde la întrebarea „Ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul regimului comunist?”. Alex Ștefănescu este considerat printre cei mai importanți critici și istorici ai literaturii române, alături de George Călinescu, Eugen Lovinescu și Nicolae Manolescu. Scriitorul a realizat emisiuni cu tematică culturală la diferite posturi tv, între care s-a numărat şi Trinitas TV, televiziunea Patriarhiei Române.

 

bsg-angajam-amanetar

 

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cultură

O lugojeancă obține trofeul „Young Talent”, la un prestigios festival de la Viena

Publicat

în

Tânăra lugojeancă Andreea Katona a fost distinsă cu Premiul „Young Talent” în cadrul Festivalului Internațional „Salieri & Mozart” desfășurat săptămâna aceasta la Viena. Festivalul, organizat de Austrian Imperial Arts Vienna și Jin Wang Academy, a inclus Masterclass-uri de dirijat și canto, precum și un Concurs Internațional de Canto.

RETIM

Mezzosoprana Aura Twarowska, Lect.univ.dr. la FMT/UVT, a susținut Masterclass-ul de Canto și a făcut parte din juriul competiției. Festivalul a reunit muzicieni din diverse țări, inclusiv Austria, China, Coreea, România, SUA, Ucraina, Serbia și Estonia.

Autoliv Lugoj

Juriul competiției, format din 10 muzicieni din cinci țări, a acordat patru premii participanților din România. La Timișoara, două premii au fost câștigate de mezzosoprana Anca Domuța, care a obținut Premiul al II-lea, și mezzosoprana Evelyn Bojic, care a primit Premiul Special. Ambele artiste sunt studente la FMT/UVT, Anca Domuța fiind îndrumată de Lect.univ.dr. Aura Twarowska, iar Evelyn Bojic de Conf. Univ. Dr. Mia Iuga.

De asemenea, un alt Premiu al II-lea a fost câștigat de baritonul Vlad Paven din Arad, elev al clasei profesorului Dulcica Florea. Premiul „Young Talent” a fost decernat tinerei Andreea Katona din Lugoj, absolventă a Liceului Ion Vidu, unde a studiat sub îndrumarea profesoarei Marilena Chirca.

bsg-angajam-amanetar

Citiţi mai departe

Cultură

„Holocaustul în benzi desenate”, expoziție realizată împreună cu elevi din Lugoj și Timișoara

Publicat

în

În Lugoj și Timișoara, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Freedom House România pregătesc vernisajele expoziției „Imagini din trecut. Holocaustul în benzi desenate”. Reprezentanții Institutului s-au întâlnit cu elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național Bănățean Timișoara, Colegiul Național „Iulia Hasdeu” Lugoj și Școala Gimnazială Nr. 18 Timișoara pentru a pregăti expoziția care va fi prezentată în această toamnă.

RETIM

După succesul din Cluj, Oradea și Baia Mare, unde expozițiile au captat atenția publicului, organizatorii se concentrează acum pe evenimentele din Timișoara și Lugoj.

Autoliv Lugoj

În Bihor, expoziția a fost inaugurată cu o dezbatere emoționantă. Emilia Teszler a împărtășit momentul când a aflat despre trecutul familiei sale, întrebarea „Mama ta a fost la Auschwitz?” fiind momentul de revelare a istoriei dureroase. Printre participanți s-au numărat Mihai Jurcă, City Manager al Municipiului Oradea, și Robert Schorr, directorul Centrului Comunitar Evreiesc din Oradea.

Proiectul, realizat de cercetătorii Institutului Elie Wiesel în colaborare cu elevii locali, are scopul de a păstra vie amintirea Holocaustului prin benzi desenate. Prin această formă artistică, poveștile dureroase ale victimelor Holocaustului sunt aduse în actualitate, sensibilizând tinerii și comunitățile despre acest capitol tragic al istoriei.

bsg-angajam-amanetar

Expoziția face parte din proiectul „Visualising The Past Through Graphic Novels. Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în zece județe din România, cu sprijinul Freedom House România și a comunităților locale.

Citiţi mai departe

Cultură

Bisericile de lemn din Țara Făgetului. Câte au mai rămas și ce eforturi face Mitropolia Banatului pentru păstrarea lor

Publicat

în

În inima județului Timiș, într-o zonă pitorească din apropierea orașului Făget, se ascund unele dintre cele mai prețioase comori ale arhitecturii tradiționale românești: bisericile de lemn. Deși mai puțin cunoscute decât cele din Maramureș, aceste 16 lăcașuri de cult din satele Făgetului reprezintă o mărturie vie a istoriei și spiritualității locale. Cu unele dintre ele datând de peste trei secole și jumătate, aceste biserici continuă să fie folosite pentru diverse slujbe și evenimente comunitare.

RETIM

„În prezent există 15 biserici de lemn care încă se mențin în picioare, plus biserica de la Topla, care a fost mutată la Muzeul Satului în 1992. Majoritatea acestor biserici au fost renovate recent. Ultima restaurare a fost finalizată la biserica din Românești, sfințită pe 26 mai, care a fost refăcută printr-un proiect european al Primărieie Tomești. Cea mai veche biserică de lemn din zonă este cea din Crivina, datând din 1676. Un studiu dendrologic recent a indicat că lemnul folosit în construcție provine de la începutul secolului al XVII-lea, confirmând astfel valoarea istorică și culturală a acestei biserici”, explică Dorin Ioan Covaci, protopopul Făgetului.

Autoliv Lugoj

Monumente de patrimoniu extrem de fragile

Întreținerea acestor monumente istorice reprezintă o provocare constantă, dat fiind că lemnul, materialul principal de construcție, este extrem de perisabil. Intervențiile necesită tehnici tradiționale pentru a păstra autenticitatea structurii. Protopopul Covaci menționează că în anii 1950 s-a încercat acoperirea bisericilor cu tablă, dar această soluție a fost abandonată deoarece nu respecta originalitatea construcțiilor și grăbea degradarea lor.

bsg-angajam-amanetar

„Reparația bisericilor de lemn nu ar fi posibilă fără sprijinul comunității și al diverselor instituții. Mitropolia Banatului, prin sectorul de patrimoniu, dar și alte organizații și fundații contribuie activ la aceste proiecte. De exemplu, cel mai mare proiect de restaurare este în desfășurare la biserica din Povergina, început în 2015. Acolo biserica a ars și acum este un efort comun al Ordinului Arhitecților din România, Secretariatului de Stat pentru Culte și alte instituții. Restauratorii păstrează și folosesc tot ce a mai rămas din biserică, inclusiv o parte din iconostas, tratând lemnul ars cu rășini speciale pentru a-i păstra autenticitatea și a arăta istoria incendiului prin care a trecut”, adaugă protopopul.

Restaurarea picturilor interioare este, de asemenea, o parte esențială a procesului de conservare. Protopopul Covaci amintește un proiect anterior în care s-a utilizat hârtie japoneză pentru a proteja picturile vechi de sute de ani, demonstrând atenția meticuloasă acordată fiecărui detaliu al acestor lăcașuri de cult.

Bisericile încă sunt folosite de săteni

Astăzi, toate cele 16 biserici de lemn din zona Făgetului sunt incluse pe lista monumentelor istorice. Șapte dintre ele sunt biserici parohiale, în care se oficiază regulat slujbe religioase: Bulza, Coșevița, Crivina de Sus, Dubești, Groși, Homojdia și Poieni. Altele sunt folosite pentru înmormântări și sărbători specifice, cum ar fi hramurile: Jupânești, Margina, Povergina, Românești și Zolt. Restul sunt deschise doar pentru sărbătoarea hramului, cum ar fi Bătești și Curtea.

În ultimii ani, aceste biserici de lemn au devenit o atracție turistică deosebită. Sute de turiști vizitează anual zona, dorind să admire frumusețea și simplitatea acestor construcții tradiționale.

„Există un interes tot mai mare pentru tururi ghidate care includ vizite la bisericile de lemn. Tururi oficiale și evenimente precum Banat Brunch contribuie la promovarea acestor monumente. Ele reprezintă patrimoniul nostru cel mai valoros, și este firesc să ne mândrim cu ele”, afirmă protopopul Covaci, adăugând că în fiecare sat unde există astfel de biserici, cheia se află la o gospodărie din vecinătate pentru a facilita accesul vizitatorilor.

Bisericile de lemn din zona Făgetului sunt mărturii vii ale tradiției și spiritualității românești. Eforturile continue de restaurare și conservare sunt esențiale pentru a asigura că aceste monumente vor rămâne în picioare și vor continua să inspire generațiile viitoare.

Citiţi mai departe

Cultură

Freddy Stauber lansează „Viața-i o amintire”, la Casa Bredicenilor din Lugoj

Publicat

în

Joi, 4 iulie 2024, la ora 19:00, la Grădina Casei Bredicenilor din Lugoj, situată pe strada V.V. Delamarina nr. 4, va avea loc lansarea albumului „Viața-i o amintire” al muzicianului bănățean Freddy Stauber, care trăiește de mai multe decenii în Germania.

RETIM

Freddy Stauber, un nume bine cunoscut în muzica din vestul țării, a fost membru al trupei Betta din Lugoj și ulterior a făcut parte din formația Stelele în timpul studiilor sale la Timișoara, înregistrând albumul „Sonne im Herzen” live la Casa Tineretului. După această experiență, Stauber a devenit membru al trupei lugojene Logic, cu care a câștigat numeroase premii și a organizat evenimentul „Zilele Muzicii Tinere” din Lugoj.

Autoliv Lugoj

În 1987, Freddy Stauber a părăsit definitiv România și s-a stabilit în Germania, unde și-a continuat cariera muzicală și a lucrat în domeniul sunetului pentru Mercedes Benz. Pe lângă proiectele sale de rock, Stauber a devenit cunoscut și ca solist de „schlager musik” sub pseudonimul Julian Sander.

Albumul „Viața-i o amintire” promite să aducă acorduri nostalgice și melodioase, reflectând experiențele și trăirile muzicianului de-a lungul anilor.

bsg-angajam-amanetar

Citiţi mai departe

Cele mai citite