Iulius Mall

Un bărbat a cerut ajutorul Poliției după ce mai multe persoane i-au amenințat familia și i-au spart mașina

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Lugoj au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 25 de ani cu privire la faptul că persoane necunoscute l-ar fi amenințat pe acesta și membrii familiei sale, provocând un scandal spontan în comuna Coșteiu.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, respectiv prin folosirea un corp contondent, persoane necunoscute ar fi spart geamul și parbrizul unui autoturism, provocând pagube materiale.

Publicitate

În urma activităților desfășurate, la scurt timp, polițiștii au identificat 2 bărbați bănuiți de comiterea faptelor, în vârstă de 47 și 40 de ani.

În urma probatoriului administrat, cei 2 bărbați, au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, amenințare, precum și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Caraș-Severin, urmând să fie prezentați magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale ale acestora.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate