Consilierii locali lugojeni vor avea tablete pe care să-și descarce documentele necesare desfășurării activității din cadrul Consiliului Local Municipal Lugoj. Achiziția acestor tablete se va face cu bani de la bugetul local, la o valoare estimată de 40 de mii de lei. În ședința, de joi, 6 mai, când s-a aprobat bugetul local, un consilier a cerut ca acești bani să fie direcționați către alte cheltuieli. Este vorba despre Paul David, de la USR, care a considerat că fiecare consilier își poate asigura suportul electronic pentru a lucra în sistem online.
„Acei bani pentru tablete, se pot redirecționa spre altceva, deoarece după cum se vede cu toți ne putem conecta la ședință și să ne citim toate documentele. Din punctul meu de vedere aș prefera ca acei bani să fie cheltuiți pentru altceva, pentru premierea copiilor sau orice altceva”, a spus David.
Viceprimarul Bogdan Blidariu a răspuns solicitării și a spus că decizia fost luată după discuțiile cu mai mulți consilieri locali, care au cerut astfel de dispozitive, acestea urmând să fie folosite și în momentul în care ședințele nu se vor mai ține în sistem online, pentru descărcarea proiectelor de hotărâre și arhivarea lor. În felul acesta se renunță la tipărirea acestora și transmiterea pe suport de hârtie, pentru fiecare consilier în parte. Blidariu a anunțat că grupul de consilieri PNL nu va vota amendamentul lui David. De altfel, acest amendament a fost respins, iar achiziția va fi făcută în zilele următoare.