Connect with us


Opinii

Sfânta mânie proletară în sprijinul tovarăşului edil

Publicat

în

Pluralismul politic generează o diversitate de opinii și conflicte, cauzate de obicei de interese personale sau de grup. În numele cetățeanului și al bunăstării acestuia, clasa politică trece prin foc și sabie, democrația și totul se transformă în circ.

O astfel de situație întâlnim și în Consiliul Local Lugoj. Întrunirile aleșilor locali sunt bântuite, în ultima perioadă, de demonii anarhiei. Pentru că un anumit proiect nu obține votul majoritar, s-a apelat la grupări civile loiale primarului, care la fiecare ședință, ocupă sala și exercită presiune psihică asupra opoziției.

Atmosfera este ca pe stadion, și mai că aș râde dacă nu ar fi de plâns, dar nici nu pot plânge pentru că totul este de râsul lumii. Ca toate lucrurilor bune, care pavează drumul spre iad, dictatura politică, chiar și într-o democrație, este un rău necesar, dar ea trebuie instaurată abil, nu cu bâta.

Eu nu cred că Francisc Boldea are nevoie de circ și teroare pentru a impune proiectele sale. Abilitatea de care a dat dovadă până în prezent în descâlcirea ițelor politice mă îndreptățeste să fac această afirmație. Imaginea sa nu numai că are doar de suferit, tolerând anarhia, dar creează și un precedent periculos, cu efect de bumerang. Nu sunt chiar așa de naiv să nu văd interesele care se ascund în spatele acestei dispute, dar acestea trebuie rezolvate în spatele ușilor închise. Dușmanul politic nu trebuie exterminat, ci doar convertit.

Mai știu că primarul este recunoscător revoluționarilor care l-au sprijinit constant în alegeri, dar nu vreau să dau crezare zvonurilor care spun că este manipulat de aceștia. Continui să cred că Francisc Boldea este un păpușar, nu o marionetă, și că are înțelepciunea și priceperea de a dezamorsa acest conflict. În altă ordine de idei, mă tot întreb cum de revoluționarii, aripa dură a politicii postdecembriste, demolatorii comunismului, se regăsesc în politica de stânga.

Acțiunile de intimidare, exercitate de ei asupra unei structuri alese democratic de lugojeni, îmi amintesc de practici staliniste. Conceptul dictaturii proletariatului, pe care cu părere de rău, constat că îl practică, cred că îi dezonorează. Sfânta mânie proletară, falanga marxistă  a unei lumi apuse, nu are ce căuta într-o societate democratică. Nu pentru a schimba o dictatură cu alta a curs atâta sânge la Revoluție!

La rândul lor, consilerii ar trebui să știe că există și opoziție constructivă, atitudine pe care o așteptăm din partea lor. Lugojul are nevoie de liniște, domnule primar, și dumneavoastră nu numai că puteți, dar sunteți dator să aduceți liniștea, punând capăt circului din consiliul local. Nu am crezut că mult dorita democrație va dezbina în asemenea hal societatea. Ura a pus stăpânire și pe liniștitul oraș de odinioară, pe care predecesorii noștri îl considerau capitala culturală a Banatului. Astăzi, din toată zestrea spirituală lăsată drept moștenire, noi am ales să cultivăm doar ura. Faceți pace, domnilor politicieni, pentru că… cine seamănă vânt, culege furtună!

DAN TIMARU

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Opinii

EDITORIAL Săgeți liberale trimise de noul primar al Lugojului

Publicat

în

Primarul ales al Lugojului, Claudiu Buciu, i-a trimis câteva săgeți liberale liderului interimar al PNL Timiș, Alin Nica. Nemulțumirea lui Claudiu Buciu pleacă de la lipsa de respect cu care au fost tratați lugojenii, cărora nu li s-a dat un loc eligibil pe listele pentru alegerile parlamentare.

Buciu îl acuză pe Nica de faptul că l-a impus pe listă pe Cosmin Șandru, președintele organizației de tineret PNL Timiș, un tip care are o sumedenie de contracte cu primari liberali. Ba mai mult, Primăria Dudeștii Noi, condusă de Alin Nica, a avut numeroase contracte cu firma lui Dumitru Dinulescu, socrul lui Șandru, aceasta fiind singura și cea mai importantă calitate care îl recomandă pe Cosmin Șandru ca să ocupe locul pe listă. Claudiu Buciu îi cere lui Alin Nica să refacă listele pentru alegerile parlamentare, altfel să nu mai vină la Lugoj să-și facă, în următoarea perioadă, campanie electorală.

Bă, nu știu cum să vă spun, dar asta m-a uns la inimă. Așteptam demult un lugojean să le-o tragă timișorenilor. M-am săturat de aroganța acestora care ne tratează ca pe o rudă săracă. E drept că și noi umblăm de vreo trei decenii cu nădragii rupți în cur, dar asta nu îi dă dreptul lui Alin Nica, proaspăt scăpat din urma gâștelor pe care le păștea la Dudeștii Noi, să ne sară de pe liste.

Nici nu s-a instalat bine în slujba poporului, că dumnealui, Alin Nica o pune de un capitalism de cumetrie, de o doctrină bazată pe interese financiare de grup, abdicând de de la principiile pe care le-a tot enunțat în campania cu care tocmai a câștigat încrederea electoratului. Vehemența cu care Claudiu Buciu l-a atacat pe Alin Nica mă face să privesc cu încredere viitorul Lugojului.

Avem nevoie de un primar a cărui coloană vertebrală să nu se aplece în fața nimănui. Să apere niște principii. Să nu se abată de la ele, nici măcar atunci când e vorba despre imaginea propriului partid. Nu știu dacă săgețile trimise spre Timișoara sunt cele din sigla partidului, și nici nu știu dacă ele nu au făcut și victime colaterale, dar știu că mulți lugojeni au început să fie mândri de felul în care le sunt reprezentate, și mai ales, apărate drepturile, fie ele și politice. Așteptările lugojenilor sunt mari, dar semnele bune ale unei zile se cunosc încă din zori, iar zorii unui nou început lugojean, vestesc vremuri mai bune.
Dan TIMARU

Citiţi mai departe

Opinii

EDITORIAL Leul rănit și hienele flămânde

Publicat

în

Viața în jungla politică are legile ei nescrise. Politicienii sunt precum animalele de pradă. Carnivorele mari mănâncă erbivore mici, carnivorele mici mănâncă erbivorele și mai mici. Iar, la rândul lor carnivorele, mari sau mici, se mănâncă între ele, ori de câte ori au prilejul. Atât timp cât mâncare este din belșug, democrația acestei junglei este în floare.

Regele animalelor politice stăpânește autoritar peste întreaga adunare și împarte democrație după pofta inimii sale. Nimeni nu scâncește și nimeni nu întinde mâna spre halca stăpânului. Așa cum e ea, democrația junglei politice, merge perfect, mai ales când politicienii se întâlnesc rar și stau la o distanță confortabilă unul față de celălalt.

Din când în când însă, se întâmplă câte un incident ciudat. Când șeful dă semne de slăbiciune, toată adunătura de supuși începe să mârâie. Mai grav este când leul din fruntea partidului este rănit și trage să moară, desigur, politic. Atunci începe carnavalul. Să vezi hienele flămânde cum dau târcoale conducătorului iubit până mai ieri, căruia îi făceau plecăciuni supuse și îi cântau osanale când mai primeau și ele un os de ros, din marea lui mărinimie.

Numai în acest moment, hienele își doresc cu adevărat mai mult decât aveau. Până acum, acest deziderat era ascuns doar într-un ungher al minții lor. Acum, când simt miros de sânge, cer asta cu glas strident. Vor să fie respectate, să li se dea locul care cred că li se cuvine, să fie adulate, la fel cum a fost cel care acum este pe ducă. Acum, hienele încep să se viseze lei. Exersează, în fața oglinzii, comportamentul leului. Scheaună în baie, încercând să imite răgetul lui… și nebunia continuă și în viața reală.

Cam așa văd eu situația actuală din PSD Lugoj. Leul, desigur un leu mai mic, un leu de Buchini, trage să moară politic. E rănit de moarte și hienele îi dau târcoale. Vor să îl sfâșie. Să îi ia locul. Să devină lei. Dar hienele astea vor rămâne veșnic hiene. Mănâncă stârvuri. Așa vor face mereu. Dar nu e vina lor. Așa au fost învățate, ba mai mult, au suferit în timp mutații genetice, iar gena lor dominantă le dictează comportamentul hidos. Deprinderile moștenite de la înaintașii lor au devenit un mod de a fi.

Sunt vremuri tulburi și nimeni nu mai poate recunoaște hiena ajunsă leu. Este o luptă continuă, o imensă mizerie morală, o repetabilă povară, de care niciun politician nu poate scăpa. Nici măcar Francisc Boldea. Acum, hienele au prins cu dinții lor puternici beregata conducătorului. Nu îi vor mai da drumul decât atunci când vor veni alți lei ca să îl salveze. Dar nu mai e niciun leu primprejur… sunt doar hiene!
Dan TIMARU

Citiţi mai departe

Opinii

EDITORIAL Speranța moare ultima, dar moare și ea

Publicat

în

Fostul primar al Lugojului, Francisc Boldea, după ce a pierdut la un scor categoric alegerile în fața contracandidatului său, Claudiu Buciu, a făcut unele declarații pe care nu mă pot abține să nu le comentez. În primul rând, vreau să precizez că eu nu cred în pocăința păcătosului, și ca atare, nici în sinceritatea celor declarate la sfârșit de mandat de ex-primarul Francisc Boldea. Dumnealui, încă se mai crede vulpe între găini, semn că nu a înțeles nimic, nu numai din înfrângerea recentă, dar nici din experiența vieții. Vorba lui mieroasă din care răzbate frustrarea îmi transmite clocotul de nemulțumire interioară. Francisc Boldea a declarat:

“Am pierdut alegerile pentru funcția de primar, îl felicit pe noul primar, a fost o luptă grea. Așa au hotărât lugojenii, mă supun, în fond, ei sunt cei care știu cel mai bine ce nevoi au. În trei mandate,  am încercat să fac tot binele pentru oraș. Înseamnă că nu am apreciat nevoile lugojenilor corect, plus că am o anumită vârstă, probabil că s-a ținut cont și de asta”.

Dacă după trei mandate, recunoașteți că nu ați apreciat corect nevoile lugojenilor, înseamnă că nici nu v-au interesat problemele lor reale. Ați condus orașul ca pe propria dumneavoastră moșie. Aroganța, îngâmfarea și incompetența v-au dus la pierderea celui de al patrulea mandat, nu vârsta. E frumos că vă recunoașteți înfrângerea și că felicitați noul primar. Probabil ați copiat comportamentul lui Nicolae Robu, fostul primar al Timișoarei, dar ați omis esențialul.

El s-a retras și din viața politică, dumneavoastră, nu! Ba mai mult, rămâneți în fruntea organizației PSD, ca un luminat strateg de care partidul nu se poate lipsi. Nu vreau să fiu ipocrit și să se înțeleagă că îmi fac griji pentru viitorul acestui partid. Nu, nici vorbă de așa ceva, cu toate că sunt convins că este nevoie și de social-democrație în țara asta, dar continundu-vă activitatea în politică, veți îngropa și partidul.

Dacă doriți neapărat să activați undeva, cred că ați putea rupe bilete la SPA Lugoj și să fiți plătit cu un anumit procent din vânzări. Nu vă mai puneți experiența la dispoziția noii administrații, pentru că nu mai are nimeni nevoie de ea. Vă doresc să vă regăsiți liniștea pierdută, să înțelegeți că eu nu am nimic personal cu dumneavoastră și că sunt doar demonul care îndeamnă la bine. Și, ar mai fi ceva de adăugat referitor la speranța politicienilor expirați: Speranța moare ultima, dar moare și ea!

Dan TIMARU

 

 

 

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite