Social
Se modifică tarifele de taxi la Lugoj
Executivul Primăriei Lugoj a finalizat noul regulament pentru serviciile de taxi din municipiu.
Conform documentului care va ajunge în Consiliului local, pentru aprobare, “legea taximetriei, în forma actuală, nu îi împiedică pe operatori să modifice individual tarifele fără a depăşi o limită maximă stabilită de primărie, această limită fiind stabilită în martie 2008 prin HCL la 2,55 lei-km, iar acum urmează să fie actualizat cu indicele preţului de consum pentru perioada 01.03.2008 – 01.09.2017. Sub această limită, operatorii pot practica orice tarif, în funcţie de costurile fiecăruia (tipul de carburant şi consumul realizat, dimensiunile autovehiculului, capacitatea portbagajului, dotarea sau nu cu aer condiţionat, abs-ului, alte aspecte ce ţin de confortul şi siguranţa pasagerului, amortizări, asigurări de răspundere civilă, salarii etc)”.
O singură firmă de taxi din Lugoj, din cele patru existente, a făcut o propunere concretă privind noul tarif. Aceasta este Rudy Taxi, care cere ca tarifele să fie unice pentru toţi operatorii: tarif de zi- 2.50 lei; tarif de noaptea – 2.80 lei; tarif pentru exterior – 3.00 lei.
Acestea şi alte aspecte, legate de serviciul de taxi, urmează să fie discutate în şedinţa de la sfârşitul lunii noiembrie şi să fie sau nu aprobate de către consilierii locali.
Social
Viața unei tinere de 17 ani, dată peste cap în urma unui incident tragic cauzat de un câine al vecinilor
În urma unui incident grav, viața unei tinere de 17 ani din satul Pogănești (comuna Bârna) a fost perturbată într-un mod tragic. La data de 15 iulie 2023, în jurul orei 22:00, tânăra a fost atacată de un câine ciobănesc, care aparținea vecinilor săi, în timp ce se plimba pe stradă alături de o prietenă. Din fericire, câinele nu a apucat să o muște, dar în momentul în care a încercat să fugă de animal, a alunecat și s-a lovit grav la genunchi de marginea unui șanț din beton.
Mama tinerei, Ileana Benzar, relatează cum a avut loc incidentul și cum a aflat despre situația gravă a fiicei sale: „Fata mea, împreună cu prietena ei, se plimbau pe stradă, când la două case mai jos de casa noastră a ieșit câinele care le-a atacat. A fugit și a alunecat. În cădere, s-a lovit cu piciorul de marginea de beton. A ieșit vecina, stăpâna câinelui, și a strigat la câine, iar acesta a fugit în curte. Când au văzut-o pe fată, în ce stare era, au scos repede mașina și au dus-o la spital, fără să-mi spună nimic. Eu am aflat de la fata din Germania, care m-a sunat să-mi spună că sora ei este la spital.”
Femeia susține că stăpâna câinelui și cumnata ei au declarat medicilor că părinții fetei sunt la locul de muncă. Acestea au adus-o acasă pe fată cu piciorul umflat și i-au spus mamei că este vorba despre o simplă căzătură și că nu este nimic grav.
„Dar dimineața s-a trezit cu piciorul și mai umflat și cu dureri mai mari. M-am dus cu ea la Urgențe, la Lugoj. Era duminică, i-au făcut o radiografie, iar doctorul a spus că nu are nimic și i-a cerut să-și pună piciorul jos. Fata nu putea de dureri. Nu știu cum îl cheamă pe acel medic. Apoi am aflat, de la prietena fetei, că sâmbătă seara, doctorii au trimis-o la Timișoara, dar vecina, proprietara câinelui, a refuzat”, povestește mama fetei.
Plimbată dintr-un spital în altul
Medicul care a consultat-o inițial a recomandat o vizită la ortoped, însă a doua zi, dat fiind că era duminică.
„Luni dimineața, ortopedul a cerut să mergem urgent la Timișoara. Vecina, proprietara câinelui, era cu noi, deoarece eu nu aveam mașină și nu puteam să vin de la sat. Totuși, la Timișoara ne-a dus abia marți. A spus că nu poate mai repede. Acolo, când am ajuns, a fost consultată de mai mulți doctori, care au spus că situația este foarte gravă și necesită o intervenție chirurgicală. Fata avea tibia spartă și rotula afectată, iar situația era cu adevărat gravă. De la Spitalul Luis Turcanu, am fost direcționați către Spitalul Județean, unde a fost internată. Cu toate acestea, medicul de acolo, după ce a văzut gravitatea situației, a amânat intervenția chirurgicală. Sâmbătă ne-a trimis acasă și ne-a spus să revenim luni, la Spitalul Luis Țurcanu. Așa am și făcut. Medicii de acolo au constatat că piciorul se învinețește tot mai tare și ne-au trimis către un alt medic, tot la Spitalul Județean”, susține Ileana Benzar.
Abia joia următoare, tânăra a fost supusă intervenției chirurgicale. Acum, piciorul este susținut de orteze, iar ea nu poate umbla decât cu ajutorul cârjelor.
„Tratamentul presupune costuri semnificative. Eu sunt o femeie săracă și nu dispun de resursele financiare necesare. După ce m-au adus de la Timișoara și am internat-o pe fiica mea, vecinii ne-au promis ajutor, dar de atunci nu i-am mai văzut. Ei locuiesc la doar doi pași de casa noastră, dar nu s-au interesat de starea fetei în cele două luni scurse”, mărturisește mama.
În plus, tânăra și familia sa nu au depus încă o plângere la Poliție împotriva stăpânei câinelui, deoarece tatăl tinerei, de care mama sa este separată, a promis că va face acest lucru, însă nu a făcut-o încă. Cu toate acestea, Ileana Benzar este hotărâtă să depună personal o plângere, mai ales că câinele vecinilor rămâne nesupravegheat pe stradă și poate pune în pericol siguranța comunității.
Social
Ionuț Lucian Cocoș, directorul spitalului din Lugoj, și-a dat demisia
Directorul spitalului din Lugoj și-a înaintat demisia, conform unor surse din cadrul unității lugojene. Ionuț Lucian Cocoș se află la conducerea spitalului din 21 noiembrie 2020, ca director interimar, după ce fostul director Erwin Floroni a fost demis. Din 12 mai 2021, dr. Cocoș a devenit oficial director al Spitalului Municipal din Lugoj, în urma concursului organizat pentru această funcție.
Surse din cadrul spitalului lugojean spun că demisia lui Cocoș ar fi venit după mai multe neînțelegeri cu reprezentanții administrației locale din Lugoj, legate de proiectul construirii noului spital.
Vă reamintim că, Primăria Lugoj a obținut o finanțare de peste 150 de milioane de euro, din PNRR, pentru construcția unui spital nou. În 15 septembrie, expiră termenul de depunere a ofertelor pentru construcția spitalului, însă până la începerea lucrărilor, mai multe pavilioane din spital ar trebui demolate, ceea ce dă peste cap total activitatea în unitatea medicală lugojeană. De aici ar fi apărut și neînțelegerile dintre cele două părți, care ar fi dus la demisia managerului. Până la această oră, nici managerul spitalului nici reprezentanții Primăriei Lugoj nu au răspuns solicitărilor noastre de a confirma sau infirma informația. Update aici
Social
Revin cazurile persoanelor infectate cu COVID. Direcția de Sănătate Publică Timiș reia raportările săptămânale
Conform comunicatului transmis de Direcția de Sănătate Publică Timiș, la nivel național, în intervalul 04 – 10 septembrie 2023 au fost înregistrate 7171 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 2271 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.429.120 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidența înregistrată la 14 zile este de 0.42.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 227 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 în prezent este de 698. De asemenea, la ATI, sunt internate 47 persoane. Dintre cei 47 pacienți internați la ATI, 27 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați în prezent, 133 sunt minori, 130 fiind internați în secții și 3 în ATI.
DECESE
Până astăzi, 68.296 persoane diagnosticate cu infecție cu Sars-CoV-2 au decedat.
În intervalul 04.09.2023 (10:00) – 10.09.2023 (10:00) au fost raportate de către INSP 14 decese (10 bărbați și
4 femei).
Decesele au fost înregistrate: 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toți pacienții decedați prezentau comorbidități, iar 5 erau vaccinați.
TESTARE
În intervalul 04 – 10 septembrie 2023 au fost efectuate 2.679 teste RT-PCR și 30.358 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.925.307 teste RT-PCR și 13.971.831 teste rapide antigenice.
Iată mai, jos numărul de cazuri de pacienți internați, pe județe:
Social
Campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor, cu și fără stăpân
În perioada 15-16 septembrie 2023, va avea loc o campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor, indiferent dacă aceștia au sau nu un stăpân. Evenimentul se va desfășura la adăpostul Asociației Free Amely 2007, situat între satele Tapia și Măguri.
„Sterilizarea este un act de responsabilitate și compasiune față de animalele noastre de companie. Aceasta ajută la controlul populației de animale fără stăpân și reduce numărul animalelor abandonate și chinuite pe străzi. Sterilizarea nu doar previne creșterea excesivă a populației de câini și pisici, dar are și numeroase beneficii pentru sănătatea animalelor, inclusiv reducerea riscului de cancer și a comportamentelor nedorite, cum ar fi luptele pentru dominanță sau hărțuirea sexuală”, au transmis organizatorii.
Cum puteți programa sterilizarea?
Pentru a programa sterilizarea câinilor sau pisicilor dvs., puteți să sunați la numerele de telefon:
- Tel. 0731973866
- Tel. 0726692964
Această campanie beneficiază de sprijinul generos al unor sponsoril din Germania, organizațiile:Vierbeiner in Not e.V. și Hilfe für Streunerpfoten. Foarte importantă este contribuția echiepi medicale: Dr. Darius Terheș, coordonator, Dr. Simon Cubin, Dr. Daniel Cubin.
Pentru a asigura că totul decurge bine, nu trebuie să dați mâncare animalului programat pentru sterilizare în ziua procedurii.
- Cultură2 zile în urmă
Începe Festivalul Internațional Lugoj Clasic. Concertul de deschidere aparține Corului de Copii al Academiei de Arte
- Cultură2 zile în urmă
Propunere pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare pentru un actor și un om deosebit al Lugojului
- Sport2 zile în urmă
Primăria face o nouă încercare pentru transferul Sălii de Sport „I.K. Ghermănescu”, de la CSS la CSM Lugoj
- Divertisment2 zile în urmă
Două concerte, în acest an, în Peștera de la Românești. Proiecții de film cu Bela Lugosi și Johnny Weissmuller