Primele teste pentru virusul SARS-CoV-2 au fost deja efectuate la spitalul din Lugoj, după ce luni laboratorul special amenajat pentru testarea Real-Time PCR a fost pus în funcțiune. Aici, 40 de teste vor fi prelucrate în fiecare zi, pentru a stabili dacă cei de la care s-au preluat probe sunt sau nu purtători ai virusului care a contribuit la decesul a peste 1000 de români și la infectarea a aproape 17.000 de conaționali.
La Lugoj, aparatul PCR a fost adus de mai bine de o lună la spital, însă medicii au așteptat mult și bine după testele în sine, care sunt scumpe și, mai ales acum câteva săptămâni, se găseau extrem de greu pe piață. Managerul instituției a explicat cum și cine se testează la Lugoj pentru a se descoperi dacă a fost sau nu infectat cu noul coronavirus.
“Cei care sunt testați sunt mai ales cei care au simptomatologie, adică tulburări respiratorii, febră mare, tuse seacă, dureri de gât, frisoane, oboseală peste cea obișnuită, pierderea simțurilor mirosului sau gustului. Odată ce ajung la urgențe și prezintă aceste simptome, sunt testați, asta după ce se elimină orice alt diagnostic posibil în aceste cazuri. La fel este procedura și cu cei internați și suspectați ca având virusul. Pe lângă pacienții din CPU, prioritate au și cei ce lucrează în domeniul social”, a declarat medicul Erwin Floroni, managerul spitalului din Lugoj.
Lugojul dispune de 500 de teste PCR pe care le va utiliza cu grijă, până la achiziționarea mai multor teste, precum și până ce spitalul își va face un stoc de teste rapide. Medicii care se ocupă de laboratorul pentru testarea de coronavirus sunt un medic specialist de laborator, precum și un biolog și doi asistenți.
Spitalul din Lugoj a cumpărat nu de mult echipamente de peste 1.000.000 de lei pentru secția ATI a spitalului. Aceste echipamente, inclusiv paturi și ventilatoare, urmează să ajungă la spital în această perioadă. Este de departe cea mai importantă achiziție făcută pentru secția de Anestezie și Terapie Intensivă din istoria recentă a unității medicale.
