Termoscanerul de la Primăria Lugoj a fost instalat astăzi. Toate persoanele care vor intra în clădire vor fi scanate. Cei care au o temperatură mai mare de 37,3 grade vor fi trimişi la medic.
„Astăzi a fost instalat primul termoscaner, cel de la Primăria Lugoj. Toţi ce care intră vor trebui să treacă prin el, fie că sunt angajaţi, fie că sunt persoane care vin cu treabă. La cei care au peste 37,3 grade temperatură, va exista un semnal optic şi acustic, iar personalul de la pază îi va îndruma către medicul de familie sau către spital. Termoscanerul acesta nu poate da greş, pentru că măsoara temperatura în peste 100 de puncte ale corpului omenesc”, a declarat, pentru Lugojeanul.ro, Francisc Boldea, primarul Lugojului.
Costul unui astfel de dispozitiv este de peste 13 mii de lei.