Connect with us

Social

Dramă într-o familie din Măguri. Un copil de 13 ani este inconștient din 2018, după un accident rutier

Publicat

în

O familie din Măguri trăieşte un coşmar de peste un an şi jumătate. Din august 2018, Mario, un băiat jucăuş şi plin de viaţă, este ţintuit la pat. Mama băiatului a stat cu copilul aproape un an în spital, însuşindu-şi cunoştinţe de medicină care o ajută să îl trateze acasă pe copil.

August 2018. În satul Măguri, aparţinând municipiului Lugoj, are loc un tragic accident rutier. Un copil de 11 ani este lovit de o maşină. Părinţii susţin că băiatul era pe marginea drumului când a fost lovit de autovehiculul care circula cu viteză. Ancheta accidentului este în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, procurorii de aici având misiunea să stabilească modul în care s-au petrecut lucrurile.

Chiar dacă medicii îi dădeau şanse minime de supravieţuire, Mario a supravieţuit miraculos. A rămas, însă, cu sechele grave. Băiatul este inconştient, având nevoie să fie hrănit artificial.

Cum poate fi ajutată familia

În casa modestă, dar curată mama băiatului se îngrijeşte de copil, învăţând în cele 11 luni cât a stat cu Mario în spital tot ce ţine de administrarea tratamentelor.
„A stat şapte luni intubat, nu i s-au dat şanse că trăieşte. L-au scos de la aparat, a început să respire şi aproape 11 luni am stat cu el în spital. De atunci, este tot în starea asta vegetativă. A avut trei operaţii, două la cap, una la plămâni. Nu mişcă, nu vorbeşte. La dureri mai mişcă picioarele, mişcă mâinile”, a declarat Claudia Vodă, mama băiatului.
Întrebată ce nevoi are, în cazul în care cineva ar vrea să o ajute, Claudia Vodă nu a cerut bani. A spus doar că are nevoie de „pampers, aleze, dezinfectanţi, seringi, sonde de aspirat, ce este nevoie pentru un copil care este la pat”. Mama băiatului a mai declarat că ar ajuta-o şi o maşină de spălat haine după ce vechea maşină de spălat s-a stricat.

La solicitarea noastră, mama băiatului a pus la dispoziţie şi un cont bancar prin intermediul cărora cei care doresc, pot să o ajute: Banca Transilvania EURO – RO81BTRLEURCRT0536336101 LEI – RO34BTRLRONCRT0536336101 Beneficiar: Vodă Elisa Claudia

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Noul președinte Lions Ana Lugojana 2020-2021: “Avem în față un an diferit, pe care trebuie să îl parcurgem împreună”

Publicat

în

Cluburile Lions din toată România și-au schimbat președinții. În acest an, mandatul de președinte la organizația locală a clubului de voluntariat și binefacere a fost preluat de către Gerlinde Opriș, care va sta în fruntea clubului până în vara lui 2021. Femeie de afaceri și consilier local, Opriș s-a implicat mereu în acțiunile de voluntariat ale comunității, fiind unul dintre membrii de bază ai clubului.

“Mulțumesc colegelor de la Lions Ana Lugojana pentru încrederea acordată prin numirea mea în funcția de președinte într-un an atât de diferit, însă pe care putem să îl parcurgem împreună! Cu siguranță vom reuși si in acest an să ne desfășurăm activitatea, să fim implicate în viața comunității și să ajutam pe cei aflați la nevoie”, a declarat președintele 2020-2021 a Lions Ana Lugojana, Gerlinde Opriș.

Voluntariatul pe timp de pandemie este cu atât mai dificil, multe dintre proiectele cu care femeile de la Lions Ana Lugojana se ocupau până acum urmând să fie regândite pentru a putea fi implementate și acum, cu respectarea măsurilor de siguranță. Mandatul de președinte s-a schimbat zilele trecute și la Clubul Rotary Lugoj. Aici, noul președinte este Mihaela Nagy, directorul Mondial SA.

Citiţi mai departe

Social

Se redeschide ocico. Din toamnă ar putea funcționa mai multe zile pe săptămână

Publicat

în

Primarul Francisc Boldea a anunțat că de marți, 14 iulie, se redeschide piața de tip ocico din Lugoj. Edilul spune că se finalizează și lucrările la o parcare de 4.000 de metri pătrați, în zonă.

„Deschidem oborul și vom face un sondaj printre oamenii care vin acolo, comercianți și cumpărători, să vedem dacă are rost să deschidem și sâmbăta. Dacă vor fi solicitări, atunci, din septembrie, piața va funcționa și sâmbăta”, a declarat Francisc Boldea.

Edilul spune că în felul acesta cei care lucrează în timpul săptămânii și nu pot ajunge la obor, vor putea să meargă sâmbăta.

 

Citiţi mai departe

Social

Mamă cu doi copii mici, la un pas să fie striviți de o creangă într-un parc din Lugoj

Publicat

în

O mamă cu doi copii mici, dar și alți câțiva lugojeni au trăit clipe de groază joi înainte de prânz, într-un parc din oraș. Femeia a ieșit să-și plimbe cei doi copii mici la umbra copacilor din Parcul “George Enescu”. Întâmplarea a făcut ca, exact înainte ca o creangă să se desprindă dintr-un copac și să cadă peste banca unde se afla alături de cei mici, aceasta s-a ridicat și s-a îndepărtat de locul unde a căzut ramura.

“Azi pe la ora 11 eram în Parcul ‘George Enescu’,  plin de copii și oameni care stăteau pe bănci, eu eram cu băiatul de 5 ani și cu fetița de un an. Nu au trecut două minute de când m-am ridicat cu ei de pe bancă și am și auzit o trosnitură. Nici nu știam de unde se aude, iar când m-am uitat în sus am văzut crengile căzând lângă bancă. 

Bărbatul care stătea și el cu mine pe bancă a sărit repede, la fel încă unul care era cu 2 copii și cu câinele pe altă bancă de vizavi de noi. A fost groaznic, nici nu am realizat pe moment ce se întâmplă Noroc că m-am ridicat să plec la plimbare cu căruciorul, putea să cadă peste noi și să ne strivească. Dacă mai erau copiii acolo le spărgea capul”, a declarat pentru Lugojeanul.ro mama celor doi copilași.

Primăria Lugoj este cea care ar trebui să se ocupe cu toaletarea copacilor din parcuri.

Citiţi mai departe

Cele mai citite