Social
Programul prin care românii pot să primească bani pentru lucrări de reabilitare a locuinţei. Ce se decontează
Programul „Casa eficientă energetic”, a fost lansat în dezbatere săptămâna trecută, oficialii anunţând că românii pot obţine până la 15.000 de euro de la stat pentru decontarea unor anumite cheltuieli de către stat, în proporţie de maximum 60% din investiţia totală.
În cadrul programului, se acordă o finanţare nerambursabilă cuprinsă între 40.000 de lei şi 70.000 de lei, pentru fiecare proiect, suma fiind acordată în funcţie de procentul cu care, în urma îmbunătăţirilor aduse imobilului, a crescut eficienţa energetică a clădirii.
„Finanţarea nerambursabilă se acordă pentru creşterea cu cel puţin a unei clase energetice faţă de nivelul prezentat în cererea de finanţare, precum şi în funcţie de încadrarea tuturor indicatorilor în pragurile de finanţare descrise mai jos, fără a depăşi 60% din costul total de investiţie pentru implementarea măsurilor de creştere a performanţei energetice a clădirii”, se arată în Ghidul programului.
Cheltuieli eligibile în cadrul programului
(1) Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:
a) cheltuielile cu lucrările de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii privind:
• înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, cu tâmplărie termoizolantă;
• izolarea termică a elementelor de construcţie exterioare opace (pereţi exteriori, terase, învelitoarea şarpantei şi alte elemente similare);
• izolarea termică a planşeului peste sol şi/sau peste ultimul nivel al clădirii;
b) cheltuielile cu lucrările de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de încălzire şi de preparare şi utilizare a apei calde de consum:
• cazane cu condensare; pompe de căldură, cu excepţia aparatelor de tip aer-aer (aparate de aer condiţionat);
• panouri solare termice;
• izolarea termică a conductelor de distribuţie şi a unităţilor de acumulare;
• dotarea cu dispozitive de reglare pentru încalzirea şi preparea apei calde de consum;
• înlocuirea, reablitarea componentelor instalaţiei interioare (corpuri de încălzire, conducte, robinete, boilere, schimbătoare de căldură şi alte elemente similare din componenţa instalaţiei de încălzire şi preparare a apei calde de consum);
c) cheltuielile pentru achiziţionarea şi montarea de sisteme de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii (eficienţa minimă de recuperare a căldurii 75%);
d) cheltuielile cu lucrările de reabilitare/modernizare a sistemului de iluminat aferent clădirii:
• înlocuirea corpurilor şi/sau surselor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri/surse cu tehnologie LED;
• utilizarea senzorilor de mişcare/prezenţă, acolo unde aceştia se impun pentru economia de energie (poduri, mansarde, debarale) şi dispozitive pentru reglarea nivelului de iluminat;
• programatoare orare pentru comanda instalaţiilor de încălzire şi răcire;
e) cheltuielile aferente implementării de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligentă;
f) cheltuieli aferente altor intervenţii ocazionate de implementarea măsurilor menţionate la lit. a)-e):
• creşterea etanşeităţii la aer a anvelopei clădirii şi la montarea tâmplăriei termoizolante;
• asigurarea continuităţii stratului etanş la nivelul îmbinărilor sau străpungerilor în anvelopa clădirii;
• repararea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă;
• demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa clădirii, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie;
• refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
• repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii;
g) manopera şi profitul, inclusiv TVA aferentă
h) cheltuielile pentru elaborarea certificatului de performanţă energetică şi efectuarea auditului energetic înainte de intervenţie, elaborarea certificatului de performanţă energetică şi elaborarea raportului de implementare după intervenţie;
Autoritatea decontează pentru toate aceste cheltuieli până la 1.500 lei;
(2) Cheltuielile indirecte şi TVA aferentă acestora, cheltuielile pentru activităţile realizate în regie proprie, precum şi toate cheltuielile care nu se regăsesc la alin. (1), nu sunt eligibile.
(3) Sunt considerate cheltuieli eligibile doar cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare, cu excepţia cheltuielilor cu obţinerea certificatului de performanţă energetică şi cu auditul energetic, efectuate înainte de intervenţie.
(4) Cheltuielile efectuate pentru achiziţia de echipamente, aparate electronice, corpuri de iluminat sunt eligibile dacă produsele achiziţionate sunt noi.
Cine poate beneficia
Este considerat eligibil solicitantul care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) este persoană fizică cu domiciliul în România;
b) este proprietar/coproprietar al imobilului – construcţie pentru care solicită finanţare, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de producere a energiei regenerabile se amplasează pe una dintre anexele care deservesc imobilul construcţie, solicitantul este proprietar/coproprietar al acesteia, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în situaţia în care sistemul se amplasează pe teren, solicitantul trebuie să fie proprietar/coproprietar/să deţină un drept de folosinţă asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară;
c) are acordul tuturor coproprietarilor cu privire la implementarea proiectului, astfel cum rezultă din cererea de finanţare, în situaţia în care imobilul pe care se implementează proiectul este deţinut în coproprietate;
d) imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;
e) solicitantul şi coproprietarii pot depune o singură cerere de finanţare în cadrul programului pentru un imobil identificat cu număr cadastral; în cazul în care există mai mulţi coproprietari asupra imobilului pentru care se solicită finanţare, cererea de finanţare va fi depusă doar de către unul dintre aceştia;
f) nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare, la momentul depunerii dosarului de finanţare;
g) îşi dă acordul cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi cu privire la transmiterea acestora către terţe instituţii sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligaţiilor şi clauzelor prevăzute în ghid sau în scopul elaborării de situaţii şi statistici;
h) nu a fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.
(2) Nu este eligibil solicitantul care deţine în proprietate un imobil format din teren cu una sau mai multe construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală.
Social
Episcopii catolici din România se întâlnesc la Lugoj și Timișoara
Episcopia Greco-Catolică de Lugoj va găzdui Sesiunea de toamnă a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER), eveniment ce va reuni episcopii romano-catolici și greco-catolici din țară. Credincioșii sunt invitați să participe la celebrările liturgice oficiate de înalții prelați, având astfel oportunitatea rară de a lua parte la slujbele oficiate de toți episcopii catolici din România.
Programul celebrărilor liturgice include:
- Marți, 24 septembrie, ora 18.30: Sfânta Liturghie de deschidere la Catedrala Greco-Catolică „Coborârea Spiritului Sfânt” din Lugoj.
- Miercuri, 25 septembrie, ora 18.00: Sfânta Liturghie în rit bizantin la biserica greco-catolică „Nașterea Maicii Domnului” din Timișoara.
- Joi, 26 septembrie, ora 8.00: Sfânta Liturghie în rit latin la biserica romano-catolică „Millenium” din cartierul Fabric, Timișoara.
Lucrările Conferinței se vor desfășura la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, consolidând unitatea Bisericii Catolice din România și comuniunea cu Sfântul Scaun.
Actualitate
Polițiștii din Timiș donează 300 de ghiozdane complet echipate pentru elevii din medii vulnerabile
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), a demarat campania „Vreau să devin cineva”, care are ca obiectiv sprijinirea elevilor din medii vulnerabile. În cadrul acestei inițiative, polițiștii au misiunea de a distribui 300 de ghiozdane complet echipate către elevii din județul Timiș, care fac parte din centre de incluziune, centre de zi și unități școlare.
Până în prezent, 60 de copii au primit deja ghiozdanele, iar restul vor fi distribuite până la începerea anului școlar. De asemenea, în timpul vacanței de vară, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au fost prezenți în taberele școlare și în unitățile de tip afterschool, desfășurând activități educative în cadrul campaniei „Împreună pentru o vacanță sigură!”. Aceste activități au avut scopul de a oferi elevilor cunoștințele necesare pentru a face alegeri sigure și responsabile, prevenind comportamentele riscante și asigurând o vacanță lipsită de incidente neplăcute.
Campania continuă, iar autoritățile își exprimă speranța că aceste inițiative vor contribui la creșterea gradului de siguranță și la sprijinirea copiilor din comunitățile dezavantajate.
Social
Aproape 400 de terenuri cu ambrozie, nicio amendă aplicată. Doar 32 de proprietari au curățat buruiana
Nicio amendă nu a fost aplicată de primăriile din Timiș proprietarilor de terenuri pe care s-a identificat ambrozia, o plantă care provoacă alergii extrem de severe și care, conform legii, trebuie obligatoriu combătută. Administrațiile locale, în atribuțiile care revine sarcina de a și amenda proprietarii care nu curăță terenul, au transmis doar avertismente, deși au identificat aproape 400 de astfel de cazuri în întreg județul.
„Pentru combaterea buruienii ambrozia, vă pot comunica că, în urma vizitelor pe teren efectuate de reprezentanții UAT-urilor, au fost identificate 396 de amplasamente cu ambrozie. În urma avertismentelor verbale date de către UAT-uri, această plantă a fost înlăturată din 32 de locații aflate pe raza Dudeștii Noi, Criciova și Teremia Mare. Primăriile nu au transmis că ar fi aplicat vreo sancțiune contravențională sub formă de amendă”, spune Simona Jurcă, șef serviciu, Direcția Agricolă Timiș.
Alergia la ambrozie este o reacție alergică provocată de polenul eliberat de plantă. Simptomele includ strănut, secreții nazale abundente, mâncărime la nivelul ochilor și congestie nazală. Aceasta apare în timpul sezonului de polenizare a plantei, în general între august și octombrie.
Social
Un tânăr își caută părinții biologici. S-a născut la Lugoj și a fost adoptat
Cristian Emanuel Popescu, născut la data de 15 martie 2003 în Lugoj, județul Timiș, face un apel pe rețelele de socializare, pe pagina Copiii niciodată uitați ai României pentru a-și găsi părinții biologici. Deși a avut parte de o familie adoptivă minunată, acum, în momentul în care urmează să devină tătic, simte nevoia să-și cunoască rădăcinile.
„Astăzi gândul meu fuge departe… atât de departe încât să îmi dau seama că uneori în viață ne lovim de situații greu de înțeles și imposibil de judecat… de aceea mi-aș dori din tot adâncul sufletului meu să înțeleg și eu povestea destinului meu”, mărturisește Cristian într-o postare emoționantă.
Cristian își amintește că la naștere a primit numele Cristian Emanuel Popescu sau Cristian Emanuel Popici, iar părinții săi biologici se numeau, conform informațiilor pe care le deține, Alina și Cosmin Popescu sau Alina și Cosmin Popici. Se știe că mama sa era originară din Orșova și că era foarte tânără la momentul nașterii sale.
Deși viața i-a oferit un drum frumos alături de familia adoptivă, tânărul mărturisește că și-a dorit mereu să afle dacă mai are frați sau surori și să-și cunoască rădăcinile. „Tare mult aș dori să îmi cunosc rădăcinile, să știu și eu de unde am plecat în viață”, scrie Cristian.
Acum, Cristian face apel la cei care ar putea avea informații despre părinții lui și l-ar putea ajuta să-i găsească. „Știu că forța internetului este uriașă și mai știu că voi toți care urmăriți această pagină minunată mă puteți ajuta DISTRIBUIND anunțul meu cât mai mult posibil, poate cumva o să ajungă și la mama mea”, adaugă el.
Cristian așteaptă cu nerăbdare orice veste care l-ar putea ajuta să își găsească părinții biologici și le mulțumește anticipat tuturor celor care îi sunt alături în această căutare.
- Administrațieo săptămână în urmă
De când se închide Podul de Fier și câte luni vor dura reparațiile
- Administrațieo săptămână în urmă
Consiliul Județean Timiș a depășit cifra de 2.500 de angajați. Viitorul președinte: „Ne dorim un organism mai suplu”
- Administrațieo săptămână în urmă
CJT alocă bani pentru 14 localități care își vor actualiza PUG-urile. Lugojul este ocolit din nou
- Administrație5 zile în urmă
Un drum din Lugoj se închide temporar pentru lucrări