Iulius Mall

Primul concurs județean dedicat elevilor din învățământul profesional, organizat la Lugoj

Foto: facebook/colegiultehnic.valeriubraniste

Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” din Lugoj a găzduit miercuri, 9 aprilie, prima ediție a concursului județean „Matematica și limbajul succesului profesional”, un eveniment dedicat elevilor din învățământul profesional. Inițiativa, menită să evidențieze competențele elevilor din clasele a IX-a și a X-a, a reunit 78 de participanți din șase licee tehnologice din județul Timiș.

Competiția a inclus două probe – Limba și literatura română și Matematică – ambele cu un caracter practic-aplicativ, axate pe evaluarea abilităților de literație, calcul și înțelegere logică ale elevilor.

Publicitate

„Sunt foarte mulțumit de faptul că am organizat acest concurs. Copiii de la învățământul profesional sunt cam tot timpul puși pe plan secund. Profesorii de la gimnaziu ar trebui să înțeleagă că adevărata reușită a unei școli gimnaziale nu este de a avea toți absolvenții la un liceu teoretic, unde mulți pot eșua. Adevărata reușită a unei școli gimnaziale este ca fiecare elev să continue acele studii care i se potrivesc, fie ea și varianta de învățământ profesional. Felicit participanții și îi asigur că vom continua, nu avem voie să nu continuăm”, a transmis Cosmin Gheorghe, directorul Liceului Tehnologic „Valeriu Braniște”, conform pressalert.ro.

Alături de liceul organizator, au participat și Liceul Tehnologic Energic „Ferdinand I” Timișoara, Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” Timișoara, Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” Lugoj, Liceul Tehnologic de Vest Timișoara și Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde” Timișoara.

„Mă bucur că am reușit să ne mobilizăm și să organizăm acest concurs. Azi mă uitam prin clase, la participanți, și eram foarte mândră de prezența lor, de ideea noastră de concurs. Mulțumesc școlilor care au acceptat invitația”, a declarat Mădălina Ianculescu, profesor organizator.

Concursul a urmărit nu doar testarea elevilor, ci și valorizarea lor ca parte importantă a sistemului educațional.

„Acești elevi nu au fost neapărat competitori, ei au fost puși în evidență, au înțeles că și ei contează. Am putea spune, prin adaptarea unui slogan la modă: Să facem învățământul profesional GREAT AGAIN!”, a punctat Emanuela Jilavu, profesor organizator.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate