Connect with us

Administrație

Primii bani din finanţarea de 5,5 milioane de euro ajung la Lugoj. Câţi sunt şi ce se face cu ei

Publicat

în

Primul proiect depus de către GAL Strategie Responsabilitate Comunitate pentru Municipiul Lugoj a fost aprobat. Valoarea proiectului este de 1.186.387,50 lei din care 1.127.068,13 lei fonduri europene și 59.319,38 lei sumă de la Bugetul de Stat.

Meniul zilei, Octavian

Bani provin din finanţarea europeană de  5,525 milioane de euro, pe care Lugojul a obţinut-o anul trecut, dezvoltarea celor trei zone urbane defavorizate, delimitate în Municipiul Lugoj: zona 1 – Măguri, zona 2 – Herendești  Bocșei și zona 3 – Caştela – Balta Lată. Această finanţare trebuie cheltuită în cinci ani de zile.

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman a publicat Lista intermediară a proiectelor aprobate în cadrul apelurilor de proiecte POCU/390/5/1/Reducerea numărului de comunități marginalizate (roma și non-roma) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din orașe cu peste 20.000 locuitori.

Pe lista proiectelor aprobate, întrunind 90,00 puncte, se regăsește și proiectul depus de Grupul de Acțiune Locală (GAL) Strategie Responsabilitate Comunitate pentru Municipiul Lugoj, primul proiect depus de către această entitate, care la finele anului trecut a obținut o importantă finanțare europeană pentru dezvoltarea unor zone urbane marginalizate din municipiul Lugoj.

RETIM

“Banii aceştia pe care îi primi acum, se va întruni săptămâna viitoare, Grupul de Acţiune Locală şi vom vedea care sunt proiectele. Se referă la str. I.D Suciu, la grădiniţa din Caştela şi la toată zona respectivă, pentru că noi modernizăm acum str. Bolintineanu, cu parcarea de la Biserca Penticostală şi cu elemente de joacă. Caştela este una dintre cele trei zone defavorizate şi din aceşti bani vom face lucrări acolo. Nu pot să spun acum exact toate lucrările pentru nu doar noi facem parte din GAL, ci şi firme şi oameni de afaceri şi persoane din zonă şi aşa mai departe”, spune primarul Francisc Boldea.

Acest proiect reprezintă un prim pas trecut cu succes de catre asociația lugojeană și are ca obiectiv general asigurarea funcționarii GAL în vederea implementării Strategiei de dezvoltare locală care corelează și asigură complementaritate între investițiile în infrastructura de tip FEDR și măsurile soft de tip FSE, pentru a face pași concreți spre dezvoltarea comunității marginalizate din Municipiul Lugoj intr-un mod mai inteligent, mai durabil si mai favorabil incluziunii, în concordanță cu Strategia Europa 2020, in perioada 2018-2023.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Consilierii lugojeni, convocați să aprobe agenda acțiunilor sportive și regulamentul CSM Lugoj

Publicat

în

Primarul Claudiu Buciu a convocat Consiliul Local al Municipiului Lugoj în şedinţă extraordinară pentru data de luni, 17.05, orele 1400, în sistem online. Pe ordine de zi, sunt trei proiecte:

  1. Proiect de hotărâre privind alocarea din bugetul local a unei sume necesară pentru  acțiunea cultural – educativă “Tabăra de creație a scriitorilor din Banat” Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj;
  2. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al  Clubului Sportiv Municipal Lugoj, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 105 din 19.08.2002 . Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj;
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea agendei acţiunilor sportive pe anul 2021, propuse pentru a fi cofinanţate din  bugetul local capitolul 67.02 – „Cultură, recreere şi religie”, subcapitolul 05.01  „Acţiuni sportive”. Iniţiator: Primarul Municipiului Lugoj.

Meniul zilei, Octavian

Citiţi mai departe

Administrație

Fostul primar al Lugojului, criticat vehement pentru achiziții în domeniul floral, are un moștenitor

Publicat

în

Fostul primar al Lugojului, Francisc Boldea, a fost mereu criticat pentru sumele exorbitante pe care le plătea pentru flori, pe care angajații de la Sere și Spații Verzi le montau prin oraș în fiecare an. Zeci de mii de lei a plătit primăria orașului pentru flori în fiecare an. 

Noul primar, Claudiu Buciu, a strâns un adevărat cult „anti-floral” în jurul său, înainte de alegeri, promițând lugojenilor că nu va cumpăra flori sau arbuști pentru oraș, din puținii bani publici, ci doar gazon.

Deși s-a ținut de promisiune cu iarba, noul edil al orașului a ajuns la a doua achiziție de flori și arbori pentru municipiu, în ciuda promisiunilor. Primăria a plătit nu mai puțin de 32.000 de lei pentru 5.000 de mușcate, flori care vor fi livrate și plantate în curând în diferite zone din oraș. Pe magnolii, achiziționate de curând, Buciu a mai dat 8.220 de lei. Primăria nu a comunicat niciuna dintre cele trei achiziții, de magnolii, mușcate sau gazon, acestea fiind însă publice datorită platformei SEAP.

Meniul zilei, Octavian

Citiţi mai departe

Administrație

Cinematograful din Lugoj se redeschide. Data la care vei putea merge la film

Publicat

în

Cinematograful din Lugoj este primul dintre obiectivele de interes din oraș care se redeschid, la mai bine de un an de când a fost închis din cauza pandemiei de coronavirus. Potrivit administrației locale, locația urmează să fie deschisă pentru public începând cu 1 iunie.

Deocamdată primăria nu a anunțat dacă cinematograful se deschide complet sau la capacitate redusă, însă cert este că în interior lugojenii vor trebui să poarte masca de protecție, dar și să păstreze o distanță de cel puțin un scaun între ei.

Un alt obiectiv important pentru care se decide sau nu redeschiderea este piața ocico de vechituri.

Meniul zilei, Octavian

Citiţi mai departe

Administrație

Primăria Lugoj are 5,5 milioane de lei, din care vrea să cumpere mai multe clădiri din oraș

Publicat

în

Consilierii locali au aprobat alocarea a 5,5 milioane de lei pentru achiziția mai multor imobile din Lugoj. Unul dintre acestea este cel care găzduiește Casa de Cultură a Sindicatelor, unde primarul Claudiu Buciu a declarat că s-a început o corespondență cu marile confederații sindicale, care dețin în proprietate imobilul și se așteaptă răspunsul acestora la oferta Primăriei Lugoj.

O altă clădire „celebră” și terenul aferent, pe care Primăria ar vrea să și-o treacă  în proprietate este Unitate A, a fostei Intreprinderi Textile Lugoj. Primarul Lugojului spune că, aici, ar urma să funcționeze sediul celor trei noi societăți ale consiliului local: cea de apă și canal, cea de salubritate și cea de administrare a patrimoniului public.

Tot din banii menționați mai sus, primarul mai speră să achiziționeze și clădirile actualei societăți Meridian 22, care sunt în executare silită din cauza datoriilor și vor fi scoase la licitație, clădirile de pe Insula din Cotu Mic, cu care Meridianul a garantat un împrumut bancar, dar și terenurile aferente Școlii Generale nr.1.

 

Meniul zilei, Octavian

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite