Angajații primăriei municipiului Lugoj au retras într-o clipită fotografiile cu ștrandul ce se află în faza de construcție în cartierul cu același nume din municipiu, asta după ce Ioan Ambruș, consilier local al PNL, a subliniat faptul că lucrările pentru care se dorea o suplimentare bugetară în ședința de consiliu de joi au fost deja realizate, plătirea acestora prin consiliul local fiind ilegală. La acuzele lui Ambruș, ședința s-a transformat din nou într-un scandal de proporții, într-un final consilierii renunțând la a vota punctul și amânându-l pentru o ședință viitoare.
„Cu atât mai mult, dacă lucrările sunt deja executate (cele de la ștrand, n.r.) mi se pare absurd să le băgăm noi în legalitate, și pe site apar niște poze din care rezultă că sunt făcute”, a declarat cu înverșunare Ambruș în cadrul ședinței. La câteva zile de la declarație, pozele cu ștrandul în lucru au dispărut de pe portalul oficial al primăriei Lugoj, www.primarialugoj.ro, acolo unde câțiva angajați postau le intervale de câteva săptămâni poze cu starea lucrărilor din cele mai importante puncte din oraș.
Acum, pe site-ul primăriei, lugojenii pot urmări doar pozele rămase de la celelalte proiecte de investiții din oraș, cum sunt cinematograful, recepționat în luna aprilie, dar încă ținut sub lacăt, bazinul acoperit, care se află de asemenea în stagnare din cauza din cauza amânării proiectului de hotărâre propus joi, precum și cele de la piața agroalimentară, o lucrare despre care nu se știe încă la ce dată va fi dată în utilizare.
UPDATE: Într-o intervenție telefonică, primarul Francisc Boldea ne-a declarat că dispariția pozelor de pe site s-a datorat schimbării administratorului paginii de internet a primăriei. Astfel, în această dimineață, o parte din fotografiile cu ștrandul au reapărut pe site, însă doar cele de acum 3 luni, cele mai noi fiind datate în martie 2014.
Intr-un monopol al ziarelor locale cu artivole platite de catre politruci asemenea stiri si dezvaluiri ar fi bine sa fie citite de catre orice cetatean de rand.
Felicitari domnului redactor pentru spiritul de observatie si pentru dezvaluire
IREAL! Nimeni nu vine cu un punct de vedere, nimeni nu „se scuza” cumva, inseamna ca intr-adevar aceste fotografii au fost date jos si cineva din primarie a comandat stergerea lor, intr-un mod marsav, dupa ce s-a iscat scandalul.
problemele acum incep, mai tineti minte ca dna timisoara a fost anuntata de probleme de curtea de conturi? nemultumitului i se ia darul, astia nu se mai satura din pacate…
Sinteti răi: nu au mai incaput in pagina cele care urmeaza.
Asa se face cind nu iti ajung paginile: stergi pe cele vechi ca sa faci loc la cele noi.
Sa privim inainte cu bucurie, nu in urma cu tristete 😛
Au fost făcute în photoshop. De aceea a trebuit să le şteargă.