Lugoj
Bogdan Paul semneaza cu Medicina Targu Mures
După câteva săptămâni de negocieri și stat pe tușă, fostul antrenor al lugojencelor, bucureșteanul Bogdan Paul, și-a găsit un nou loc de muncă. Situată pe locul patru în ediţia trecută de campionat al Diviziei A1 de volei a României, Medicina Târgu Mureş, va avea un nou antrenor principal, în persoana fostului tehnician al echipei de volei CSM Lugoj. Bogdan Paul îl înlocuieşte pe banca Medicinei pe bulgarul Atanas Petrov, pe când la CSM Lugoj Valerijan Luka, antrenorul sârb de două ori campion național urmează să preia funcția de antrenor, dacă negocierile se vor termina în favoarea acestui lucru.
Bogdan Paul, în vârstă de 35 de ani, a mai pregătit în trecut pe Rapid Bucureşti, CSM Sibiu şi CSM Lugoj. Şi-a început cariera ca antrenor secund la Metal Galați și a fost şi în staff-ul echipei naţionale de senioare a României în trei rânduri. La Lugoj, Bogdan Paul a petrecut 4 ani, timp în care echipa a fost de două ori în Cupele Europene și s-a clasat de fiecare dată pe cele mai înalte locuri din istoria formației din orașul de pe Timiș.
Lugoj
Noua ofertă de activități săptămânale la Centrul de Tineret Lugoj
Centrul de Tineret Lugoj își deschide porțile în 2025 cu un program variat de activități destinate tinerilor din oraș și din împrejurimi.
Începând cu acest început de an, Centrul de Tineret Lugoj propune un program diversificat, structurat pe zilele săptămânii, care se adresează tuturor celor care doresc să participe și să își exploreze pasiunile. Fie că ești interesat de teatru, științe, arte plastice sau limbi străine, vei găsi cu siguranță activități care îți vor stimula creativitatea și curiozitatea.
Programul detaliat al activităților recurente este următorul:
- Marți, ora 15:00 – Club de teatru 🎭
Pentru cei pasionați de actorie și de lumea scenei, clubul de teatru oferă ocazia de a explora diverse tehnici de exprimare și de a învăța cum să îți controlezi emoțiile în fața publicului. - Miercuri, ora 15:00 – Club de științe exacte + Trivia Quizzes 🧠
Dacă te pasionează matematica, fizica sau chimia, acest club este perfect pentru tine. Vei avea ocazia să îți aprofundezi cunoștințele și să te distrezi cu quizuri educative pe teme de știință. - Joi, ora 15:00 – Club de arte plastice și vizuale 🎨
Pentru iubitorii de artă, clubul de arte plastice și vizuale este locul unde creativitatea nu are limite. Aici vei învăța tehnici noi de pictură, desen și diverse forme de exprimare artistică. - Vineri, ora 15:00 pentru începători și ora 16:00 pentru avansați – Club de engleză 🗣️
Centrul de Tineret Lugoj oferă și oportunitatea de a învăța sau de a perfecționa limba engleză. Clubul de engleză se adresează atât celor care sunt la început de drum, cât și celor care vor să își îmbunătățească abilitățile lingvistice.
Un 2025 plin de oportunități pentru tineri
Centrul de Tineret Lugoj invită tinerii să își facă timp să participe la aceste activități, care nu doar că vor contribui la dezvoltarea lor personală, dar vor și crea oportunități de socializare și de învățare în grupuri dinamice.
În plus, nu uita să urmărești pagina Centrului de Tineret Lugoj pentru a fi la curent cu alte evenimente și activități speciale care vor completa oferta săptămânală!
Lugoj
Sprijin pentru animalele abandonate din Lugoj: Free Amely 2007 are nevoie de ajutorul tău!
Lugojul găzduiește o organizație non-profit dedicată bunăstării animalelor fără stăpân: Free Amely 2007. Această organizație, activă de mai mulți ani, se confruntă cu o mare provocare: asigurarea îngrijirii adecvate pentru animalele abandonate, în ciuda faptului că nu beneficiază de un sprijin financiar constant.
În acest moment, Free Amely 2007, noul adăpost de animale al organizației, are o capacitate de 120 de locuri pentru câini. Adăpostul dispune de facilități moderne, incluzând o încăpere de carantină, o sală de tratament, o sală de operație, o zonă post-operatorie și o sală de administrare. De asemenea, cuștile pentru câini sunt extrem de spațioase și au zone separate în care animalele pot alerga și se pot relaxa, beneficiind astfel de un mediu mult mai sănătos și confortabil.
Cu toate acestea, adăpostul se confruntă în continuare cu lipsuri financiare care împiedică buna funcționare a acestuia și asigurarea unei îngrijiri corespunzătoare pentru toți câinii. Deși se depun eforturi considerabile pentru a oferi animalelor abandonate o șansă la o viață mai bună, organizația are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a putea continua să își îndeplinească misiunea.
În plus față de donațiile directe, organizația oferă și o oportunitate specială pentru iubitorii de animale: adoptarea la distanță a unui cățeluș, în schimbul unei donații de minim 10 de euro pe lună pentru fiecare cățel adoptat. Acesta este un gest mic care poate face o diferență uriașă în viața unui cățel abandonat. La momentul actual, 25 cățeluși sunt disponibili pentru a fi adoptați la distanță, iar acest program reprezintă o metodă excelentă prin care oamenii pot contribui chiar și de la distanță.
Dacă îți dorești să faci o diferență, poți susține această organizație printr-o donație directă sau prin adoptarea unui cățeluș la distanță. Pentru a dona sau pentru mai multe informații, poți vizita site-ul https://www.freeamely.org/ro/ și nu ezita să contactezi organizația la numărul de telefon: 0731973866 sau prin e-mail la elena_balaj@yahoo.com.
Fiecare contribuție contează, iar orice sprijin poate salva vieți.
Lugoj
Colectarea gratuită a deșeurilor voluminoase în Zona 0 Ghizela – o campanie trimestrială organizată de RETIM și ADID Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș, derulează o nouă campanie trimestrială pentru colectarea deșeurilor voluminoase. Predați-le gratuit și legal la containerele RETIM!
Compania RETIM împreună cu ADID Timiș organizează în perioada 08 ianuarie – 06 martie 2025 o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din Zona 0 Ghizela a judeţului Timiş. Sunt cuprinse localitățile Lugoj – un singur punct fix, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Bogda (și în Buzad), Boldur (și în Sinerșig), Brestovăț, Chevereșu Mare (și în Dragșina și Vucova), Coșteiu, Criciova (și în Jdioara și Cireșu), Darova (și în Sacoșu Mare și Hodoș), Găvojdia, Ghizela, Nădrag, Nițchidorf, Racovița (și în Ficătar și Drăgoiești), Sacoșu Turcesc (și în Uliuc), Secaș, Știuca, Topolovățu Mare (Topolovățu Mic și Șuștra), Victor Vlad Delamarina și Belinț.
CINE poate preda deșeuri voluminoase?
Cetățenii din localitățile menționate mai sus pot depune prin aport voluntar și gratuit deșeurile voluminoase în containerele special puse la dispoziție în punctele de colectare și între orele menționate în tabelul de mai jos.
CE se poate preda în cadrul acestei campanii
- mobilier, comode, mese de cafea, de toaletă, decorative;
- mese de scris pentru copii, rafturi, etajere, etajere metalice;
- covoare, carpete, preșuri;
- canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete, saltele;
- oale;
- ceasuri;
- perdele, draperii;
- dulapuri de baie, suporturi prosoape;
- lustre, tablouri;
- obiecte sanitare, căzi, vase de toaletă, robineți, cabine de duș, suporturi, baterii sanitare, chiuvete, bideuri, capace vase de toaletă, lavoare, rezervoare de apă pentru vase de toaletă;
- obiecte mari de folosință îndelungată precum: calorifere din fontă, calorifere din aluminiu, uși, tocuri de uși şi tocuri de geamuri, etc.
CE NU se poate preda în cadrul acestei campanii
- NU se preiau alte categorii de deșeuri: reziduale, reciclabile, de construcții, vegetale, periculoase;
- NU se colectează deșeurile de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (televizoare, mașini de spălat, frigidere, radio-uri, echipamente de iluminat, computere, etc.)
UNDE şi CÂND se pot preda deşeurile voluminoase
Detalii despre efectuarea acestor campanii găsiți pe www.retim.ro și www.adidtimis.ro/stiri.
De asemenea, operatorii serviciului de Call Center sunt disponibili la numărul +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00.
Lugoj
OPINII: Spiritul Crăciunului – între teorie și practică
Crăciunul, acest moment magic al anului, când totul pare mai frumos, mai strălucitor, mai… altfel, pune creștinul față în față cu o dilemă. Mai exact, îl aduce în fața realității numite „Spiritul Crăciunului – între teorie și practică”.
Toată lumea vorbește despre „Spiritul Crăciunului” ca fiind iubire, bunătate, iertare, fericire. În teorie, sună minunat. În practică, însă, lucrurile se complică. Iar dacă vrei să experimentezi cu adevărat acest spirit, fă o vizită la Lugoj în ajunul sărbătorilor.
Lugojul, un oraș altminteri liniștit, se transformă într-un veritabil furnicar. La fiecare colț de stradă te întâmpină un „Schumacher de Lugoj”, gata să te ia pe capotă în numele vitezei divine. Claxoanele devin colindele orașului, iar traversarea străzii se transformă într-o activitate pentru care ai nevoie de noroc și reflexe demne de un ninja. Dacă spiritul Crăciunului înseamnă iertare, cu siguranță se referă la numeroasele „Doamne, iartă-l!” adresate șoferilor grăbiți care par hotărâți să te îmbrace în ghips de sărbători.
Intrarea într-un magazin în această perioadă nu e pentru cei slabi de inimă. Poporul înfometat dă năvală la cărnuri, cozonaci și reduceri la tigăi, transformând fiecare culoar într-un câmp de luptă. Românul s-a născut gladiator, iar culoarele magazinelor devin adevărate arene romane. Cărucioarele sunt folosite ca niște care de luptă, iar angajații, antrenați parcă în secret de echipele de Formula 1, trec pe lângă tine în viteză, ca și cum ai fi la o cursă cu obstacole. Îți trebuie nervi de oțel să reziști tentației de a riposta când cineva îți împinge căruciorul în coaste pentru a prinde ultima cutie de bomboane.
Din difuzoare, colindele răsună neîncetat. După a zecea variantă de „O, brad frumos!”, începi să crezi că totul este doar o închipuire a minții tale obosite.
„Iubește, iartă, fii fericit,” îți șoptește o voce interioară, în timp ce te întrebi dacă nu ar fi cazul să iei un calmant pentru a nu ajunge de sărbători la balamuc.
Și totuși, în mijlocul acestei nebunii, te liniștești amintindu-ți că, dincolo de toate, Crăciunul chiar înseamnă iubire, bunătate, iertare și fericire. Adevăratul spirit al Crăciunului este să accepți că, uneori, viața bate filmul, iar Lugojul bate teoria.
A doua zi, o liniște patriarhală se așterne peste oraș, întreruptă din când în când de sunetul sirenei unei ambulanțe. Un bun creștin, ghiftuit peste măsură, probabil a făcut o criză de fiere și trebuie urgent ajutat.
În rest, toate bune și frumoase până săptămâna viitoare, când vine Revelionul și o luăm iar de la capăt. Cu toții ne pregătim să întâmpinăm noul an cu speranță, bucurie și, bineînțeles, mesele îmbelșugate care nu pot lipsi. În aer se simte deja agitația specifică: magazinele sunt pline, casele se transformă în adevărate laboratoare gastronomice, iar planurile pentru petrecerea de Anul Nou sunt în toi.
Repetabila povară a sărbătorilor face, de fapt, parte din farmecul existenței noastre mioritice. Este un ciclu familiar, în care grijile cotidiene se estompează pentru câteva zile, lăsând loc emoțiilor, tradițiilor și momentelor petrecute alături de cei dragi. De la împodobirea mesei de Revelion cu bunătăți tradiționale, până la clinchetul paharelor ridicate la miezul nopții, sărbătorile ne oferă un prilej de reflecție și recunoștință.
Așadar, în spiritul acestor momente, vă doresc din suflet să întâmpinați noul an cu sănătate, liniște și bucurii nenumărate. Fie ca 2025 să vă aducă împliniri pe toate planurile, iar sărbătorile să rămână o amintire plăcută în sufletul fiecăruia dintre voi. Sărbători fericite și La mulți ani!
Dan Timaru
-
Actualitate6 zile în urmă
Seară de rugăciune ecumenică la Lugoj, în cadrul Octavei pentru Unitatea Creștinilor
-
Socialo săptămână în urmă
Lucrare de 6 milioane de euro. Malurile Timișului vor fi consolidate, de la Lugoj până la granița cu Serbia
-
Actualitateo săptămână în urmă
FOTO Un lugojean stabilit la Los Angeles a surprins în imagini iadul incendiilor care au cuprins California
-
Actualitateo săptămână în urmă
Doi indivizi au ajuns după gratii, după un atac în stil mafiot