Există dovezi istorice că zona Banatului, inclusiv teritoriul Lugojului a fost locuit din cele mai vechi timpuri, iar dacii aveau așezări în acest teritoriu. Însă, aproape în toate documentele oficiale actuale, prima atestare documentară a Lugojului este menționată ca fiind cea din anul 1334, când în registrele de dijme papale ale Arhidiaconatului de Sebeş este semnalat preotul Blasiu din Lugoj. Chiar și site-ul oficial al Primăriei Lugoj citează același document.
Doar că, prima atestare documentară a Lugojului ar fi mult mai veche. Conform profesorului Horațiu Suciu, care citează mai multe izvoare istorice, în cartea sa „O ISTORIE A LUGOJULUI ÎNTRE SECOLELE XIV-XVIII”, prima mențiune într-un document scris ar fi cu aproape 100 de ani mai devreme. 
„Lugojul intră în istorie, printr-un document scris, în 1242, în urma evenimentelor din 1241. Sau cel puţin aşa ne lasă să credem cartea „Temişana”, scrisă probabil de Augustus Treboniu Laurian. În primăvara acestui an, marea invazie a tătarilor nimiceşte oastea regelui maghiar Bela al IV-lea trimisă în întâmpinarea lor. Până la momentul întoarcerii tătarilor în Asia regatul a fost pustiit. După plecarea lor, în 1242, cu scopul asigurării hotarelor de răsărit ale regatului, Bela al IV-lea (1235-1270) ordonă refacerea unor cetăţi ca Orşova, Mehadia, Caransebeş, Lugoj, Lipova şi Sonlyo. Aceasta e prima menţiune despre Lugoj, care trebuie privită cu reţinere, deşi e preluată de unii istorici”, arată Suciu.
Istoricul lugojean vorbește în aceeași carte despre faptul că profesorul Dan Popescu, aminteşte un document (pe care nu-l datează), din care ar reieşi că Ladislau al IV-lea Cumanul (1272-1290), a poposit cu armata sa la Somlyo, Caransebeş şi Lugoj, mai multe luni.
„Deoarece dânsul <<uită>> să amintească bibliografia din care a preluat documentul, şi cum nu mai apare la nici un alt istoric, avem unele reţineri în ce priveşte veridicitatea acestui eveniment. Următoarea menţiune a Lugojului este în 1334, în condiţiile în care biserica catolică se află în plină expansiune, în registrul pontifical de plată a dijmelor: <<Socotelile lui Iacob a lui Berengariu şi Raimund de Bonofato, strângătorii dijmelor pe şase ani ai Regatului Ungariei>> (1332-1337). În acest registru apare, în 1334, în Arhidiaconatul de Sebeş „… Blasiu preotul de Lu-
cas (Lugoj) a plătit patru pense… Ce este ciudat (sau relevant), este faptul că, în 1335, sau în anii următori, nu mai apare nici un preot de Lucas, deşi în registru apar patru parohii noi, care nu apăreau în 1334. La 30 iunie 1365, regele Ludovic I, se afla la Lugoj de unde îl răs-
plăteşte pe unul din fidelii săi nobili: Nicoale Konth, pentru merite câştigate în expediţia din Bulgaria. În iarna anului 1366, Timişoara este vizitată de regele Ludovic I şi de împăratul bizantin Ioan Paleologul, care-l vizitase la Buda; regele îşi însoţeşte oaspetele, pe drumul de întoarcere, spre Dunăre, trecând prin Lugoj şi Caransebeş (ai cărui locuitori sunt nevoiţi să le facă „o primire atît de mare cu mari cheltuieli”, după cum se plâng într-o scrisoare din 1369). (5) Peste trei ani, la 1369, uliţa satului Ersig (Egérseg), care ducea spre Lugoj se numeşte Uliţa oraşului (palatea civitas), dovedind că Lugoj este deja un civitas şi un centru (o aşezare spre care merg drumurile) dar probabil şi punct nodal al comerţului local şi internaţional, la fel ca Timişoara şi Caransebeş„, scrie Horațiu Suciu, în cartea sa.
Istoricul mai menționează că în 1376, pentru prima dată se vorbește despre castrum Lugos – cetatea Lugoj, unde Garai Nicoale (Miklas) este castellanus.
„La 22 august, în acest an, regele Sigmund de Luxemburg, donează castrum Lugos căpitanilor cetăţilor Timiş şi Cenad: Losonczy Lazló şi Lasanczy Iszvan, iar castelanul mai sus amintit a fost înlocuit.(10) Urmările acestei transformări din cetate regală în proprie
tatea unor feudali le găsim la Iuliu Vuia. Se pare că cetăţile Lugoj şi Sebeş (Caransebeş) se alătură partidei care se împotrivise încoronării ca rege al Ungariei al lui Sigismund de Luxemburg, şi care era răsculată încă de la moartea lui Ludovic cel Mare (1381). Scrisoarea trimisă la 26 august 1386 de rege căpitanilor celor două cetăţi răsculate (Lugoj şi Caransebeş) în care le cerea să se alăture trupelor sale nu are nici un efect. Intervenţia în forţă a lui Lazlo Losonczy, acum ban al Severinului, va duce la înfrângerea celor două cetăţi”, mai scrie istoricul.
