Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) face un pas important în domeniul educației din regiune și lansează, în premieră națională, o nouă disciplină universitară: „Didactica predării șahului educațional”.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Federația Română de Șah (FRȘ) și Agenția Națională pentru Sport (ANS) și își propune să profesionalizeze predarea sportului minții în școli.
Lansarea oficială a avut loc în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Agenției Naționale pentru Sport. La eveniment au luat parte reprezentanți de marcă ai instituțiilor partenere: Marilen Pirtea (rectorul UVT), Vlad Ardeleanu (președintele FRȘ), Cosmin Tabără (vicepreședintele ANS), Octavian Mădălin Bunoiu (prorector UVT), Raluca Roxana Butnaru (consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale) și Lukasz Turlej (secretar general al Federației Internaționale de Șah – FIDE).
Șahul, integrat în pregătirea viitorilor învățători
Scopul principal al acestui demers este introducerea șahului educațional în trunchiul de formare al cadrelor didactice care vor preda la clasele primare.
„Șahul, sportul minții, are tot mai mulți aderenți, astfel că practica predării șahului educațional merită să-și găsească locul între disciplinele de ramură din portofoliul academic de la UVT. Vom fi prima universitate din țară care dezvoltă această disciplină, integrând oficial șahul în trunchiul de formare al viitorilor învățători”, a declarat rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Noua disciplină va fi inclusă ca materie facultativă (în planul anului II, semestrul II) în următoarele programe:
-
Pedagogia Învățământului Primar din cadrul Departamentului de Științe ale Educației (pentru seria 2026–2029);
-
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) (pentru seria 2026–2028).
În acest format, cursul va deveni operațional din anul universitar 2027–2028.
Specializare de masterat în Șah din anul universitar 2026–2027
Pe lângă introducerea didacticii șahului pentru viitorii învățători, UVT extinde oferta academică și pentru absolvenții de învățământ superior care doresc o carieră dedicată în totalitate acestui sport.
Începând cu anul universitar 2026–2027, în cadrul programului de masterat „Educație fizică și sportivă”, instituția va oferi o specializare dedicată Șahului. Aceasta este adresată celor care vizează o carieră în antrenorat, management sportiv sau predare specializată.
Pentru sesiunea de admitere din 2026 la acest program de masterat, termenul limită pentru înscrierea candidaților este 30 iulie 2026.
FOTO: Facebook/Marilen Gabriel Pirtea