Connect with us

Actualitate

Polițiștii din Făget, razie „valoroasă” de peste 150.000 de lei în doar patru ore

Publicat

în

Meniul zilei, Octavian

În data de 06 martie, între orele 09:00-13:00,polițiștii orașului Făget împreună cu polițiști din cadrul I.P.J Timiș-Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au acționat pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, prevenirea activităţilor infracţionale, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi reducerea riscului rutier, pe raza oraşului și în zonele limitrofe.

La acţiuni au participat în sistem integrat pentru siguranţa şi liniştea cetăţenilor, poliţişti de ordine publică, rutieră, investigarea criminalităţii economice şi lucrători din cadrul instituţiilor abilitate (ITM, DSV, Garda Forestieră, IJJ).

Efectivele au acţionat pentru verificarea legalităţii funcţionării unităţilor comerciale, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă.

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Astfel, poliţiştii rutieri s-au aflat în trafic pentru prevenirea accidentelor, au congtrolat 150 de auto, au legitimate 180 de persoane şi au fost aplicate conform O.U.G. nr. 195/2002, 130 de sancţiuni contravenţionale . A fost constatată o infracţiune, au fost reținute 10 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare retrase.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 141 de sancțiuni contravenționale în valoare de 150.900 de lei. De asemenea, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, 2 la Legea 53/2003, 5 la Legea 12/1990, 2 la Legea 171/2010 și 3 conform HG 984/2005. La acțiune au participat 26 de polițiști, 2 jandarmi și 6 lucrători de la instituțiile abilitate.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Lugojean de 27 de ani, prins de două ori beat și fără permis la volan prin oraș

Publicat

în

Meniul zilei, Octavian

La data de 15 iunie, în jurul orei 01:50, polițiștii timișeni au oprit pentru control, în municipiul Lugoj, un autoturism condus de un bărbat, de 27 de ani. În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, la data de 13 iunie a.c., în jurul orei 19:30, bărbatul ar mai fi fost depistat de către polițiștii Biroului Rutier Lugoj în timp ce conducea un autoturism, pe strada Herendeștiului, din municipiul Lugoj, fără a deține permis de conducere, refuzând testarea cu aparatul alcooltest, cât și recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. În urma investigațiilor efectuate, cu privire la cele patru infracțiunii săvârșite, magistrații au dispus față de bărbat măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Citiţi mai departe

Actualitate

VIDEO Individ, filmat când își făcea nevoile în centrul Lugojului. Poliția locală, inexistentă!

Publicat

în

Lugojenii s-au obișnuit să vadă malurile Timișului pline de mizerie. Cu toate campaniile de curățenie și amenințările Primăriei, de instalare a unor camere de supraveghere, proastele obiceiuri nu dispar. Ba, dimpotrivă, apar și gesturi incalificabile, ale unor indivizi lipsiți de cei șapte ani de acasă.

Meniul zilei, Octavian

În imaginile alăturate, apare un nesimțit care își face nevoile la câțiva metri de Podul de Fier, exact în centrul orașului. Pe de altă parte, se mai poate discuta și de lipsa unor WC-uri publice. Asta însă nu scuză nesimțirea unora. Poate dacă polițiștii locali ar fi mai vizibili în oraș, astfel de lucruri nu s-ar întâmpla.

Citiţi mai departe

Actualitate

Se fac programări telefonice pentru depunerea cererilor de eliberare a actelor de identitate la SPCLEP Lugoj

Publicat

în

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștința cetățenilor că se pot face telefonic programări  de preluare a cerererilor pentru eliberarea actelor de identitate la Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor Municipiului Lugoj.

Meniul zilei, Octavian

Programarea se poate face de luni până vineri între orele 10.00 – 12.00, la telefon 0256 352516, cu maximum 30 de zile înainte de data solicitată.

Prin acest demers municipalitatea intenționează să reducă numărul persoanelor care sunt nevoite să aștepte uneori perioade lungi de timp pentru depunerea cererilor de eliberare a actelor de identitate.

 

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Citiţi mai departe

Actualitate

Cea mai importantă cale ferată pentru Lugoj urmează să fie modernizată cu 3 miliarde de lei

Publicat

în

Meniul zilei, Octavian

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe secțiunile Caransebeș – Lugoj (lotul 1) și Lugoj – Timișoara Est (lotul 2), pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă. 

Valoarea estimată a contractelor trece de 3,1 miliarde lei, adică peste 600 milioane euro. Vitezele au scăzut mult în ultimele două decenii și trenurile fac peste 100 de minute între Caransebeș și Timișoara, viteza medie fiind 60 km/h.

La finalizarea lucrărilor, timpul de parcurs dintre Caransebeș și Timișoara va fi de sub o oră pentru trenurile de călători. Durata de implementare a contractului este de 102 luni, din care 6 luni pentru proiectare, 36 luni pentru execuția lucrărilor, iar perioada de garanție a obiectivului este de 60 de luni. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 26.07.2021, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15.00. 

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Ce cuprinde proiectul de modernizare:

Pe tronsonul 1:

– vor fi construiți 24 de km de linii noi;

– se vor reabilita 12 poduri și 49 de podețe;

– va fi construit un pasaj denivelat;

– se vor implementa 4 instalații de centralizare electronică;

– se reabilitează clădirile pentru călători din Caransebeș, Zăgujeni și Găvojdia, iar cea din Căvăran se va reconstrui;

– încă o clădire nouă va fi ridicată în gara din Caransebeș, pentru mentenanța și revizia trenurilor.

Pe tronsonul 2:

– vor exista 20 de km de linii noi;

– 14 poduri și 40 de podețe vor fi reabilitate și se va construi un pasaj denivelat;

– și pe acest tronson vor fi implementate instalații de centralizare electronică – 5 la număr;

– se vor reconstrui sau reabilita clădirile gărilor din stațiile Lugoj, Belinț, Topolovăț, Recaș și Remetea Mare.

Citiţi mai departe
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite