Unul dintre candidații, care și-au anunțat de curând intenția de a se înscrie în cursa electorală, pentru funcția vacantă de primar, a dezvăluit unul dintre punctele sale tari din program. Mihai Heimann, fost liberal, are în plan să activeze transportul pe apele „Cimișului”, după exemplu unei comune din Hunedoara.
„Si eu ma gandesc sa profitam de Cimisul nostru si sa avem o ambarcatiune mica ca cei de la Soimus unde este primar un amic de-al meu . Face parte din programul meu de candidatura. Mai ales ca eu am lansat la apa si m-am plimbat pe Cimis prin anii 1995-96 cu o ambarcatiune cu motor. Daca s-a reusit acum 100 de ani asa cum se vede din fotografie, de ce sa nu reusim si noi ? Ce parere aveti ?”, a transmis Hemann, pe pagina sa de Facebook.
Mihai Heimann și-a anunțat candidatura în momentul în care s-a pronunțat sentința care a încheiat procesul fostului primar Claudiu Buciu, Atunci a dezvăluit și primele trei dintre proiectele imediate pe care le are pentru Lugoj, dacă va fi ales primar.
