Actualitate
Percheziții la romii din Lugoj. Se caută arme
În această dimineaţă, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale și ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliţia Română, efectuează 12 percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane bănuite de infracţiuni la regimul armelor.
În cauză se efectuează cercetări, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă și șantaj, fapte ce ar fi fost comise pe raza municipiului Lugoj.
Vor fi puse în aplicare 5 mandate de aducere, persoanele urmând a fi audiate la sediul I.P.J. Timiș.
În activităţi sunt angrenaţi luptători S.I.A.S. din cadrul I.G.P.R..
Actualitate
Ziua Lugojului. Evenimente culturale, sportive și comemorative organizate în perioada 16-20 decembrie
Municipiul Lugoj își așteaptă cetățenii la o serie de evenimente culturale, sportive și comemorative organizate în perioada 16-20 decembrie 2024, marcând atât sărbătorile de iarnă, cât și momente esențiale din istoria recentă a orașului.
Programul debutează luni, 16 decembrie, cu două evenimente dedicate recunoașterii performanței și excelenței. De la ora 11:00, elevii olimpici ai municipiului vor fi premiați într-un cadru festiv la Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu”. Acești tineri, care au adus orașului prestigiu prin rezultatele lor remarcabile la competiții naționale și internaționale, vor fi celebrați alături de familii, profesori și oficialități locale. În aceeași zi, de la ora 17:00, Sala Sporturilor “I.K. Ghermănescu” va găzdui premierea sportivilor și antrenorilor care au performat în diverse discipline.
Miercuri, 18 decembrie, este rezervată artei și muzicii. De la ora 19:00, corul “Ion Vidu” al Casei de Cultură “Traian Grozăvescu” va susține un concert special la Universitatea Europeană “Drăgan”.
Joi, 19 decembrie, scena Teatrului Municipal “Traian Grozăvescu” va găzdui Gala Premiilor Lugojene, un eveniment emblematic pentru comunitate. Începând cu ora 18:00, personalități locale din diverse domenii – cultură, sport, educație sau economie – vor fi premiate pentru contribuția lor la dezvoltarea orașului și pentru implicarea activă în viața comunității.
Punctul culminant al manifestărilor va avea loc vineri, 20 decembrie, o zi încărcată de semnificație istorică. Evenimentele debutează la ora 11:00, cu ședința solemnă a Consiliului Local al Municipiului Lugoj, ce se va desfășura în sala roșie a Cinematografului “Bella Lugosi”. La ora 12:00, revoluționarii se vor reuni la Ceasul Electric, locul simbolic de unde a pornit scânteia Revoluției în Lugoj. Aceștia vor reface traseul parcurs de coloana revoluționară în seara zilei de 20 decembrie 1989, oprindu-se pentru ceremonii de depunere de coroane și slujbe religioase la mai multe monumente și locuri memoriale din oraș: Crucea din fața Primăriei, Troița de la stația OMV, Monumentul Revoluției din fața Unității Militare, precum și cimitirele ortodox și catolic.
Seara zilei de 20 decembrie aduce o serie de spectacole și evenimente artistice, care îmbină solemnitatea cu bucuria sărbătorilor de iarnă. De la ora 18:00, pe scena Teatrului Municipal “Traian Grozăvescu” se va juca piesa de teatru “Cioburi de oglindă”, având-o în rol principal pe Maia Morgenstern, care revine la Lugoj.
De la ora 19:30, atmosfera devine vibrantă odată cu retragerea soldaților cu torțe, acompaniați de fanfară, într-o paradă ce va traversa orașul, urmată de Alaiul Colindătorilor, care va parcurge un traseu festiv prin punctele centrale ale orașului: Teatrul Municipal, Podul de Beton, Universitatea Europeană “I.C. Drăgan” și Piața “I.C. Drăgan”. Seara se va încheia cu un spectacol folcloric în Piața “I.C. Drăgan”, de la ora 20:00, aducând în prim-plan tradițiile și bucuria sărbătorilor de iarnă.
Actualitate
Strategii de bază pentru pariuri sportive de succes
Pariurile sportive sunt ca o lume paralelă. Dacă ești aici, probabil că deja știi cum e să simți tensiunea, adrenalina, bucuria și frustrarea pe care ți le poate aduce un simplu bilet. Și da, ai văzut și partea aia mai puțin strălucitoare, în care rămâi fără bani după un weekend plin de „siguranțe” care, culmea, s-au dovedit a fi orice, dar nu sigure. Dar, în realitate, ca să faci bani din pariuri e nevoie de ceva mai mult decât norocul sau pontul „dat de băieți”. E o combinație între strategie, răbdare și capacitatea de a învăța din greșeli. Dacă îți sună cunoscut și vrei să devii mai bun, hai să discutăm despre ce e esențial pentru a avea succes în pariuri sportive.
În primul rând, când cauți ponturi fotbal azi, trebuie să fii realist cu tine. De multe ori, cei care dau ponturi au interesele lor, iar recomandările nu sunt mereu făcute cu gândul la tine. Fii sceptic, analizează ce auzi și încearcă să îți creezi propria strategie bazată pe informațiile pe care le primești, dar și pe ce îți spun ție intuiția și experiența. Nu e ușor să reușești în lumea asta, dar cu niște reguli și o abordare mai serioasă poți să ai șanse mai mari să fii pe plus.
Cum să îți gestionezi pariurile pentru profitabilitate
Uite, un lucru trebuie să fie clar de la început: pariurile sportive nu sunt un drum rapid către bogăție, dar pot să fie o sursă constantă de venituri dacă ești calculat și ai disciplină. Îți dau un exemplu – știi cum e să vezi în cont câteva sute bune și să ai impresia că poți risca un pic mai mult? Tentant, nu? Dar exact aici e capcana, căci o dată ce lași euforia să îți afecteze deciziile, începi să pierzi controlul. Așa că regula de aur e simplă: stabilește-ți un buget și respectă-l.
Unii spun că ar trebui să pariezi maxim 5% din banii alocați strict pentru pariuri pe un singur bilet, ca să nu riști să pierzi totul dintr-o lovitură. Îți zic sincer, regula asta e ca și cum ai avea o centură de siguranță pe drumurile nebunești ale pariurilor. Dacă te ții de ea, ai șanse mai mari să scapi nevătămat după o serie de bilete proaste.
Alt aspect important e să ai răbdare. Când ești pe plus, tentația e să pariezi mai mult, dar dacă nu te controlezi, ești pe drumul spre „faliment”. Gândește-te așa: câștigurile din pariuri trebuie să fie încete și constante. Nu trebuie să dai lovitura de fiecare dată, dar dacă reușești să te menții într-un ritm constant, ai șanse mari să fii profitabil pe termen lung.
Îți spun și despre experiența cu biletele combinate, căci majoritatea celor care sunt la început de drum cad în capcana asta. Toți visăm la biletul acela magic care să îți aducă de zece ori suma investită, dar realitatea e că pariurile multiple sunt riscante. Un meci din 10 poate să îți strice tot biletul. Și, crede-mă, ți se va întâmpla de mai multe ori decât ai crede. Dacă vrei să joci pe multiple, limitează-te la două-trei meciuri pe bilet.
Factori de analiză pentru alegerea meciurilor câștigătoare
Acum, hai să vorbim despre ce înseamnă să analizezi un meci, pentru că aici îți poți folosi mintea, nu doar instinctul. Când te uiți la un meci și vrei să pariezi, primul lucru la care să te gândești e forma echipelor. Ai văzut cum o echipă poate să aibă câteva meciuri bune la rând și apoi, din senin, să piardă lamentabil? Asta se întâmplă din multe motive: accidentări, moral scăzut, poate probleme în vestiar.
Poate ai impresia că lipsa unui jucător nu contează, dar, de multe ori, exact jucătorul acela face diferența. Uite un exemplu clasic: Messi lipsește de la Barcelona, și brusc echipa joacă la jumătate din potențial. Când îți pui banii pe un meci, verifică mereu dacă sunt jucători cheie accidentați sau suspendați.
Mai e și factorul motivațional. Ai observat vreodată cum echipele mari, care sunt deja calificate într-o competiție, joacă mai relaxat în ultimele meciuri din grupă? Asta pentru că nu au nevoie să se mai forțeze. În schimb, echipele care luptă pentru salvarea de la retrogradare joacă fiecare meci ca pe o finală. Așa că pune-te în pielea lor și gândește-te cine are mai mare nevoie de victorie. E un detaliu mic, dar care poate să facă diferența între un pariu câștigător și unul pierdut.
Și, nu în ultimul rând, analizează stilul de joc al echipelor. Ai observat cum unele echipe sunt mai ofensive, iar altele joacă mai defensiv? Dacă ai două echipe ofensive, ai șanse mari să vezi multe goluri. Dar, dacă ambele echipe joacă defensiv, scorul poate să fie destul de scăzut. Învață să observi aceste detalii, pentru că ele îți pot oferi indicii despre cum ar putea decurge meciul.
Totodată, uită-te la istoricul întâlnirilor directe. De exemplu, ai văzut cum unele echipe par că nu pot să bată o echipă anume, indiferent de formă? Se întâmplă mai des decât crezi. De multe ori, meciurile directe contează enorm, mai ales când sunt echipe din aceeași ligă sau când vorbim de rivalități tradiționale. Când analizezi un meci, nu te limita doar la statistici reci; încearcă să înțelegi contextul din jurul fiecărei echipe.
Analiza pe termen lung
Pe termen lung, poți observa modele. De exemplu, poate îți dai seama că o echipă joacă mai bine acasă decât în deplasare sau că echipele mici joacă mai agresiv în fața publicului propriu. O asemenea informație te poate ajuta să iei decizii mai informate.
Încearcă să îți faci propriile statistici, să vezi pe ce tipuri de meciuri ești mai bun. Dacă observi că ești mai bun pe meciurile din campionatele mici decât pe cele din ligile mari, axează-te pe ele. Ai avantajul că, în campionatele mai puțin populare, casele de pariuri au mai puțină informație, iar tu poți găsi pariuri mai profitabile.
Concluzie
Pariurile sportive pot fi o distracție, dar și o modalitate de a câștiga bani dacă ești serios și urmezi niște reguli. Chiar dacă unii se aruncă direct, fără să gândească prea mult, am văzut și oameni care tratează pariurile ca pe o investiție. Dacă aplici strategii și rămâi concentrat, șansele tale cresc. Tot ce trebuie e să fii calculat, să nu te lași dus de val și să știi când să te oprești.
Data viitoare când cauți diferite ponturi, gândește-te bine dacă acele ponturi chiar se potrivesc cu ce știi și ce simți despre meci. Fiind atent la detalii, analizând și învățând din propriile experiențe, vei vedea cum, treptat, devii mai bun. Nu e vorba doar de noroc, ci de o combinație între strategie, disciplină și multă răbdare.
Actualitate
Un angajat al Meridian a fost rănit grav la Lugoj, în timp ce lucra la un canal
Un bărbat s-a trezit cu un morman de pământ peste el, canalul în care lucra surpându-se dintr-o dată, acesta rămânând captiv sub greutatea solului. S-a întâmplat la Lugoj, miercuri seara, pe o stradă din zona Stadion.
„Un bărbat de 58 de ani care efectua, alături de alți muncitori, o lucrare la un canal din zona Stadionului din Lugoj, a fost surprins de o surpare de teren și accidentat. În cauză polițiștii au deschis un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă și respectiv vătămare corporală din culpă”, au declarat pentru Lugojeanul reprezentanții IPJ Timiș.
Angajatul Meridian a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de urgență.
Actualitate
Rezultatele alegerilor parlamentare la Lugoj. Spre ce partide s-au dus cele mai multe voturi
Primele partide în ordinea obținerii numărului de voturi de la lugojeni, la Camera Deputaților, sunt următoarele:
La Senat, s-au înregistrat următoarele rezultate:
- Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) – 3.349 de voturi (21,3%)
- Partidul Social Democrat (PSD) – 3.323 de voturi (21,14%)
- Uniunea Salvați România (USR) – 2.316 voturi (14,73%)
- Partidul Național Liberal (PNL) – 1.730 de voturi (11%)
- Partidul Oamenilor Tineri (POT) – 1316 voturi (8,37%)
- Partidul S.O.S. România – 1,236 de voturi (7,86%)
- Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) – 583 de voturi (3,71%)
- Sănătate Educație Natură Sustenabilitate (SENS) – 402 voturi (2,56%)
- Partidul Social Democrat Unit (PSD Unit) – 356 de voturi (2,26%)
- Forța Dreptei – 277 de voturi (1,78%)
- Dreptate și Respect în Europa pentru Toți (DREPT) – 169 de voturi (1,07%)
- Reînnoim Proiectul European al României (REPER) – 145 de voturi (0,92%)
- Partidul Național Conservator Român (PNCR) – 122 de voturi (0,78%)
- Patrioții Poporului Român (PPR) – 85 de voturi (0,54%)
- Partidul Ecologist Român (PER) – 82 de voturi (0,53%)
- Ion-Aurel Stancu – 77 de voturi (0,49%)
- Alianța Național Creștină (ANC) – 34 de voturi (0,22%)
- Partidul România în Acțiune – 32 de voturi (0,2%)
- Partidul Noua Românie (PNR) – 29 de voturi (0,18%)
- Partidul Social Democrat Independent (PSDI) – 27 de voturi (0,17%)
- Alternativa pentru Demnitate Națională – 19 voturi (0,12%)
- România Socialistă – 13 voturi (0,08%)
La Camera Deputaților, pe primele zece locuri s-au situat:
- Partidul Social Democrat (PSD) – 3.474 de voturi (22,08%)
- Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) – 3.304 voturi (21%)
- Uniunea Salvați România (USR) – 2.184 de voturi (13,88%)
- Partidul Național Liberal (PNL) – 1.674 de voturi (10,64%)
- Partidul Oamenilor Tineri (POT) – 1.257 de voturi (7,99%)
- Partidul S.O.S. România – 1.191 de voturi (7,57%)
- Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) – 569 de voturi (3,62%)
- Sănătate Educație Natură Sustenabilitate (SENS) – 402 voturi (2,56%)
- Partidul Social Democrat Unit (PSD Unit) – 263 de voturi (1,67%)
- Forța Dreptei – 256 de voturi (1,63%)
-
Administrație6 zile în urmă
Noul primar al Lugojului are trei apartamente și o casă. Ce alte avuții a notat în declarația de avere
-
Administrație6 zile în urmă
Dobra l-a pus pe Buciu să rezolve procesul din proiectul noului spital. „Este o problemă delicată”
-
Lugoj5 zile în urmă
Când se deschide patinoarul la Lugoj, funcțional pe toată perioada iernii
-
Lugoj5 zile în urmă
Caz complicat pentru polițiștii din Lugoj: Mașină sub sechestru pe străzi, iarbă printre scaune, tânăr fugit de la centru