Iulius Mall

[PANORAMA] Piata din Lugoj, azi si acum un an

panorama foto galerie piata din lugoj bazin acoperit lucrari august 2014 lugojeanul foto (3)Azi am fost din intamplare la o stire langa bazinul acoperit, apoi tot din intamplare la una cu piata agroalimentara de peste Timis. N-am mai fost de ceva vreme prin aceasta zona, doar prin trecere, iar atunci recunosc ca n-am avut timp sa ma uit, sa analizez, sa vad ce se petrece acolo. Am facut si cateva fotografii cu telefonul, pentru ca, jurnalist de eveniment fiind, am lasat aparatul la redactie, dar alt rau sa nu fie, ca de exemplu pe aparat nu aveam panorama.panorama foto galerie piata din lugoj bazin acoperit lucrari august 2014 lugojeanul foto (5)

Am ramas placut impresionat de ce am vazut, atat la bazin, care e aproape gata, cel putin pe dinafara, cat si la piata, care la randul ei este aproape gata, atat pe dinafara, cat si pe dinauntru. De acolo este si panorama (click sa o vedeti mare) pe care am pus-o in capul acestui text. Lucrarile sunt pe gatate, se toarna, deasupra unui strat gros de izolare, un beton si mai gros si, la final, un strat de cuart si o solutie protectoare contra evaporarii umiditatii.

Publicitate

Cuartul asta este un material foarte bun, folosit in marile magazine de exemplu, cum sunt Metro sau Praktiker sau alte mari centre comerciale. Acest strat permite deplasarea prin halele imense cu stivuitoare, excavatoare si alte masinarii de mare capacitate, asta insemnand ca, la nivelul la care va fi utilizata podeaua de la piata, va tine zeci de ani de acum inainte. Se lucreaza la foc continuu, atat la piata, cat si la bazin, iar asta ma bucura nespus.panorama foto galerie piata din lugoj bazin acoperit lucrari august 2014 lugojeanul foto (7) panorama foto galerie piata din lugoj bazin acoperit lucrari august 2014 lugojeanul foto (6)

Ce sper eu este ca, pana la venirea iernii, sa se si termine cele doua proiecte. Daca la bazin nu ma prea intereseaza ce si cum, pentru ca eu nu stiu sa inot si deci nu m-ar ajuta daca s-ar deschide, la piata ar fi tare util, mai ales ca in cortul ala de langa autogara, mai ales daca vine o zapada, ingheti de frig, atat ca si cumparator, dar mai ales ca si comerciant.

Sa mai zica cineva ca vad doar partea goala a paharului…panorama foto galerie piata din lugoj bazin acoperit lucrari august 2014 lugojeanul foto (1) panorama foto galerie piata din lugoj bazin acoperit lucrari august 2014 lugojeanul foto (2)

P.S.: Asa arata piata acum un an:panorama foto galerie piata din lugoj bazin acoperit lucrari august 2014 lugojeanul foto (4)

8 comments
  1. Să vedem dacă va termina piata la timp. Și dacă se va majora taxa de închiriere pentru comercianți. Ar trebui ca țăranii să nu fie afectați, pentru că totul a fost realizat din bani publici.Despre bazinul acoperit, părerea meea este că vor exista multe hibe. Pornind de la organizare și până la cei ce vor ocupa în mare parte locația . Până acum, in 4 ani de mandat, Boldea a realizat un singur proiect, din cele 5 propuse. Cu ce costuri, mă feresc să mai amintesc…

      1. Boro esti un fenomen ce ar trebui mumificat si pastrat la muzeu ca si exemplu Asa NU!
        Sper sa se termine odata cele doua proiecte si revenind la vorba lui boro care printre miile de prostii mai zice si lucruri bune sper sa existe UN REGULAMENT de care sa se TINA CONT ca sa nu iti fie scarba sa mergi sa faci baie la bazin! si sper ca orarul sa fie modificat!!!!

          1. Gabriel Iosa, modifică template-ul pentru cei ce scriu cu diacritice…Acele litere apar minuscule, în comparaţie cu celelalte.

          2. Boro, imi pare rau, nu pot face asta, o sa va invit pe toti sa ne spunem ideile fara diacritice. Nu va dovedi ca suntem mai prosti, ci doar ca tema nu le suporta si asta este.

          3. Depinde de pe ce scriu! In cazul in care raspund de pe mobil, este mult mai rapid un raspuns fara virgule! Iar in ceea ce priveste insemnatatea si mesajul textului nu conteaza tot timpul virgulele ,asta doar in cazul in care nu au de ce sa se lege!

  2. totul e frumos , e placut sa vezi ca se fac lucruri in oras chiar daca unele destul de incet … dar sa pui polistiren extrudat ca izolator… la picioare tot iti va fi frig si alt rol nu are polistirenul :)) , polistirenul se pune deobicei peste placa intre beton si parchet dar sub beton nu ii vad rolu , oricum eu unul sunt multumit ca se fac atatea dar as fi mai multumit de nu s-ar face asa doar sa avem si noi , gen fantana de pe timis , probabil cum vor fi si bazxinele acoperite , ma refer in primul rand la marimea lor , de exemplu fantana era frumos sa fie un sir lung de la pot pana la teatru si nu strica si putina muzica iar bazinele sa fie pentru un oras de 40 000 si pe gustul tuturor , spatios ,cu topogane , locuri de relaxare etc ca la orice aqualand , eu unul in loc de a moderniza 3 obiective as moderniza unul da ala sa fie asa frumos incat sa te poti mandri cu el , cine a fost pe la deva , resita stie ce inseamna o fantana frumoasa , cine a fost prin ungaria chiar si orase mici a vazut cum trebuie sa arate un aquapark pentru mine nu e deajuns ca se face , vreau sa fiu mandru cu ce se face nu doar sa zic da avem si noi in Lugoj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate