Zilele trecute, un confrate în ale scrisului a luat în peniță clasa politică locală, care a fost trezită din hibernare, în plină iarnă, de către un muncitor cu o „sărăriță”, cu care acesta se plimba în timpul serviciului pe Podul de Fier.

Probabil că sarea împrăștiată a sărit în ochii politicienilor care moțăiau vigilenți în bârlogurile lor și atunci a început circul. Buimaci, aceștia, crezând că  sunt  deja în primăvara anului electoral, s-au năpustit la atac, declanșând un adevărat război al declarațiilor pe rețeaua Facebook.

Între timp, dumnealor, politicienii locali, s-au dumirit că nu a sosit  anotimpul când trebuie iasă din tranșee și să continue lupta la baionetă, iar liniștea s-a așternut din nou peste orașul în care nu se întâmplă nimic.

Când spun nimic, mă refer la faptul că nici măcar conferințe de presă nu mai au loc. În ultimii trei ani, presa a fost convocată doar de trei ori, semn că administrația locală, dar și partidele politice nu au nimic de comunicat electoratului.

Nu pot crede că orgoliul politicienilor a ajuns atât de mare încât să desconsidere presa. Cu acest prilej, îi anunț că, dacă ei nu ne vor, noi îi vrem pe ei şi dacă ei nu ne iubesc, noi îi iubim pe dânşii, ca sarea în bucate. Jurnaliștii lucrează cu informația și dacă aceasta nu vine pe cale oficială presa moare de inaniție informațională.

Acum, dacă omul cu sărărița a sărat bucatele cu care presa se hrănește fiți siguri că jurnaliștii abia apucă să mai adauge piperul care îi mai lipsește, pentru că, nu-i așa, sarea și piperul dau gust preparatului.

Laptele și mierea care ni se promit în fiecare an electoral că vor curge pe străzile pline de gropi ale Lugojului dăunează grav sănătății. Schimbați meniul, domnilor, că dăm în diabet. Personal nu cred  că, în perioada următoare, politicienii locali își vor lua rolul în serios și vor dezbate proiecte importante pentru dezvoltarea cetății.

Mai cred că în bucătăria politică se vor reîncălzi doar ciorbele vechi, iar hora bășcăliei va continua nu numai în mediul virtual, ci și în cel real.

De toată această stare de fapt nu este vinovată doar clasa politică locală, ci în egală măsură și lugojenii. Dacă în decembrie ‘89 au ieșit ca niște lei să își câștige libertatea, astăzi ei au devenit doar lei de hârtie, care nu mai sperie pe nimeni și care se devalorizează de la o zi la alta.

Acestea fiind spuse, aștept lista de bucate la marele ospăț electoral care urmează, iar lugojenilor le doresc poftă bună!

Dan TIMARU

Un muncitor cu o „sărăriță”, cu care a deszăpezit Podul de Fier, a reușit să provoace o dispută mai încinsă decât pe orice subiect important din Lugojul ultimilor ani, semn că intrarea în anul electoral le-a crescut „colesterolul” politicienilor lugojeni.

O „sărăriță” a reușit să declanșeze un război al declarațiilor, făcându-i să arunce cu acuze și cu scuze, totul sub privirile atente ale lugojenilor de pe rețeaua de (ne)socializare Facebook. Unii au glumit, alții s-au inflamat, iar alții au bătut câmpii, toate acestea pornind de la o simplă „sărăriță” de deszăpezire. Cine ar fi crezut că un astfel de subiect poate stârni atâta pasiune în inimile politicienilor noștri?

Mai în glumă, putem să spunem că situația cu „sărărița” de pe Podul de Fier arată cât de condimentată va fi campania electorală. După cum au început disputa electorală, politicienii lugojeni ne vor da fierea peste cap și ne vor umfla ficatul, în acest an. Așa că, tot noi vom avea de suferit!

Dar, să fim încrezători că, în perioada următoare, politicienii Lugojului își vor lua rolul în serios, vor dezbate lucruri importante și poate vin și cu soluții rapide și concrete la problemele urbei, că în ultimul deceniu am ținut-o într-o criză continuă. Și nu a fost una alimentară. Că dacă am păstra comparația și am intra în bucătăria orașului am putea să spunem că actuala administrație ne-a arătat doar câteva rețete prețioase până acum (spital nou, creșe noi, școli, grădinițe etc), însă a eșuat să ne potolească foamea cu produse simple (o curățenie bine făcută, un parc bine dotat și întreținut, niște drumuri adecvate, apă curată etc).

O masă cu mâncăruri fine, la patru ani, nu e de ajuns să potolească foamea și setea de bine a unui oraș întreg. Sigur că atunci când nu ești master chef în administrație e puțin mai greu, dar nici nu poți să le trântești oamenilor farfuria goală, invitându-i să se hrănească doar cu miros de caviar și ăla gătit pe ascuns.

Deschideți bucătăria, băieți, gătiți la vedere, mai serviți și câte un mic dejun, un prânz, ceva ca să nu murim de foame până la cină. Nu de alta, dar, în ultimii ani, ne-am culcat mereu flămânzi!