În anul 2015, toate statele din Uniunea Europeană au semnat Acordul Climatic de la Paris, obligându-se să reducă emisiile de carbon la zero până în 2050. Acest acord le obligă printre altele să reducă și consumul de carne. Asta înseamnă că, în România, consumul de carne se va reduce cu 62 % în următorii 7 ani.

Statistica arată că astăzi consumăm 63,9 kg pe cap de locuitor, așa că viitorul în farfuriile noastre va fi mai puțină carne. Tot ea, UE, recomandă fiecărei persoane să nu consume mai mult de 300 de grame de carne pe săptămână pentru a avea o dietă echilibrată şi sănătoasă. Dar Coana Europa, în marea ei mărinimie și grijă față de supușii săi, nu îi va lăsa să moară de foame și prevede că 60% din carnea consumată în 2040 va fi crescută în cuve, din celule stem, în laboratoare. Carnea produsă in vitro implică injectarea de ţesut muscular de la un animal într-o cultură celulară, permiţând celulelor să crească în afara corpului.

Toate aceste măsuri au ca scop limitarea creșterii temperaturii medii globale la 1,5°C, pentru că aproape 60% dintre emisiile de carbon provin din producția de carne și procesarea ei. Deci, după greieri, larve și alte târâtoare trase în ciocolată, prăjite sau făcute pulbere, vom trece și la carnea produsă in vitro. Bă, pe mine, ca un biet carnivor ce sunt, mă iau cu frisoane toate măsurile astea care, vezi doamne, vor salva planeta de la pieire. Eu cred că universul are mecanismele lui de reglare și că, ciclic, încălzirea sau răcirea pământului se repetă indiferent de voința noastră. E adevărat că trebuie redusă poluarea acolo unde poate fi redusă, dar să nu exagerăm în unele privințe. În dorința de a salva planeta, s-ar putea să distrugem specia umană, intervenind haotic în alimentația ei.

Deci, după ce au transformat industria într-un morman de fiare vechi, după ce au defrișat pădurile și au închis minele, acum vor să distrugă și agricultura, atât cât a mai rămas din ea. Vaca, porcul și oaia au devenit inamicul numărul unu al planetei. Probabil că și Balada Miorița se va transforma în Greierița. Trăim într-o lume nebună, condusă de niște sclerozați, care se pierd în amănunte, neglijând în mod voit esența. Războiul din imediata noastră vecinătate nu poluează, despre testele nucleare nu se scoate nicio vorbă, dar am găsit vinovate niște biete animale care de mii de ani ne-au hrănit. Înregimentat într-un sistem care distruge până și fibra națională, nu pot opri tăvălugul globalizării care vine spre noi, dar pot să întreb: CRI, CRI, CRI, UE, GRI, ce ne pui în farfurii?

Dan TIMARU

Bună ziua! Numele meu este Cob KK 51 şi sunt aproape mort. Sunt aproape mort pentru că speranțele mele de mai bine sunt asasinate în fiecare zi de PET-urile și hârtiile  aruncate pe jos, de mizeria din centru, de știrile pe care zilnic televiziunile le toarnă în urechea mea. Sunt încolțit de legile cu care o ceată de bandiți din parlamentul țării îmi îngrădește drepturile și libertățile cetățenești. Sunt agresat zilnic de o șleahtă de curve și bețivi incompetenți din aparatul politic și administrativ și sufocat de manipularea ordinară din jurul meu.

Unitatea de măsură a valorii nu e doar schimbată, ci total dată peste cap. Zbuciumata mea viaţă s-a derulat în două etape: câteva decenii sub tutela comunistă, şi cam tot atâtea sub umbrela capitalismului de cumetrie. Trebuie să recunosc că mi-a trebuit destul de mult timp ca să-mi dau seama că sunt un fraier. Sunt fraierul de serviciu al generației mele și al altor generații trecute și viitoare. Am învăţat să fiu politicos, dar sunt înjurat aproape la tot pasul. Sunt înconjurat de ochi inexpresivi, de priviri tâmpe, de nervi, de sărăcie, de bogăţie, de jeg, de frică.

Sunt veșnica generaţie de sacrificiu, care livrează cu sârg cobai pentru experimentul mileniului trei. Privind înapoi fără mânie constat că am trăit experiența a două orânduiri sociale, că am pășit dintr-un mileniu în altul, că am supraviețuit nenumăratelor inundații, secete, cutremure, pandemii și, pe când credeam că le-am trăit și văzut pe toate, m-am trezit la poarta celui de-al treilea război mondial. Cu puțin noroc, cred că prind și sfârșitul lumii. Știu că nu mă pot lăuda cu trăirile mele, așa că vă rog să le considerați eșecuri. Sunt vaccinat de trei ori cu Pfizer… de bună voie și nesilit de nimeni. Am dat năvală la centrul de vaccinare, gata-gata să smulg ușile din balamale, mânat de un înalt spirit civic. Nu știu deocamdată dacă vaccinul mi-a făcut, fizic, rău sau bine, dar cu siguranță mi-a deschis ochii minții.

Am fost pentru a nu știu a câta oară cobai. Mă consolez la gândul că suntem cu toții trecători, efemeri, insipizi, cenuşii. Aș vrea să se înțeleagă că scrierea mea nu este un bocet, că ea este doar o simplă constatare și mimic mai mult. Sunt actorul unei piese a cărui scenariu mă amuză. Ar fi de râs dacă nu ar fi tragic, și de plâns dacă nu ar fi așa de comic. Totuși, cele scrise de mine poartă un mesaj adresat celor care se cred dumnezei și intervin în destinele noastre. În concluzie, doresc să le transmit acestora următorul mesaj: MARȘ, MĂ!

Dan TIMARU

Întrebare de 100 de puncte. Cine a știut că, în 7 februarie, a avut loc dezbaterea publică pentru bugetul Lugojului din 2023, unul record, de aproape un miliard de lei? Adică, acel moment în care, reprezentanții administrației locale explicau și cereau părerea cetățenilor în legătură cu felul în care vor să cheltuie banii orașului. A participat cineva? Nimeni?

Bine ați venit în orașul unde dezbaterea publică este o pierdere de timp. La Lugoj, autoritățile locale și cetățenii se întâlnesc la mijloc: nimeni nu dă doi bani pe participarea publică. Chiar și atunci când este vorba de un miliard de lei. Ei bine, cel puțin acum putem spune că suntem toți de acord în această privință. Dezbaterile publice se organizează foarte rar, iar când au loc, cetățenii nu sunt interesați deloc să participe.

La Lugoj, am descoperit secretul democrației participative: dacă autoritățile nu organizează dezbateri publice, cetățenii nu participă. Dacă cetățenii nu participă, ce rost are ca autoritățile să organizeze dezbateri publice. Este un cerc vicios perfect, care ne asigură că niciodată nu vom avea o comunitate activă și implicată în administrarea orașului.

Ce e mai important decât să ne implicăm în problemele comunității noastre? De ce să ne pierdem timpul cu dezbateri publice, când putem să ne cumpărăm un smartphone nou și să ne uităm și să comentăm pe rețelele sociale? Hai să fim serioși, de ce să ne pierdem timpul cu participarea publică, când putem să ne exprimăm opiniile online, fără să ne asumăm nicio responsabilitate? Putem oricând să aruncăm vina pe autorități și să acuzăm, atunci când ceva nu merge bine.

Dar cum putem să-i stimulăm pe cetățenii care preferă să se uite la „Antena 3”, în loc să participe la dezbateri publice? Ei bine, trebuie să recunoaștem că participarea la dezbateri publice nu este tocmai captivantă. Dar dacă s-ar organiza dezbateri publice în baruri sau parcuri? La Ceasul Electric, ar fi fost cel mai bun loc, dar, tocmai din cauză că a lipsit o dezbatere publică, cineva a decis de capul lui să distrugă acea zonă și așa a rămas. Ce-ar fi să facem dezbaterile mai interactive să oferim premii pentru cei mai activi participanți? Sau chiar să le organizăm pe rețelele sociale?

Într-o notă mult mai serioasă, e important să le amintim edililor locali că cetățenii nu vor participa la dezbateri publice, dacă nu vor vedea un impact real asupra comunității lor. De aceea, autoritățile locale trebuie sa fie transparente și să explice cum vor utiliza sugestiile și părerile cetățenilor în luarea deciziilor.

Putem să ne dorim să avem un oraș fără probleme, fără să ne implicăm si noi înșine? Poate e momentul să ne desprindem de smartphoane și să participăm activ în viața comunității noastre.

Poate e momentul să dăruim din timpul nostru pentru a construi o comunitate puternică și activă. O facem pentru binele nostru și pentru binele copiilor noștri! Pentru că bine zicea John F. Kennedy: „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ţară”.