Fidelity by Iulius Mall

OPINII Coșmarul PET-urilor returnabile

Căldură mare, mon cher, căldură mare! E cald și bine. Bine că nu e mai cald, că mi-ar rămâne pantofii lipiți în asfaltul fierbinte. În miezul verii, sub soarele dogoritor, mă simt ca un animal de povară grea, cărând sacul plin cu PET-uri prin oraș. Fiecare pas este un supliciu, fiecare oprire la un aparat care nu funcționează e un test al nervilor. Dar eu nu cedez, îmi spun: „Fii bărbat, frățicule, că e casa plină de returnabile!”. Cu PET-urile în desagă, mă transform într-un campion al răbdării și al transpiratului. Zici că sunt la saună. În cele din urmă, găsesc un aparat funcțional, dar e o coadă imensă. Asta nu mă sperie. Dimpotrivă, mă bucură. Este precum întâlnirea cu un prieten drag pe care nu l-am mai văzut demult. Păi, nu sunt eu născut în Zodia Cozii? De la Ceaușescu până la Johannis, coada a devenit simbolul existenței noastre, un fel de sport național. Poate că ar trebui introdusă ca probă la Jocurile Olimpice. Mamă, ce ne-am mai umple de medalii!

Cozile la aparate par nesfârșite, monumente vii ale răbdării românești. E ca și cum ai fi într-o călătorie în timp, la coada de la lapte din vremurile comuniste. Singura diferență e că acum aștept să scap  de PET-uri, nu să primesc o bucată de pâine, ulei sau mai știu eu ce vis al vieții mele neîmplinit. E drept că și coada asta a suferit transformări de-a lungul timpului. În perioada post-decembristă a apărut și coada la bancomat. Ce mai dă năvală românașul în ziua de salariu ca să-și scoată cașcavalul! E altă treabă să te știi cu mălaiul în buzunar. Nu de alta, dar nu se știe cărui bancher îi vine teribila idee să ți-l ciugulească.

Publicitate

Returnarea PET-urilor este, în teorie, o idee excelentă. Ecologie, reciclare, un viitor mai verde pentru copiii noștri. Dar, vai, ce coșmar devine în practică!

Ceva îmi spune că, dacă aș putea să privesc de sus, Românica s-ar vedea ca un șir lung de oameni, toți frustrați, toți sperând să-și poată lăsa în sfârșit PET-urile la un aparat funcțional. E o imagine tristă și comică în același timp. Suntem ca niște eroi tragicomici, pierduți într-o epopee a reciclării.

Indiferent de situația în care mă aflu, nu mă dau bătut. Poate că într-o zi, aceste cozi vor dispărea, poate că aparatele vor funcționa perfect și eu voi putea să-mi văd de viața mea fără să mă simt ca un pelerin al reciclării. Dar până atunci, voi continua să cutreier orașul, să transpir și să stau la coadă. Pentru că, în adâncul sufletului meu de român, știu că statul la coadă e mai mult decât o necesitate – e o tradiție. Și ce-ar fi viața noastră fără tradiții, fie ele și absurde?

Dan TIMARU

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate