Iulius Mall

Noul primar al Lugojului anunță măsuri dure față de politicienii care au încălcat legea

Chiar dacă mai sunt cel puțin două săptămâni până la preluarea mandatului, Claudiu Buciu a transmis deja lugojenilor primul mesaj, prin intermediul paginii sale de Facebook. Buciu a mulțumit pentru „încrederea uriașă”, pe care a primit-o cu ocazia alegerilor locale și a dat asigurări că atât el cât și echipa consilierilor PNL vor face toate eforturile ca orașul să se dezvolte.

„Și așteptările noastre sunt foarte mari, precum ale tuturor lugojenilor. Va asigurăm ca vom depune toate eforturile necesare pentru a readuce normalitatea în fiecare aspect al vieții de zi cu zi a orașului nostru, dar și pentru a-l face un oraș de invidiat. Să fim optimiști! Să avem încredere ca a privi cu admirație alte orașe (care au fost conduse bine) va fi un exercițiu făcut doar pentru a pune în practică lucrurile bune și nu doar un vis neîmplinit. Vă invităm sa fiți parte a eforturilor pe care le vom face pentru ca Lugojul să fie bine! Lugojul nu va putea fi altfel fără ca fiecare dintre noi să nu contribuie la asta. Fiecare dintre noi trebuie să-și dorească și să acționeze ca atare. Să ne respectăm și să acceptăm că suntem egal răspunzători”, arată noul primar ales al Lugojului.

Publicitate

Mesajul lui Buciu este tranșant pentru cei care în trecut au ocolit legea sau au fost favorizați în diferite moduri.

„Toleranța față de politicienii care, odată ajunși în fruntea administrației publice, nu-și fac treaba, trebuie sa fie zero. Vom fi total transparenți și vom explica fiecare pas pe care-l vom face. Multe decizii vor fi dureroase pentru unii, însă inevitabile pentru bunul mers al comunității noastre. Nimic nu se va putea îndrepta fără a înlătura tot ce ne-a ținut pe loc. Favoritismele ori compromisurile, de orice fel, vor înceta imediat ce vor fi cunoscute. Nu putem pleca la un drum nou, decât dacă vom fi tratați echitabil, rezultatele bune urmând sa apară imediat. Dacă ne dorim altceva, trebuie sa acceptăm ca lucrurile nu se mai pot face la fel. Cei favorizați până acum fie vor înțelege și acceptă ca s-a sfârșit, fie vor suporta consecințele firesti ale normalității. Lugojul are nevoie de dreptate, de egalitate de șansă, de promovarea valorilor și a performanței, de bun simț și de respect reciproc desăvârșit”, spune Buciu.

Noul primar al Lugojului anunță că prioritatea administrației locale vor fi copiii și viitorul acestora.

„Preocuparea noastră principală va fi asigurarea condițiilor necesare garantării unei educații excepționale copiilor noștri. Noi suntem generații pentru care lipsurile au predominat, copiii noștri însă nu mai au timp de pierdut cu lipsuri, comunitatea trebuie să le asigure cel mai înalt nivel de pregătire. Lumea se schimba extrem de rapid, iar a fi pregătit pentru a te adapta, înseamna de fapt a fi foarte bine pregătit. Viitorul înseamna digitalizare, responsabilitate față de mediul înconjurator, competente, respect față de reguli, toleranță și respect reciproc. Vom investi prioritar în educația copiilor, în activitățile sportive dedicate copiilor dar și în viața culturală și artistică a orașului, astfel încât copiii sa aibă acces la acte de cultură de calitate, care să le dezvolte corespunzător personalitatea”, susține Claudiu Buciu.

 

1 comments
  1. Domnule primar ales al Lugojului, întrebarea mea este:ce veți face concret pentru lugojeni? Pentru ca am o problema majora, eu ca locuitor al urbei va întreb cum veți rezolva problema inundațiilor frecvente de pe Spaiul Coposu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate