Rezultatele Evaluării Naționale 2026 pentru elevii de clasa a VIII-a au fost făcute publice, iar în municipiul Lugoj bilanțul este unul majoritar pozitiv. Peste opt din zece candidați prezenți au obținut medii de promovare. Mai exact, 85,17% dintre elevi au încheiat examenul cu note finale de cel puțin 5.
La nivel local, 322 de elevi s-au înscris pentru susținerea probelor. Dintre aceștia, 5 candidați au absentat, iar 270 au reușit să promoveze, îndeplinind pragul minim de admitere. Cea mai bună performanță a fost înregistrată de Liceul Teoretic Harul, unde toți cei 16 elevi au obținut medii peste 5, instituția având un procent de promovare de 100%. În schimb, la Măguri, cei 3 elevi înscriși la probe au absentat de la evaluare.
Potrivit datelor publicate aici de către Ministerul Educației, ierarhia școlilor din Lugoj, raportată la procentul mediilor peste 5, arată așa:
Liceul Teoretic Harul – 100%
Liceul Teoretic Coriolan Brediceanu – 97,95%
Liceul Teoretic Iulia Hasdeu – 93,54%
Școala Gimnazială de Muzică Filaret Barbu – 86,66%
Școala Gimnazială Eftimie Murgu – 86,27%
Școala Gimnazială Nr. 2 Lugoj – 84,61%
Școala Gimnazială Anișoara Odeanu – 75,80%
Școala Gimnazială Nr. 4 Lugoj – 74,07%
Școala Gimnazială Nr. 12 Măguri – 0%
În acest an, niciun elev din Lugoj nu a obținut media 10 la Evaluarea Națională. Totuși, 23 de candidați (7,25%) au încheiat examenul cu medii între 9 și 9,99. Cea mai mare medie din municipiu, 9,75, a fost obținută de un elev de la Liceul Teoretic Iulia Hasdeu, cu 9,95 la Limba și literatura română și 9,55 la Matematică. La polul opus, cea mai mică medie, 2,55, a fost înregistrată de câte un elev de la Școala Gimnazială Nr. 4 Lugoj și de la Școala Gimnazială Anișoara Odeanu.