Connect with us

Social

Ministrul Apărării nu a venit la Lugoj, la deschiderea Centrului Regional de Cercetare şi Comunicare

Publicat

în

Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 în parteneriat cu Primăria Municipiului Lugoj a organizat, vineri, 7 septembrie, la Lugoj, deschiderea Centrului Regional de Cercetare şi Comunicare, dedicat studierii şi informării publice privind Revoluţia Română din Decembrie 1989, respectiv cele petrecute în Municipiului Lugoj în Decembrie 1989 şi nu numai.

Manifestarea a fost organizată cu fast la Teatrul Municipal “Traian Grozavescu”, însă mai mulţi invitaţi de marcă au lipsit. Primul de pe listă a fost ministrul Mihai Fifor, care a anunţat că nu a putut participa fiind în delegaţia din Spania, alături de premierul Viorica Dăncilă. Nici Eva Andreaş, prefectul judeţului nu a dat curs invitaţiei, cum de altfel a lipsit şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, care totuşi şi-a desemnat un înlocuitor în persoana vicepreşedintelui Nicolae Oprea.

Au participat Cristian George SEFER, preşedintele Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989, a deputatului Radu-Adrian PAU, vicepreşedintele Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989, senatorul Adrian DIACONU şi actorul Dorel VIŞAN membru al Colegiului Naţional al IRRD. Tot din partea IRDD a participat şi lugojeanul Petrică Balint.

Deşi manifestarea a durat mai bine de o oră şi jumătate, în care au ţinut cuvântări primarul Francisc Boldea şi invitaţii menţionaţi mai sus, nu s-au menţionat cele mei importante aspecte, unde va funcţiona acest centru, cine îl va conduce şi cine îl va finanţa.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

VIDEO Artistă din Lugoj, lecție online despre cum să ne facem măști de protecție acasă

Publicat

în

Pandemia de coronavirus ne ține, de câteva zile sau chiar săptămâni în unele cazuri, în case. Chiar și așa însă, există acele momente în care trebuie să ieși în oraș, după cumpărături sau la farmacie. Iar pentru cei care încă lucrează, este și mai important să o facă în siguranță.

Pentru că măștile de protecție împotriva virusului s-au epuizat de mai bine de o lună la Lugoj și în toată țara, o artistă din Lugoj a realizat un tutorial online despre cum ne putem confecționa o mască de protecție acasă.

Flavia Rosana Căpraru de la FOA – Fusion of Arts a realizat un material video în care ne arată, pas cu pas, cum ne putem face propriile măști. Măștile realizate astfel pot fi spălate la 40 de grade și mai apoi reutilizate fără probleme. 

Măștile au rolul de a ne obișnui să nu ne atingem fața cu mâinile, acoperind zona gurii și a nasului, acesta fiind unul dintre cele mai des întâlnite moduri prin care virusul ajunge în organism.

Citiţi mai departe

Social

Liderul „Sanitas” Timiș dezvăluie care este realitatea gravă din spitalele timișene în criza coronavirusului

Publicat

în

Livius Cârstea, liderul Sanitas Timiș spune că se ascunde situația reală din spitalele din Timiș. Cadrele medicale din aceste spitale nu sunt protejate și sunt expuse infestării cu coronavirus, din cauza lipsei de materiale de protecție.

“În momentul de față, conducerea Uniunii Sanitas Timiș ține legătura permanentă cu liderii locali. Pot să vă spun că aspectul cel mai grav care se constată de câteva zile este că personalul nostru intră în focare, neprotejat cu cele necesare. Atât cei din DSP se plâng că nu au materiale de protecție sau că nu au avut deloc când a început acest filtru, la intrarea în țară a celor care s-au întors din străinătate. Nici să nu ne mai minunăm de ceea ce se întâmplă în momentul de față. Am semnale de la mai multe unități, de exemplu la Sânnicolau Mare, sunt o parte detașați tot de la celelalte filtre, nu au materiale suficiente. Nu sunt soluțiile dezinfectante, același lucru vă spun că personal nu am fost în stare să găsesc un gram de spirt medicinal și vorbim de dezinfecție, de spălat pe mâini și așa mai departe. Nu este o situație mai bună nici la celelalte spitale. Lipsa materialelor de protecție de la spitalul CFR și la celelalte unități, unde sindicatul intervine pe cât este posibil și a reușit să achiziționeze de pe ici, de pe colo câte un material ca să poată să-i protejeze pe angajați”, spune Cârstea.

Liderul Sanitas Timiș spune că nu înțelege cum unii directori de spitale ies și spun că au tot ce le trebuie, când realitatea este cu totul alta.

“Problema materialelor de protecție și a soluțiilor dezinfectante este acum cea mai importantă, iar culmea este nesimțirea unor manageri care în aceste momente ies în media și spun că au tot ce le trebuie. Realitatea este cea pe care o culegem noi de la salariați și ne spun că se confruntă cu aceste probleme”, a mai declarat liderul sindical.

Livius Cârstea face un apel la autoritățile statului să asigure necesarul de materiale de protecție în spitale, pentru că angajații unităților medicale sunt oamenii cei mai expuși în aceste zile

Citiţi mai departe

Social

Lugojenii de peste 65 de ani pot suna la Primărie pentru a fi ajutaţi la aprovizionare

Publicat

în

Primăria Municipiului Lugoj anunţă că prin intermediul Direcției de Asistență Socială Comunitară, vine în sprijinul persoanelor vârstnice de pe raza municipiului cu servicii de livrare la domiciliu a produselor de strictă necesitate.

Astfel, persoanele cu vârstă de peste 65 ani, fără aparținători și fără sprijin din partea altei persoane pot apela pentru aprovizionarea cu APĂ, ALIMENTE DE BAZĂ și MEDICAMENTE la Direcția de Asistență Socială Lugoj la numerele de telefon 0256/ 35 14 41 interior 256 sau 0256/ 32 99 61.

Comenzile vor fi preluate până la ora 12:00 și vor fi livrate în cursul zilei următoare. Angajații D.A.S.C. Lugoj vor prezenta legitimațiile de serviciu.

Citiţi mai departe

Cele mai citite