Connect with us

Administrație

Mesaj devastator pentru administraţia Boldea, de la un apreciat diplomat român

Publicat

în

Profesorul universitar Vasile Popovici, unul dintre diplomaţii apreciaţi ai României, a postat zilele trecute un mesaj devastator pentru administraţia condusă de Francisc Boldea. Diplomatul român spune că la rugămintea primarului unui oraş de lângă Paris, este în căutarea unei localităţi româneşti cu care să se înfrăţească. S-a gândit la Lugoj, însă ceea ce a găsit aici, l-a făcut să se răzgândească.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

„Revenind din Transilvania, m-am abătut azi pe la Lugoj, pe care l-aș fi văzut înfrățit cu un oraș din Coroana Parisului, Garenne-Colombes, din vecinătatea cartierului de afaceri La Défense, la rugamintea primarului francez de a-i găsi o localitate românească potrivită. Aveam în minte farmecul orășelului de pe Timiș de acum douăzeci de ani. Am fost șocat (îmi măsor bine cuvintele) să descopăr o imensă dugheană orientală, cu o urbanizare hidoasă, cu plăgi ireparabile până și în centrul cochet de altădată. Două mandate pesediste au fost suficiente ca să lase urme de neșters. Dumnezeule mare și bun, unde sunt lugojenii? Cum au putut alege și realege ei un tembel de primar de asemenea proporții? Până și de pe „universitatea” securistului legionar Drăgan au căzut toate (!!) plăcile de marmură, ca solzii de pe un animal preistoric răpus de un cataclism cosmic. Oameni buni, ce faceți, ați orbit cu totul?! Unde e mândria voastră proverbială de lugojeni?! Unde e luciditatea voastră de oameni cultivați, cum vă știu și despre care vorbesc cărțile de literatură și istorie ale locului?!”, arată Popovici.

Cine este Vasile Popovici

Licențiat în filologie la Facultatea de filologie a Universității din Timișoara, secția limbă și literatura franceză – limbă și literatură română, doctor în Filologie al Universității „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, Vasile Popovici este profesor la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara.

Ambasadorul României în Portugalia 2011-2016  şi ambasadorul României în Regatul Maroc – 2006-2011, consilier de comunicare la Ambasada României la Paris – 2002-2015, consul General al României la Marsilia 1998-2002, deputat de Timiș și vicepreședinte al Comisiei de Politică Externă Camera Deputaților 1992-1996.

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Este critic literar, eseist, publicist, fiind autor unic al volumelor Marin Preda – timpul dialogului, București, Editura Cartea Românească, 1983, Eu, personajul, București, Editura Cartea Românească, 1988, Lumea personajului. O sistematică a personajului literar, Cluj-Napoca, Editura Echinox, 1997, și Rimbaud, Cluj-Napoca, Editura Echinox, 1997, apărut în ediția revăzută, la București, Editura Cartea Românească, 2006. De asemenea, este coautor în mai multe volume apărute în țară și în străinătate.

 

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Se închide circulația în centrul Lugojului pentru câteva ore în weekend

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Lugojul celebrează Săptămâna Europeană a Mobilității, prin activități care promovează sănătatea mintală și fizică a cetățenilor. Aceste activități se vor desfășura în aer liber, în Piața Victoriei, duminică, 19 septembrie, între orele 16:00 și 19:00. 

Activitatea face parte din campania Noi Revitalizăm Orașul și pune Lugojul pe harta orașelor care închid străzile pentru mașini. Clubul Sportiv Municipal Lugoj pregătește un antrenament demonstrativ și un joc de antrenament cu grupele copii și juniori, secția de fotbal. 

Clubul Copiilor Lugoj pregătește jocuri interactive și distractive pentru copiii de toate vârstele. Atenție, circulația va fi închisă pentru automobile în Piața Victoriei din Lugoj, între orele 16:00 și 19:00.

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Citiţi mai departe

Administrație

“Manevre” în Primăria Lugoj. Buciu a anulat o licitație dubioasă

Publicat

în

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Primarul Claudiu Buicu a anulat o licitație cel puțin dubioasă pe care angajații din administrația locală au realizat-o pe bani publici. O firmă lugojeană care se ocupă cu activități veterinare, și care are în administrare și fostul adăpost de câini fără stăpân al primăriei, a câștigat o licitație de tăiere a 200 de arbori din pădurile orașului.

Firma nu numai că nu are cod CAEN pentru aceste activități, dar nici vorbă de utilaje pentru aceste lucrări minuțioase. Suma pe care primăria a atribuit-o pentru lucrare a fost de 42.000 de lei. Întrebat despre această licitație, primarul s-a declarat șocat de ceea ce au putut face colegii lui din primărie.

“Firma nu are utilaje și nici obicet de activitate pentru așa ceva. Colegii mei din primărie au atribuit lucrarea, evident că am anulat-o imediat ce am aflat”, a declarat primarul Buciu pentru Lugojeanul.ro

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Deocamdată edilul șef al orașului nu a anunțat dacă va lua unele măsuri împotriva colegilor care au “reușit” această licitație. Surse din cadrul primăriei spun că de vină ar fi angajații mai vechi, din fost administrație, care au rămas înzestrați cu vechi obiceiuri cum sunt atribuirea de lucrări la firme de casă.

Citiţi mai departe

Administrație

Primăria și Retim îi așteaptă pe copii, la o acțiune educativă în Parcul George Enescu

Publicat

în

Primăria Municipiului Lugoj, Adid Timiș și Retim Ecologic Services S.A. vă așteaptă sâmbătă, 18 septembrie 2021, în intervalul orar 10.00 – 12.00 în Parcul George Enescu din Lugoj, la o serie de activități educative dedicate copiilor.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

Organizatorii acestui eveniment, vin cu informații relevante privind gestionarea deșeurilor, respectiv realizarea procesului de colectare separată în vederea reciclării și încurajarea reutilizării acestora. Aceștia au pregătit pentru copii o serie de activități educative și recreative, după cum urmează: un test rapid de cunoștințe ecologice realizat pe platforma kahoot și un atelier inedit de pictură în cadrul căruia se vor decora sacoșe de bumbac reutilizabile, pe care cei mici le vor păstra.

„Prin aceste activități de educație ecologică sperăm să dezvoltăm și să consolidăm comportamente responsabile și prietenoase cu mediul. Sunt așteptați cât mai mulți copii la standul din Parcul George Enescu, pentru acumulare de noi cunoștințe, distracție, voie bună și multe premii surpriză”, au anunțat organizatorii.

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Citiţi mai departe

Administrație

Avarie majoră la o magistrală de apă din Lugoj. Uzinele sunt oprite

Publicat

în

Lugojul trece printr-o avarie majoră, la rețeaua de apă. Acvilian Belințan, directorul societății Meridian a declarat pentru Lugojeanul.ro, că a cedat magistrala de apă a de pe str. Brândușelor.

Meniul zilei Vara 2021, Octavian

„S-a spart magistrala de 450, de pe Brândușelor, până pe 13 Decembrie. Uzinele au picat amândouă, pentru că pompele nu pot duce pierderile ce le avem aici. S-a deschis undeva la 3 metri din asfalt. Momentan încercăm să izolăm partea aceasta de oraș, dar vanele nu închid. După ce reușim să închidem vanele, repornim uzinele, dar nu pot face față. Magistrala încercăm să o reparăm până mâine la prânz”, a declarat Belințan.

Directorul Meridian a mai spus că pentru o parte din oraș nu va fi apă până la mâine la prânz, iar în restul orașului presiunea va fi extrem de scăzută.

 

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Citiţi mai departe
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite