
Consiliul Local a aprobat solicitarea Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Lugoj de a majora plafonul venitului pe membru de familie pentru vârstnici, pentru acordarea de tichete sociale. Până acum primeau tichete, vârstnicii care aveau un venit de 600 de lei pe membru de familie.
Hotârărea Consiliului Local a ridicat aceast plafon. “Beneficiază de tichete sociale persoanele care au domiciliul în Lugoj sau reşedinţa pe raza municipiului şi care au realizat în luna anterioară depunerii cererii un venit de până la 750 de lei, iar venitul pe membru de familie este maxim de 750 de lei”, se arată în hotărârea aprobată de aleşii locali.
Pe lângă nivelul venitului, persoanele care solicită aceste tichete trebuie să aibă cel puţin 65 de ani, nu trebuie să posede clădiri sau spaţii locative, altele decât locuinţa de domiciliu şi anexele gospodăreşti. Să nu aibă în proprietate terenuri care depăşesc 1000 de mp în zona urbană şi 2000 de metri pătraţi în zona rurală şi să nu posede autoturism, cu o vechime mai mică de 10 ani. Trebuie să depună la Primăria Lugoj o dovadă a veniturilor realizate, o cerere pentru obţinerea tichetelor, actele de identitate ale persoanei vârstnice şi ale familiei acesteia, acte care dovedesc situaţia locativă, alte acte doveditoare după caz.
Tichetele sunt în valoare de 100 de lei, pentru fiecare persoană, şi se pot folosi pentru achiziţia de alimente în orice magazin din oraş.