Administrație
Lugojul nu primeşte cele nouă autobuze electrice promise. Problema e la Ministerul Dezvoltării
Licitația pe care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a demarat-o în acest an pentru achiziționarea de autobuze electrice, pentru mai multe orașe din țară, printre care și Lugojul a fost amânată. Singura ofertă depusă de un consorțiu turco-german a fost respinsă. Conform proiectului, Lugojul a fost cuprins în lotul patru cu un număr de nouă autobuze electrice, pentru care urmau să fie construite trei stații de încărcare rapidă și nouă de încărcare normală.
„Am cerut Ministerului Dezvoltării să ne dea prin programul de modernizare nouă autobuse electrice cu trei stații de încărcare în oraș și nouă stații pe fiecare autobuz. S-a făcut o licitație la Ministerul Dezvoltării, l-am mai rugat încă o dată pe domnul Suciu, vicepremierul României când a fost aici la Lugoj. Din păcate a fost descalificat la licitație constructorul. A fost o firmă turcă ce nu a îndeplinit condițiile de participare la licitație. Și acum trebuie să așteptăm următorul termen de licitație, dar suntem cuprinși în program și sunt sigur că vor fi livrate. Că va fi o lună în plus sau în minus, în funcție de licitație. Am văzut că mulți se bucură dacă nu ar veni să le modernizăm. Eu zic că cu 9 autobuze electrice pe următorii 10 ani am fi rezolvați”, spune Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj
În sarcina Primăriei Lugoj a fost stabilită o contribuție de peste 400.000 de lei din valoarea totală a investiției de peste 21.000.000 lei. La acest efort financiar municipalitatea mai trebuie să pună alte 3 milioane de lei din TVA-ul declarat neeligibil de guvern cu câteva luni în urmă, suma urmând să fie recuperată ulterior.
SURSA TENTV
Administrație
Neînțelegeri între Primăria Lugoj și Retim. Societatea se pregătește să dea în judecată administrația locală
Operatorul de salubritate, Retim, a transmis Consiliului local Lugoj o plângere prealabilă împotriva Hotărârii Consiliului Local Lugoj nr. 175/2023. În data de 22 iunie 2023, Consiliul Local Lugoj a emis o hotărâre referitoare la stabilirea și aplicarea taxei de salubrizare în municipiu, iar RETIM consideră că i se aduc prejudicii prin această decizie. Conform hotărârii, lugojenii de la bloc ar avea posibilitatea să încheie individual contracte cu Retim.
Reprezentanții societății de salubritate nu sunt de acord cu această prevedere și o consideră ilegală. Printr-o plângere prealabilă, transmisă Consiliului Local Lugoj, Retim a solicitat revocarea hotărârii, în caz contrar își rezervă dreptul la a deschide o acțiune în instanță.
„Noi susținem că această prevedere este nelegală, contravenind legii care reglementează serviciile de salubrizare din localități și serviciile comunitare de utilitate publică. Serviciul de salubrizare este parte a serviciilor comunitare de utilitate publică și este supus reglementărilor stabilite de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitate Publică. Conform prevederilor din aceste acte normative, utilizatorii serviciului de salubrizare sunt asociațiile de proprietari sau locatari, și nu persoanele fizice care dețin proprietăți individuale în blocurile de locuințe sau condominii. Mai mult decât atât, articolul 96 alin. (1) din Legea nr. 196/2018 prevede că facturarea individuală este permisă doar în cazul în care consumul poate fi măsurat prin contoare individuale, lucru imposibil în ceea ce privește colectarea deșeurilor, având în vedere natura serviciului de salubrizare”, arată cei de la Retim, în documentul transmis Primărie Lugoj.
Cum argumentează Primăria refuzul modificării hotărârii
Consiliul Local Municipal Lugoj s-a întrunit în ședință extraordinară, luni, 18 septembrie, iar aleșii locali au votat propunerea primarului să nu modifice hotărârea și să nu dea curs solicitării celor de la Retim.
„Nu, deci noi nu intenționăm să modificăm hotărârea. Ideea este că prin hotărâre noastră persoanele fizice care locuiesc în în condominii, ca să zic așa, au posibilitatea, conform regulamentului nostru, să încheie contracte individual. Cei de la Retim vor să încheie contract doar cu asociația de proprietari. Sunt asociații în care anumite persoane care locuiesc în imobile respective au contracte individuale cu Retimul. Avem situații însă, în care asociația are datorii la Retim, iar societatea nu mai dorește să încheie contract cu asociația pe motiv că nu își plătesc datoriile și atunci n-ar dori să încheie contracte nici cu persoanele din respectivul imobil”, spune primarul interimar Bogdan Blidariu.
Hotărârea Consiliului Local mai poate fi anulată doar în instanță, acolo unde Retim a amenințat deja că va merge.
Administrație
S-au deschis ofertele! Cine sunt cele două firme care vor să construiască noul spital din Lugoj
Astăzi, 15 septembrie, s-a încheiat termenul pentru depunerea ofertelor pentru construcția noului spital din Lugoj. Acest proiect vital pentru comunitatea lugojeană este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și se estimează că va costa în jur de 150 de milioane de euro. În acest context, două companii au depus oferte ferme pentru acest proiect major: Synergy Construct și SSAB-AG S.A.
O finanțare vitală pentru comunitate
Municipiul Lugoj a obținut cu succes o finanțare considerabilă în cadrul PNRR pentru construcția noului spital. Contractul de finanțare a fost semnat la începutul acestui an, deschizând calea pentru demararea procedurilor de achiziție publică pentru proiectarea și execuția spitalului. Procedura a fost lansată pe 15 iulie, iar termenul final pentru depunerea ofertelor a fost astăzi, 15 septembrie.
Claudiu Buciu, managerul de proiect, a declarat: „Urmează evaluarea acestor oferte, evaluare care considerăm că poate fi făcută în maximum 30 de zile, după care se va desemna ofertantul câștigător. Sperăm să nu avem contestații la această procedură, astfel încât să semnăm cât mai rapid contractul de proiectare și execuție, iar lucrările efective să înceapă la începutul anului viitor.”
Competiția dintre Synergy Construct și SSAB-AG
Synergy Construct
Synergy Construct este o companie cu o istorie bogată, fondată în 2001. Cu o prezență puternică pe piețele internaționale, inclusiv Ungaria, Georgia, Polonia, Germania, Ucraina și Turcia, Synergy Construct s-a remarcat prin proiecte de înaltă calitate în diverse domenii, de la industria auto și aviație la procesarea alimentelor și băuturilor.
Unul dintre cele mai notabile proiecte a fost preluarea complexului Enayati Medical City în 2018. Aici au dezvoltat un impresionant oraș medical, care include cel mai mare spital privat de oncologie din Europa de Est și numeroase alte facilități medicale, de wellness și de divertisment.
SSAB-AG S.A.
SSAB-AG S.A. este o companie solidă cu sediul în Bacău, România, și o reputație de succes în realizarea proiectelor de investiții de mare anvergură în diferite domenii. Cu capacități proprii de producție pentru structuri metalice și prefabricate din beton, SSAB-AG S.A. se remarcă prin capacitatea sa de a oferi servicii complete de antrepriză generală pentru proiecte de construcții, de la proiectare la execuție.
Compania are o prezență puternică în România și a finalizat cu succes numeroase proiecte în diverse orașe, iar portofoliul său extins cuprinde proiecte din domeniul industrial, retail, birouri, hale industriale și rezidențiale. Printre clienții lor se numără nume cunoscute precum Dedeman, Altex, Penny, kika, și alții.
Următoarea etapă importantă pentru acest proiect va fi evaluarea ofertelor depuse de Synergy Construct și SSAB-AG S.A. Este de așteptat ca acest proces să dureze aproximativ 30 de zile, după care se va anunța ofertantul câștigător. Abele companii sunt puternice și cu experiență în spate, iar competiția se anunță destul de strânsă.
Administrație
Primarul Lugojului confirmă demisia directorului de la spital nu și motivul: „Este cel mai bun manager pe care l-a avut spitalul”
Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului confirmă informațiile Lugojeanul.ro privind demisia managerului Ionuț Cocoș, de la spitalul din Lugoj, nu însă și motivul aflat de noi pe surse. Blidariu spune că este exclus orice conflict între administrația locală și directorul spitalului lugojean. Motivele demisiei ar fi probleme personale invocate de Ionuț Cocoș.
„Este adevărat, a înregistrat la noi o cerere de demisie, motivând probleme personale. Precizează că rămâne până la găsirea unei soluții pentru un director interimar. Din punctul meu de vedere, interimarul ar putea fi chiar el și poate chiar va continua dacă își rezolvă problemele. Vreau să vă spun că Ionuț Cocoș este cel mai bun director pe care l-am avut la spital. Se cunosc datoriile istorice pe care le-a avut spital. Astăzi spitalul nu mai are niciun fel de datorie, suntem foarte foarte mulțumiți de activitatea lui și vom găsi o soluție. Este exclus ca între noi să fie fost vreun conflict între Primăria Lugoj și el. Noi suntem foarte mulțumiți de el”, a declarat Blidariu.
Primarul Lugojului a mai spus că nu este exclus ca Ionuț Cocoș să rămână director, în continuare, în măsura în care situația personală îi va permite.
Administrație
Noul „angajat” al Primăriei Lugoj face minuni. Cosește în două ore iarba pe care o tăiau șase muncitori în două zile
Serviciul de Sere și Spații Verzi din Lugoj a făcut un pas important spre modernizare și eficiență prin achiziționarea unui robot cositoare de ultimă generație. Noul dispozitiv se dovedește a fi o alegere extrem de inspirată, economisind timp și resurse considerabile pentru comunitatea locală.
„Înainte de achiziționarea robotului cositoare, Parcul George Enescu, necesita eforturi considerabile din partea a șase muncitori, timp de două zile, pentru a fi tuns. Cu noul robot, această sarcină este rezolvată în doar două ore. Costuri mai mici și scăpăm și de problema lipsei cosașilor care erau tot mai greu de găsit”, spune Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului.
Robotul cositoare face deja parte din echipa Serviciului de Sere și Spații Verzi. Echipat cu senzori de detecție a obstacolelor, robotul se oprește automat, evitând eventualele accidente. Un alt avantaj notabil este capacitatea de a tăia și vegetația mai groasă.
Bogdan Blidariu a mai spus că urmează achiziționarea a încă două tractoare-cositoare. Economia estimată este impresionantă – înainte de introducerea robotului cositoare, costurile pentru cele aproximativ 15 cosiri complete, necesare în Lugoj, se ridicau la aproximativ 3.000.000 de lei pe an. Cu acest utilaj modern și cele două tractoare care urmează să fie achiziționate se preconizează o economie semnificativă, consumându-se de zece ori mai puțini bani în cosirea și întreținerea spațiilor verzi.
- Cultură2 zile în urmă
Începe Festivalul Internațional Lugoj Clasic. Concertul de deschidere aparține Corului de Copii al Academiei de Arte
- Cultură2 zile în urmă
Propunere pentru acordarea titlului de Cetățean de Onoare pentru un actor și un om deosebit al Lugojului
- Lugoj5 zile în urmă
Trenuri blocate timp de o săptămână. Și Lugojul se află pe ruta unde se fac lucrări
- Cultură5 zile în urmă
Se fac înscrieri pentru Concursul de Fotografie ”Casian Mărgineanțu”