Administrație
De ce a intrat ştrandul din Lugoj în reparaţii, la două săptămâni de la inaugurare
Lugojenii care au ajuns la ştrand, în ultimele zile, au fost surpinşi să vadă că se execută lucrări de reparaţii. Asta chiar dacă nu au trecut decât două săptămâni de când ştrandul a fost deschis.
Râul care înconjoară ştrandul a fost secat, iar în mai multe locuri vopseaua de pe pereţi este căzută. Primarul Francisc Boldea a declarat pentru Lugojeanul.ro, că au apărut două situaţii neprevăzute şi că acestea vor fi rezolvate.
“Când s-a dat drumul la râul, la unul din filtrele puse de constructor s-a constatat că este o granulaţie foarte fină a nisipului, care trece prin filtru şi este dusă mai departe de pompe pe râu. Ca atare, a fost nevoie să curăţăm râul şi să scoatem apa. Asta este e prima problemă. Cea de-a doua, pe care încă nu am rezolvat-o, proiectantul împreună cu constructorul au stabilit ca la râu să nu mai pună liner (n.r. membrana PVC), ci să dea cu vopsea specială pentru piscine. Calitatea a fost stabilită de către proiectant, împreună cu constructorul. Am constatat că de-a lungul timpului, există o reacţie chimică între vopseaua de pe pereţi şi substanţele care se bagă în apă pentru curăţare şi pentru a păstra calitatea apei. Deocamdată i-am rugat pe cei care se ocupă de calitatea apei, firma de mentenanţă, să studieze care e situaţia şi care e reacţia care apare acolo”, a declarat Francisc Boldea, care nu exclude ca vopseaua folosită pentru râu să fie de proastă calitate. “Eu nu sunt inginer constructor, dar vom studia şi acest aspect şi aştept să-mi spună specialiştii”.
Primarul Lugojului susţine că toate aceste reparaţii se fac din garanţia constructorului şi nu reprezintă cheltuieli la bugetul local. Ştrandul din Lugoj a fost inaugurat la începutul lunii iunie, cu o întârziere de peste 5 ani de zile, de la data stabilită pentru finalizarea proiectului de reabilitare. Costurile reabilitării au fost de aproximativ două milioane de euro.
Administrație
A început consultarea publică pentru transformarea orașelor Timișoara, Arad, Lugoj și Reșița în orașe verzi și sustenabile
„Inovative Solutions for Green Cities” un proiect lansat de UrbanizeHub și finanțat din Fondul Social European prin POCA 2014-2020, are ca scop transformarea orașelor Timișoara, Arad, Lugoj și Reșița în orașe verzi și comunități urbane sustenabile. În luna noiembrie 2022, s-au organizat patru workshop-uri împreună cu reprezentanți ai administrațiilor locale și societății civile, rezultând în patru planuri cu recomandări și proiecte pentru dezvoltarea sustenabilă a orașelor.
Acum, e timpul să se țină cont de opinia cetățenilor, prin demararea campaniei de consultare publică. Chestionarul (pe care îl puteți completa aici) se adresează cetățenilor din cele 4 orașe interesați de viitorul sustenabil al comunităților urbane și vizează 8 dimensiuni, incluzând eficiența energetică, iluminatul public, mobilitatea urbană, managementul deșeurilor, digitalizarea, dezvoltarea urbană verde, educația și implicarea.
Rezultatele acestui chestionar vor fi analizate și vor fi pregătirile pentru Urban Innovation Hackathon, unde concurenții vor putea propune soluții care să contribuie la dezvoltarea verde a orașelor. Conferința Urban Talks va fi ținută după hackathon, unde vor fi diseminate rezultatele și vor fi aduși experți în dezvoltare durabilă și lideri din administrație pentru a discuta despre viitorul orașelor.
Implementarea proiectului va ține cont de principiile de egalitate de șanse și dezvoltare durabilă.
Toți cetățenii sunt invitați să se alăture și să participe la modelarea orașelor prin completarea chestionarului.
Administrație
Peste 50 de finanțări europene aduc Lugojului un buget record în 2023. Proiectul de buget este pus în dezbatere publică

Administrație
Claudiu Buciu, reacție după plângerea făcută de angajații nemulțumiți de majorarea prea mică a salariilor

Administrație
MOL nu vrea să-și mute stația de carburanți și cere prelungirea contractului
Povestea închiderii stației de carburanți care aparține MOL România și se află pe terenul primăriei continuă. Contractul celor de la MOL expiră în 23 februarie, iar Primăria a anunțat deja că nu mai dorește ca acesta să fie prelungit. Pe locul fostei benzinării ar urma să fie construită o parcare, necesară, după cum spun edilii locali, pentru stadion.
În ianuarie, anul trecut, Consiliul local a emis o hotărâre prin care s-a decis încetarea contractului la termenul stabilit (n.r.- 23.02.2023). 11 consilieri au votat pentru această decizie, iar șapte s-au împotrivit.
Printr-o adresă transmisă în urmă cu câteva zile Primăriei Lugoj și Consiliului local, cei de la MOL își anunță solicitarea de prelungire a contractului. Reprezentanții companiei cer o audiență în care să discute această problemă.
Problema se află și pe ordinea ședinței Consiliului local din 31 ianuarie, când consilierii locali își vor putea spune părerea în legătură cu prelungirea contractului pentru stația MOL.
- Actualitate4 zile în urmă
Lugojeanul care a cumpărat stațiunea favorită a prințesei Sissi
- Cultură4 zile în urmă
S-a încheiat concursul pentru funcția de director de la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj
- Actualitate4 zile în urmă
Parchetul din Lugoj, rezultate bune cu procurori puțini. S-a înregistrat și cea mai mare pedeapsă dată unui infractor
- Politică3 zile în urmă
Amenințată cu excluderea, city-managerul Anca Micșa Oprea și-a dat demisia din USR. Ce spune Erwin Floroni