Administrație
Lugojul cere, dar va primi? Administratia locala vrea 73 de blocuri reabilitate termic pana la finalul anului 2015
Primăria Lugoj a iniţiat o serie de demersuri la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în legătură cu finanţarea reabilitării sistemului de alimentare cu apă din municipiul nostru, se arată într-un comunicat de presă emis de instituția publică. Astfel, se dorește, până la finele lui 2015, reabilitarea termică a 73 de blocuri din Lugoj, chiar dacă anul acesta nu s-a lucrat pe partea termică la blocuri din banii statului.
”Am discutat despre introducerea în programul de reabilitare termică a unui număr de 43 de blocuri din municipiu în anul 2014 şi de 40 de blocuri în anul 2015.Tot în cadrul acestor întâlniri am încercat să obţinem fonduri mai consistente la lucrările de reabilitare a alimentării cu apă”, a declarat edilul şef.
Tot săptămâna trecută a fost prezentă la Bucureşti o delegaţie din cadrul Direcţiei Economice şi a Biroului Investiţii, pentru a rezolva problema arieratelor ce le are Ministerul Dezvoltării către executantul lucrărilor de reabilitare a alimentării cu apă din municipiu, respectiv firma Hidroconstrucţia. Conform protocoluluidintre municipalitate şi Ministerul Dezvoltării, Primăria Lugoj a achitat până în prezent întreaga sumă care i-a revenit, urmând ca în continuare Ministerul Dezvoltării să îşi onoreze suma care îi mai revine pentru finalizarea lucrărilor, se arată în comunicatul de presă al primăriei Lugoj.
sursa foto: lilisor.net
Administrație
Program de lucru pentru 30 Noiembrie și 1 Decembrie 2023, Zona 1 și Zona 0 – Recomandări pentru sezonul rece
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru în perioada 30 Noiembrie – 1 Decembrie și recomandări pentru sezonul rece.
PROGRAMUL DE LUCRU
COLECTARE DEȘEURI
RETIM va continua colectarea deșeurilor menajere de la persoanele fizice și agenții economici fără întreruperea activității în cele două zile libere, 30 Noiembrie și 1 Decembrie, asigurându-se continuitatea serviciului.
BIROURI DE RELAȚII CLIENȚI ȘI CASIERII – Timișoara și Lugoj
Birourile de relaţii clienţi şi casieriile din Timișoara și Lugoj vor fi închise în data de 30 Noiembrie și 1 Decembrie, reluându-și activitatea conform programului obișnuit de luni, 4 decembrie, între orele 08:00 și 16:00.
CELE 4 CENTRE DE COLECTARE A DEȘEURILOR VOLUMINOASE, VEGETALE, DIN CONSTRUCȚII, DIN POLISTIREN ȘI CARTON DIN TIMIȘOARA
Centrele puse la dispoziția cetățenilor de Primăria Timișoara și gestionate de RETIM vor fi închise pe 30 Noiembrie, iar activitatea se va relua conform programului obișnuit din 2 decembrie:
- Calea Torontalului, nr. 94(L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
- Calea Moșniței, nr. 2-4(L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
- Avram Imbroane, nr. 70(L-V: 9:00-19:00, S: 8:00-16:00)
- Ovidiu Cotruș, nr. 201 (fosta adresă: Calea Chișodei, Str. Mile Cărpenișan, nr. 3) (L-V: 9:00-17:00, S: 8:00-16:00)
RECOMANDĂRI PENTRU SEZONUL RECE
Pentru o mai bună gestionare a deșeurilor în condiții de iarnă:
- Utilizatorii care fac colectarea în sacii galbeni trebuie să îi lege bine pentru a evita umezirea conținutului în cazul precipitațiilor sub formă de ploaie sau ninsoare. Ca de obicei, RETIM recomandă cetățenilor să depoziteze în pubele sau saci deșeurile reciclabile golite, clătite, pliate, turtite sau strivite;
- Pentru că, din cauza gradului de umiditate mare, există riscul ca ceea ce se depozitează în pubelele de rezidual să înghețe, RETIM îi sfătuiește pe utilizatori să țină aceste recipiente în zone adăpostite și să le facă disponibile pentru colectare conform programului obișnuit, pentru a evita blocarea deșeurilor sau deteriorarea lor în momentul golirii, dacă deșeurile au înghetat.
Pentru sesizări legate de colectarea deșeurilor, RETIM poate fi contactată prin Call Center la numărul de telefon +40 374 885 692, de luni până vineri, între orele 07:00–19:00 sau prin email la contractare@retim.ro.
Administrație
Indiferență pentru podul de la Tapia și cele două sate izolate: „Se va repara la anul… „
Consilierul județean, Nicu Bădina, a avut o interpelarea în plenul ședinței Consiliului Județean Timiș, în legătură cu data la care se vor începe reparațiile la podul de la Tapia, pe care Consiliul Județean Timiș l-a închis pentru a doua oară. Deși este o problemă urgentă, cunoscută de mai mult de una an de zile, circulația fiind blocată pe drumul dintre Lugoj și satele Tapia și Măguri, reprezentanții forului județean nu sunt foarte grăbiți să o rezolve.
Demersurile pentru reparația acestui pod au început cu mai bine de un an în urmă. La aceea vreme, vicepreședintele Cristian Moș promitea că lucrările vor începe de urgență, adică în primăvara lui 2023. De această dată, deși drumul este închis, iar localnicii fac un ocol de 30 de km(dus-întors), urgența nu mai există.
„Suntem la faza de autorizație de construcție, urmează achiziționarea serviciului de execuție. Cel mai probabil la anul… În funcție de alocarea fondurilor și de cum se mișcă executantul. Nu eu îl execut… probabil la vară, la toamnă!”, a explicat Cristian Mincă, directorul executiv al CJT Timiș.
Administrație
Scandal în ședința Consiliului Județean Timiș. Consilierii lugojeni, Bădina și Dobra printre protagoniști
Totul a început înainte de ședința Consiliului Județean Timiș, de luni, 27 noiembrie, când reprezentanții PSD au dorit să depună un proiect de hotărâre pentru demiterea vicepreședintelui CJT, Alexandru Proteasa, pe care îl acuzau de fapte de corupție. Conform regulamentului CJT, acest proiect nu a putut fi depus fără să fie înaintat comisiilor forului județeni, urmând să ajungă pe ordinea de zi într-o ședință următoare.
Scandalul a izbucnit la punctul al doilea de pe ordinea de zi, unde se discuta despre trecerea unui teren, pe care se construiește centrul de legume și fructe de la Tomnatic, din domeniul public în domeniul privat al consiliului județean. Reprezentanții PSD au cerut explicații, invocând legături dintre acest proiect și tatăl vicepreședintelui Proteasa, implicat în construcție.
Alexandru Proteasa a respins acuzațiile, declarând că sunt o înscenare și că informațiile prezentate în media sunt trunchiate. El a menționat că pune la dispoziție documente care atestă corectitudinea acțiunilor sale.
Proteasa: „Ca o coincidență, diriginte de șantier este nimeni altul decât socrul lui Simonis”
Proteasa nu a ezitat să aducă în discuție faptul că ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în timpul mandatului președintelui PSD, al consiliului județean, Călin Dobra. De asemenea, a subliniat că dirigintele de șantier este chiar socrul liderului PSD Timiș, Alfred Simonis.
„V-am spus de atunci că invit toate grupurile politice să vă prezint toate documentele care stau la baza investiției, la felul în care a fost realizat acel reportaj. Au venit colegii de la USR, colegii de la REPER, colegii de la Pro România. Sunt convins că acei consilieri județeni, cu experiența domnului Bădina, a domnului Sorincău, care au o vastă experiență în spate, dacă ar fi stat cinci minute, la fel cum au stat și ceilalți colegi să se uite pe niște documente, din care reiese foarte clar. Nu coordonez această investiție, contractul a fost semnat de domnul Dobra, în timpul mandatului PSD, după o licitație făcută în mandatul PSD. Această firmă, nu a câștigat un alt contract pe timpul mandatului nostru, acolo există un diriginte de șantier, contractat extern, care a aprobat toate actele acelui centru de legume-fructe. Și, ca o coincidență, acel diriginte de șantier, care a semnat toate recepțiile, este nimeni altul decât socrul lui Simonis”, a declarat Proteasa.
Pancarte, afișe și înregistrări cu amenințări în plenul ședinței
Consilierul PSD, Nicu Bădina l-a acuzat pe Proteasa că minte și că documentele pentru începerea lucrărilor au fost emise de către actuala conducere a CJT.
„S-a exprimat domnul vicepreședinte că ordinul pentru începerea lucrărilor s-a semnat de domnul Dobra. Eu, din informațiile din referatul de specialitate, văd că ordinul de executare s-a semnat în 2020, iar de începere a lucrărilor în 2021. Deci, fals domnul vicepreședinte”, a spus Bădina.
În tot acest timp, în sala consiliului județean au intervenit membri de la tineretul PSD și PNL, purtând pancarte și afișe care acuzau ilegalități și corupție din partea adversarilor politici. Atmosfera a atins punctul culminant când pe ecranele sălii a fost difuzat un montaj cu o înregistrare cu o discuție telefonică privată între Alexandru Proteasa și fratele lui Alfred Simonis, încheiată cu amenințări din partea fratelui liderului PSD.
Călin Dobra, care participa în sistem online la ședință, a intervenit și a spus că, sub formă de protest față de cum se desfășoară plenul, renunță să mai urmărească ședința și va ieși din sistemul de video-conferință.
Ședința a degenerat rapid, iar timp de aproape o oră, reprezentanții PNL și PSD și-au aruncat jigniri și acuzații reciproc.
Administrație
De ce nu au fost puse în circulație autobuzele electrice din Lugoj. Proiect demarat în urmă cu șapte ani
- Actualitateo săptămână în urmă
Directorul spitalului din Lugoj și-a retras demisia. „Ne-a anunțat că și-a rezolvat problema personală”
- Social4 zile în urmă
Marius nu uită că a crescut pe străzi! A pregătit 200 de pachete pe care le va da unor bătrâni și copii
- Culturăo săptămână în urmă
Un nou episod din Lugoj, „Florența Banatului” este pregătit pentru lansare
- Administrațieo săptămână în urmă
De ce nu au fost puse în circulație autobuzele electrice din Lugoj. Proiect demarat în urmă cu șapte ani
1 Comment