Connect with us

Actualitate

Lugojeanul cu aeroport a obținut aprobările pentru aterizări și decolări. Urmează investiții de 100 de milioane de euro

Publicat

în

Lugojeanul Gabriel Olariu, unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din oraș, omul care a preluat aeroportul din Caransebeș anul trecut, spune că a reușit să facă primul şi cel mai important pas în dezvoltarea întregului proiect. Olariu spune că urmează investiţii masive şi dezvoltarea celorlalte componente, ca aeroportul din Caransebeş să poată să primească inclusiv zboruri internaţionale de pasageri. 

Declarația vine după ce Aeroportul Caransebeş a primit marţi, 5 mai, autorizaţia de funcţionare de la Autoritatea Aeronautică Civilă. Asta înseamnă că pista şi infrastructură la sol sunt în starea care permite aeronavelor să aterizeze în siguranţă.

“Practic, de ieri (5 mai, n.r.) putem să primim avioane pe aeroport. Acum urmează să ne înscriem pe lista aeroporturilor, aerodroamelor autorizate. Am început deja procedurile şi cam într-o lună se finalizează. După ce vom fi înscrişi în această listă, oricine care caută să aterizeze în zonă o să aibă ca sugestie şi aeroportul din Caransebeş”, spune Gabriel Olariu, citat de Adevărul.  

Olariu a precizat că de acum încolo începe adevăratul proiect de transformare a aeroportului. 

“Aerodromul e partea de pistă şi platformă, însă când ai terminal de pasageri abia atunci eşti considerat aeroport. Noi acum am autorizat pista şi platformele. Se poate  ateriza în condiţii legale şi oficiale, garantate de siguranţă. Acesta era primul pas şi cel mai important. De aici putem să pornim, să obţinem fonduri şi dezvoltăm.  Noi o să finalizăm terminalul pentru pasageri şi o vom autoriza o aerogară internaţională. Asta înseamnă: vamă, poliţie de frontieră, SRI, DSP, DSV tot ce trebuie pentru un aeroport. Abia atunci vom putea să prestăm servicii de îmbarcare internaţionale. Acum putem doar de pe rutele interne”, a mai spus Olariu.   

Lugojeanul, care deține și cea mai sigură parcare de TIR-uri din estul Europei, pe centura Lugojului, a deschis în incinta aeroportului inclusiv un liceu tehnologic privat, unde elevii au parte de pregătire ca să devină tehnicieni mecanici în aviaţie, mai scrie sursa citată. Gabi Olariu are planuri mari şi își dorește să transforme aeroportul din Caransebeş în cel mai cochet aeroport mic din România. 

Suma pe care plănuieşte să o investească aici este de peste 100 de milioane de euro.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Bărbatul găsit mort lângă Lugoj a fost identificat

Publicat

în

Bărbatul găsit marți după-masa mort și într-o stare avansată de putrefacție lângă podul de cale ferată de la Jabăr a fost identificat. Acesta este lugojeanul de 48 de ani dispărut de acasă acum aproape o lună. Potrivit polițiștilor, bărbatul cel mai probabil a căzut în apă și s-a înecat. Necropsia va stabili cu exactitate cum a survenit decesul acestuia.

La data de 18 iunie, Unger Ladislau-Cornel ar fi plecat de la locuința sa din municipiul Lugoj, strada Cotul Mic, județul Timiș, fără să mai revină vreodată acasă. Astăzi la orele 13, un apel la 112 a anunțat apariția unui cadavru, în descompunere, lângă podul de cale ferată de la Jabăr, trup neînsuflețit despre care s-a stabilit că este al lugojeanului dispărut.

Citiţi mai departe

Actualitate

Cadavrul în descompunere al unui bărbat, descoperit lângă Lugoj

Publicat

în

Un cadavru al unui bărbat a fost descoperit, marți după-masa, lângă calea ferată din apropiere de Lugoj. Anchetatorii au ajuns imediat la fața locului, la podul de cale ferată de la Jabăr, acolo unde un apel la 112 a anunțat descoperirea trupului neînsuflețit. 

Deocamdată nu se cunosc mai multe detalii despre acest caz. Anchetatorii sosiți la fața locului au chemat imediat la intervenție un medic legist, care va începe, alături de polițiști și procurori, o anchetă pentru a stabili cine este victima, dar și cum a ajuns trupul neînsuflețit în acea zonă.

Vom reveni cu detalii.

Citiţi mai departe

Actualitate

Plecați în Grecia? Vă puteți testa de coronavirus la Lugoj, într-un centru avizat de minister

Publicat

în

Lugojenii care și-au luat bilete de vacanță în Gercia treubie să se testeze împotriva coronavirusului înainte să ajungă la granița elenă. De marți, 14 iulie, grecii nu mai le dau voie românilor să intre în țara lor fără un test negativ de coronavirus realizat cu maxim 72 de ore înainte. Singurul punct terestru deschis pentru tranzitul spre Grecia este vama Kulata-Promachonas.

Din acest motiv centrele de testare din toată țara sunt arhipline, cererile de testare fiind în creștere. La Lugoj, un singur centru de testare este avizat de Ministerul Sănătății, aici putând fi realizate teste Covid contra sumei de 250 de lei.

Este vorba despre centrul de testare de la spital, acolo unde deja sunt liste cu lugojenii care urmează să plece în concediu și au nevoie de test. Pentru a vă programa la testare, puteți suna la numărul de telefon 0256 354 912. Spitalul din Lugoj este singurul centru avizat de către minister pentru realizarea de teste pentru coronavirus. După testare, rezultatele trebuie traduse legalizat în engleză pentru a fi prezentate la vama elenă.

Citiţi mai departe

Cele mai citite