Connect with us

Cultură

Lugojeanul care a ajuns directorul de programe pentru cea mai veche academie de științe din lume

Publicat

în

Lucian Brujan/FOTO Markus SHOLTZ – Leopoldina

Lucian Brujan (39 de ani) a plecat în Germania în 2002 cu o bursă de studii. Până în 2012 a predat la un universități din Irlanda, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Slovenia, Serbia și România. Din 2016, este director de programe la Academia Națională a Germaniei, „Leopoldina”, arată newsweek.ro

RETIM

Lucian Brujan s-a născut pe 2 februarie 1981 în Lugoj, acolo unde a crescut cu două limbi materne, româna și serbo-croata, pe lângă acestea învățând și germana, plus alte câteva limbi străine. Nu avea atunci cum să știe cât îi vor folosi toate acestea. Era și greu de imaginat așa ceva înainte de 1990.

Autoliv Lugoj

„Până la plecarea din România în 2002 am trăit atât în Lugoj cât și în Timișoara, iar copilăria mi-am petrecut-o în comuna Cenad, Județul Timiș. Originile mele se află în regiunea multiculturală a Banatului, de care sunt profund legat și astăzi.  În 1999 am absolvit Colegiul Național Coriolan Brediceanu din Lugoj. În 2003 am absolvit studiile universitare la Universitatea de Vest din Timișoara în Geografie și Germanistică ca șef de promoție. Între 2002 și 2003 am avut o bursă Erasmus la Universitatea din Tübingen (Germania), una dintre universitățile de top 5 din Germania, fondată în 1477. Acolo am urmat între 2003 și 2005 și specializarea în Geoștiințe (Amenajarea Teritoriului, Dezvoltare Regională și Infrastructură de Transport), cu partea practică la o companie feroviară germană”, povestește Lucian Brujan, pentru sursa citată.

Între anii 2005 și 2012 a urmat o carieră academică la Universitatea din Tübingen, mai întâi ca deținător al mai multor burse de cercetare, printre care și Bursa de Stat a Landului Baden-Württemberg. Apoi a avansat la gradul de lector universitar la Institutul de Geografie. Acolo a predat și s-a specializat în Migration Research, Geospatial Planning și Geopolitics.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

În 2012 a părăsit mediul universitar, trecând în serviciul public federal la Academia Națională a Germaniei «Leopoldina» la Halle și Berlin. Acolo ucrează și astăzi, obținând în 2016 gradul superior de director de programe.

«Leopoldina» este cea mai veche academie de științe din lume (fondată în 1652), având momentan circa 1700 de membri din peste 30 de țări. Academia are două mandate principale: să ofere consultanță științifică factorului politic și societății (de ex. în actuala criză COVID-19 sau referitor la criza climatică, editarea genomică, tranziție energetică ori migrație) și să reprezinte mediul științific german în organisme și forumuri internaționale.

„În activitatea mea curentă sunt responsabil pentru relații internaționale în cercetare-inovare și consiliere pe baze științifice pentru guverne, organizații internaționale și societate, fiind responsabil direct de UE și continentul European, Federația Rusă și spațiul post-sovietic și Turcia. De asemenea, sunt punctul de contact pentru mandatul de German Chief Scientific Advisor al președintelui academiei în cadrul

structurilor-pendant, din Comisia Europenă, Parlamentul European și Secretariatul-General al Consiliului UE. În 2014 am inițiat o nouă arie de activitate, cea a diplomației științifice (science diplomacy) – un nou domeniu la intersecția dintre mediul academic-științific și diplomație și relații internaționale. Momentan co-dezvolt o nouă arie de activitate, cea a alianțelor tematice multilaterale la nivel global și supra-statal, respectiv inter-instituțional (de ex. pentru reducerea poluării globale). Lucrez îndeaproape cu guverne, ambasade, instituții oficiale, ONG-uri și business afin cercetării-inovării din peste 30 de țări. În 2014, Guvernul Federal German (Cancelaria Federală și Ministerul Federal de Externe) mi-au încredințat coordonarea activităților legate de educație, știință și societate din cadrul Procesului pentru Balcanii de Vest (Berlin Process) – un proces interguvernamental a 17 state europene și Comisiei Europene pentru sprijinirea drumului european al Europei de Sud-Est, inițiat de Cancelarul Federal Angela Merkel”, explică Lucian Brujan.

Mai multe cititi pe newsweek.ro

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cultură

Orașul Jazz 2024 se mută în interior din cauza vremii nefavorabile. Cum vă rezervați locul

Publicat

în

În perioada 13 – 15 septembrie, festivalul Orașul Jazz 2024 va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Lugoj, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Evenimentul se va desfășura în continuare de la ora 19:30, iar accesul rămâne gratuit.

RETIM

Artiști consacrați din România, Irlanda, Serbia, Bulgaria și Ungaria vor urca pe scenă în cele trei seri de jazz, oferind o experiență muzicală de neuitat într-un mediu protejat de ploaie.

Autoliv Lugoj

Pentru a vă asigura locul în sală, puteți rezerva bilete gratuit la linkul acesta. În plus, atelierele și activitățile pentru copii, precum și târgul de artizani, vor fi disponibile în interior, iar zona de Food&Drinks va fi deschisă la intrare.

 

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Citiţi mai departe

Cultură

VIDEO Cine este cântăreața din Irlanda care va deschide Orașul Jazz 2024

Publicat

în

FOTO Facebook/Aleka

Aleka va deschide Orașul Jazz 2024, la Lugoj, un eveniment mult așteptat de iubitorii de jazz. Pe 13 septembrie, publicul va avea ocazia să asculte un concert inedit, în care muzica tradițională românească va fi reinterpretată prin prisma influențelor jazzului contemporan.

RETIM

Aleka, o artistă româncă stabilită de peste zece ani în Dublin, Irlanda, și-a construit o reputație solidă pe scena jazzului irlandez, colaborând cu muzicieni renumiți precum Tommy Halferty și Ronan Guilfoyle. Alături de Chris Guilfoyle, un cunoscut chitarist irlandez, Aleka aduce pe scenă un mix unic de voce și chitară, îmbogățit cu influențe variate, de la jazzul clasic la folclorul românesc.

Autoliv Lugoj

Concertul promite reinterpretări ale cântecelor populare românești, compoziții originale și piese de jazz din albumul recent lansat Romania: Songs of Love and Longing.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Citiţi mai departe

Cultură

Orașul Jazz 2024: Irina Sârbu și Cobzality promit două seri de neuitat la Lugoj

Publicat

în

Festivalul Orașul Jazz 2024 se apropie cu pași repezi și aduce pe scena din Lugoj două evenimente muzicale de excepție, care promit să captiveze publicul și să ofere o experiență memorabilă.

RETIM

În prima seară, pe 13 septembrie, festivalul va fi deschis de Cobzality, un proiect electro-world music inovator, inspirat din folclorul românesc și tradițiile autentice. Fondat în 2012 de Florin Romașcu și Robert Magheți, Cobzality a câștigat recunoaștere atât pe plan național, cât și internațional, cu un stil unic care combină percuția neconvențională cu claviaturile și live programming-ul. Băieții au fost anterior parte a proiectului de percuție ‘Sistem’, unde au obținut un loc 3 la Eurovision 2005, și acum sunt acompaniați de talentata solistă Bianca Purcărea-Magheți, o prezență cunoscută din TV, radio și mediul online. Cobzality va încheia prima seară de festival cu un show vibrant și plin de energie, aducând pe scenă un amestec captivant de ritmuri și sunete care reflectă tradițiile românești.

Autoliv Lugoj

A doua seară, pe 14 septembrie, va fi marcată de un concert de excepție susținut de Irina Sârbu, una dintre cele mai îndrăgite și talentate cântărețe de jazz din România. Irina Sârbu va oferi publicului o seară plină de diversitate muzicală, interpretând un repertoriu variat care include jazz standard, etnojazz, samba, bossa nova, tango, muzică românească interbelică și muzică franceză, dar și piese originale din albumul său recent lansat, „At The End Of July”. Artista va fi acompaniată de o echipă de muzicieni de excepție: Puiu Pascu la pian, Ciprian Parghel la bas și Dragoș Mihu la tobe. Cu un timbru vocal inconfundabil și o abilitate remarcabilă de improvizație, Irina Sârbu promite să ofere o interpretare spectaculoasă și emoționantă.

Festivalul Orașul Jazz 2024 este organizat de Tribul Artistic și Casa de Cultură “Traian Grozăvescu” Lugoj, cu sprijin financiar din bugetul local al Municipiului Lugoj. Este o ocazie rară de a experimenta muzica live la cel mai înalt nivel și de a celebra diversitatea stilistică și originalitatea în muzica jazz și world music. Publicul este invitat să participe la aceste două seri de neuitat, care vor aduce pe scenă atât tradiții muzicale bogate, cât și inovație și creativitate.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Citiţi mai departe

Cultură

Filarmonica „Banatul” se întoarce în Lugoj cu un nou concert de excepție

Publicat

în

Vineri, 30 august 2024, de la ora 19:00, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” Lugoj, un eveniment de excepție va aduna sub același acoperiș iubitorii muzicii clasice în cadrul unui concert strălucitor, susținut de artiștii Ansamblului de Alamă al Filarmonicii „Banatul” Timișoara, sub conducerea lui Dominique Bodart. 

RETIM

Concertul se va deschide cu măreția „Sextetului de trompete” semnat de O. Böhme. Magia sonoră va continua cu splendidul „Capriciu Italian” de P. I. Ceaikovski. Apoi, publicul va fi purtați prin universul sonor al lucrării „A Requiem in Our Time” de E. Rautavaara. Programul serii va continua cu o lucrare impresionantă și plină de sensibilitate – „Ave Maria” de G. Caccini și, în final, cu „Suita Pasărea de foc” de I. Stravinski.

Autoliv Lugoj

Accesul la eveniment este gratuit și se va face pe baza rezervării locul în prealabil, prin intermediul umătorului link: https://bit.ly/ansamblul-de-suflatori.

Lugojenii vor fi ghidați prin această călătorie muzicală de către talentatul dirijor și excepționalul instrumentist, cunoscut și apreciat la nivel european, Dominique Bodart. Originar din Namur, Belgia, Dominique și-a început educația muzicală la Conservatorul local, continuând apoi la Conservatoarele Regale din Bruxelles și Liège, unde a obținut diverse premii. A urmat cursuri de masterat cu Pierre Thibaud la Paris și a câștigat numeroase premii la competiții internaționale.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Între 1989 și 1991, a fost prim trompetist solo pentru World Youth Orchestra, colaborând cu dirijori renumiți. A predat la Academiile de Muzică din Eghezée și Tamines și a susținut masterclass-uri în Belgia și în străinătate. Ca interpret, a concertat în toată Europa și a colaborat cu diverse orchestre europene.

Dominique a explorat și practica instrumentelor vechi, studiind la Conservatorul Sweelinck din Amsterdam. A lansat mai multe CD-uri („Si suoni la tromba”, „Bouquet of melodies”, „In the groove”) și a fost trompetist principal în Orchestra Filarmonică Tampere. Este director artistic al Concursului Internațional de Trompetă „Theo Charlier” și al Festivalului Internațional de Muzică din Abruzzo.

Din 2013, este artist al Buffet Group, cântând exclusiv pe instrumente de la B&S, Courtois, Besson și Scherzer.

Concertul face parte din Marea Muzică, un proiect cu tradiție în orașul Lugoj, aflat deja la cea de-a treia ediție și finanțat din bugetul local al Municipiului Lugoj. Acest concert este organizat de către Asociația Scena Muzicală, Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” și Culture for All pentru comunitatea lugojeană.

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite