De la școala profesională din Lugoj, direct în legenda fotbalului mondial. Josef „Jupp” Posipal, fiul unui brutar român și al unei mame maghiare, a fost pilonul de bază al Germaniei Federale în „Miracolul de la Berna” din 1954. Deși a cucerit planeta și a devenit un zeu pe stadionul celor de la Hamburger SV, legenda spune că și-a antrenat detenta excepțională sărind după crengile copacilor de pe străzile Lugojului.
Născut la Lugoj pe 20 iunie 1927, Josef Posipal a avut o copilărie marcată de greutăți. Rămas orfan de tată la doar 11 ani – tatăl său, Peter, fiind un brutar român get-beget (ortografiat la naștere Poszipal) –, Jupp a fost crescut de mamă, Ana Maria Hillier, de origine maghiară. 
Copilăria pe străzile Lugojului și fuga spectaculoasă prin geamul școlii
O legendă locală fermecătoare spune că viitorul campion mondial ar fi împărțit aceeași bancă la Școala Germană nr. 1 din Lugoj cu nimeni altul decât Zoltan Czibor, cel care avea să-i devină rival de moarte în finala Cupei Mondiale. Cei doi ar fi fost colegi și la echipa locală Vulturii, testându-și calitățile la handbal, tenis de masă sau atletism.
Destinul lui Jupp s-a schimbat radical în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Tânăr lăcătuș mecanic, școlit la profesională din Lugoj, a decis într-o zi de iarnă să evadeze din România. A sărit pe geamul școlii direct în zăpadă, doar cu hainele de pe el și aproape desculț. După două săptămâni de mers prin frig, a ajuns în Germania.
Drama mașinii de făcut gloanțe și scrisoarea salvatoare a mamei
Ajuns în Germania, ca „tânăr etnic german”, Posipal a fost trimis să muncească într-o fabrică de armament (uzina MNH din Hanovra, producătoare de tancuri), la o mașină de făcut gloanțe. Această perioadă i-a lăsat traume adânci pentru tot restul vieții, trăind cu povara psihologică că acele gloanțe ar fi putut ucide oameni.
După război, dorul de casă îl măcina, însă o scrisoare de la mama sa, rămasă la Lugoj, i-a salvat viața:
„Nu te întoarce acasă! Cei care au colaborat cu nemții sunt surghiuniți în Uniunea Sovietică. Nu vreau să te văd mort în vreun lagăr”.
Jupp a ascultat-o și a rămas în Germania, supraviețuind o vreme din piața neagră și din activitatea de interpret judiciar pentru limbile maghiară și franceză.
Ascensiunea la Hamburger SV și refuzul adresat lui Real Madrid
Cariera sa fotbalistică a explodat după ce a folosit inițial pseudonimul „Berwanger”. În 1949, antrenorul Georg Knöpfle l-a transferat la Hamburger SV, punând o condiție clară conducerii:
„Vin la HSV dacă mi-l aduceți și pe Posipal”.
La Hamburg, Jupp a devenit o legendă vie. Un fundaș central sau lateral de o versatilitate uluitoare, considerat „un model pentru orice libero modern”. Loialitatea sa față de club a fost uriașă. În 1952, a refuzat o ofertă de la uriașul Real Madrid pentru a rămâne fidel Hamburgului, echipă pentru care a strâns 293 de meciuri și 58 de goluri.
Faima sa a trecut dincolo de granițe în 1953, când a fost selectat în „Echipa Lumii” pentru legendarul meci de pe Wembley împotriva Angliei, fiind singurul fotbalist german din acel prim „11” de elită.
„Spionul” de la Berna: Cum a îngenuncheat Ungaria lui Puskás
Vârful carierei sale a fost Cupa Mondială din 1954, din Elveția. În marea finală, Germania de Vest înfrunta invincibila Ungarie a lui Ferenc Puskás și Zoltan Czibor (foarte probabil, vechiul său amic din Lugoj). Maghiarii conduceau cu 2-0 încă din minutul 10, dar nemții au reușit o revenire de proporții, impunându-se cu 3-2.
Posipal a avut un rol crucial nu doar pe teren, ci și în vestiar. Vorbind fluent limba maghiară din anii petrecuți în Banat, Jupp a interceptat indicațiile tactice ale adversarilor pe teren și l-a informat imediat pe selecționerul Sepp Herberger. Recompensa pentru titlul mondial? 200 de mărci per meci, un bonus de 2.500 de mărci și un apartament în Hamburg.
Nepotul său, Patrick Posipal, a dezvăluit secretul detentei impresionante a bunicului său:
„Alerga până la școala din Lugoj și sărea să atingă crengile tuturor copacilor de pe marginea drumului. Așa s-a antrenat!”
Dorul etern de Lugoj și înjurăturile neaoșe românești
Deși s-a stabilit definitiv la Hamburg, unde după retragerea din 1958 a lucrat ca funcționar bancar și reprezentant de vânzări, Posipal nu a uitat niciodată de unde a plecat. Fiul său, Peer (care a jucat și el în Bundesliga), își amintește un detaliu savuros:
„Nu-și uitase dialectul matern, nici limba română. Prefera să înjure în limba română!”
Marele regret al vieții lui Jupp a fost că nu a mai apucat să își revadă orașul natal. Soția sa, Gisela, a povestit că Jupp îi spunea des:
„Trebuie neapărat să-ți arăt frumosul meu Lugoj cândva”.
După Revoluția din 1989, cei doi au plănuit o călătorie în Banat, însă din cauza veștilor negative de la acea vreme despre situația din România, au anulat-o.
Măcinat în ultimii ani de depresii cauzate de traumele din tinerețe și de război, Josef Posipal s-a stins din viață pe 21 februarie 1997, la vârsta de 69 de ani, în urma unor probleme cardiace. A lăsat în spate o moștenire sportivă uriașă, purtată mai departe cu mândrie de fiul său Peer și de nepotul său Patrick.
Pentru istoria fotbalului, el rămâne unul dintre eroii de la Berna. Pentru Lugoj, rămâne singurul fiu al orașului care a ridicat deasupra capului cea mai râvnită cupă din istoria sportului rege.
