Iulius Mall

FOTO. Proiectul „Două Lumi, O Poveste” continuă: trei ateliere desfășurate și filmările scurtmetrajului au început

Lugoj, iulie 2026 – Asociația Culturală TU și EU continuă implementarea proiectului „Două Lumi, O Poveste”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. După desfășurarea a trei ateliere creative, participanții au intrat într-o nouă etapă a proiectului: filmările pentru scurtmetrajul realizat chiar de ei.

Proiectul reunește 20 de tineri cu vârste între 10 și 18 ani din satul Honorici, comuna Victor Vlad Delamarina, și municipiul Lugoj. În cadrul atelierelor de teatru, storytelling și film, participanții au explorat tehnici de actorie, improvizație, comunicare și construcție narativă, transformând propriile experiențe și idei într-un scenariu comun.

Publicitate

Primele trei ateliere au fost dedicate cunoașterii, dezvoltării încrederii în sine, lucrului în echipă și construirii poveștii care stă la baza scurtmetrajului. Tinerii au avut ocazia să își exprime creativitatea, să descopere limbajul artistic al teatrului și cinematografiei și să contribuie activ la realizarea producției video.

În această perioadă au început filmările scurtmetrajului, participanții implicându-se atât în fața camerei, cât și în procesul de producție. Ei experimentează roluri diverse, de la actori și scenariști până la membri ai echipei tehnice, învățând prin practică etapele realizării unui produs cinematografic.

Este impresionant să vedem cum, în doar câteva întâlniri, tinerii au devenit o adevărată echipă. Au prins încredere, colaborează natural și își transformă propriile povești într-un proiect artistic care îi reprezintă. Filmările marchează un moment important al proiectului și confirmă că arta poate aduce oamenii împreună.”

Alexandru Cristian Marian
Președinte, Asociația Culturală TU și EU

La finalul proiectului, scurtmetrajul va fi prezentat comunității în cadrul unui eveniment public, oferind participanților ocazia de a împărtăși rezultatele muncii lor și experiența trăită pe parcursul proiectului.

Despre Start ONG

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 600.000 de euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.

Despre Asociația Culturală TU și EU

Asociația Culturală TU și EU este o organizație neguvernamentală din Lugoj care dezvoltă proiecte culturale, educaționale și comunitare dedicate copiilor, tinerilor și familiilor. Prin activitățile sale, asociația promovează accesul la cultură, educația nonformală, implicarea civică și dezvoltarea comunităților locale, folosind teatrul, filmul și arta ca instrumente de învățare, dialog și incluziune.

Date de contact

Asociația Culturală TU și EU

Persoană de contact: Alexandru Roxana Olga – Manager proiect

E-mail: asociatiatusieu@gmail.com

Telefon: 0724287420

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate