Un loc din Lugoj în care se strâng peste 1.000 de persoane în fiecare săptămână rămâne deschis, chiar dacă guvernul a adoptat o ordonanță prin care interzice orice fel de adunare mai mare de o mie de persoane. Este vorba despre ocico, târgul de vechituri al orașului care, potrivit administrației locale, rămâne deschis și se va desfășura în fiecare marți ca și până acum.
În ciuda răspândirii epidemiei de coronavirus, autoritățile locale au decis să nu suspende deocamdată târgul de vechituri de la marginea orașului. Primăria susține că nu se impune regula în cazul târgului până în acest moment.
“Noi suntem informați la zi despre virus. Deocamdată nu se impune să închidem. Nici la școli nu vom închide, nu avem cu 1000 de persoane școli. La meciurile de volei iar nu pentru că sala are 800 de locuri. Am transmis școlilor să cumpere dezinfectant și săpun, sunt bani, trebuie să se ocupe fiecare de asta”, a declarat pentru Lugojeanul.ro primarul Francisc Boldea.
Epidemia de coronavirus a ajuns în România, primele măsuri luate de guvern fiind drastice. Chiar dacă în țară sunt doar 15 cazuri confirmate, adunările de orice fel de peste 1.000 de persoane, concerte, spectacole și orice alte activități, au fost interzise până la finalul lunii.
Totodată, toate cursele aeriene dinspre și înspre Italia cu destinația România au fost anulate până pe 23 martie. Cei care vin din Italia cu mașina sau trenul vor intra automat în carantină într-unul dintre punctele pregătite de Ministerul Sănătății. În funcție de evoluția epidemiei, guvernul ar putea impune măsuri și mai dure în încercarea de a minimiza riscul răspândirii epidemiei.