Connect with us

Eveniment

FOTOGALERIE! Distractie pe cinste la Balul Martisorului organizat de PSD Lugoj

Publicat

în

balul martisorului 2014 psd lugoj foto galerie lugojeanul punct ro (29)500 de persoane au petrecut sâmbătă seara, cu ocazia zilei de 1 Martie, la Balul Mărțișorului organizat de PSD Lugoj. Printre invitații de onoare s-au numărat oficialitățile locale, politicieni, oameni de afaceri, dar cel mai important, femeile și domnișoarele din oraș, care, alături de perechile lor, s-au distrat pe cinste pe ritmuri muzicale tradiționale și moderne. De întreținerea atmosferei s-au ocupat membrii ansamblului „Lugojana”, condus de maestrul coregraf Puiu Munteanu, dar și interpreta de muzică populară Dana Gruescu, acompaniată de formația lui Titel Brestovicean.

Dintre surprizele pe care invitații le-au gustat pe deplin s-au numărat o demonstrație electrizantă de Kangoo Jumps, susținută de Mihaela Adam și 4 dintre fetele pe care aceasta le antrenează, un show de stand-up comedy al trupei Neuronii Râsului, formată din Sorin Palciuc și Mihai Popescu, dar și o tombolă cu 50 de premii din partea firmei Avon, ideală pentru o zi în care sărbătorite au fost în deosebi femeile invitate la bal.

Ca totul să fie în ton cu sărbătoarea de 1 Martie, invitatele au primit, pe lângă o masă bogată și băuturi alese, câte un mărțișor și o garoafă din partea organizatorilor, filiala locală a Partidului Social Democrat. După dansuri nenumărate și din toate genurile, seara s-a încheiat cu un imens și delicios tort dedicat mărțișorului și începutului de primăvară.

4 Comments

4 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Eveniment

FOTO Zeci de lugojeni au participat la prima degustare de inițiere în lumea vinului din oraș

Publicat

în

Lugojenii pasionați de vinuri s-au adunat, miercuri seara, în cadrul unui eveniment unic pentru orașul de pe Timiș. Andreea și Albert, doi tineri lugojeni cunoscători profesioniști în tot ce ține de licoarea lui Bachus, au organizat la Lugoj prima degustare de inițiere în lumea vinului. La eveniment au participat 50 de persoane.

Chiar dacă au ajuns la degustare ca simpli pasionați în ale vinului, participanții au plecat de la seara dedicată albelor, roșilor și rose-urilor cu un bagaj de cunoștințe important. Au învățat să aprecieze nu doar gustul, ci și aspectul și mirosul vinului. Să distingă arome și să determine calitatea unui vin după intensitatea lor, după aciditate și tanin. Au învățat diferența dintre vinuri, de ce unele vinuri au mai mult alcool sau zahăr și unele mai puțin.

La final de prezentare a urmat degustarea, formată din două vinuri albe, două roșii, un vin rose și un vin de desert. Organizatorii spun că prima degustare de vin a Lugojului a mers mult mai bine decât se așteptau și că de-abia așteaptă să pună la cale următoarele ediții.

“Am avut parte de o sală plină și ne-am bucurat să vedem că și lugojenii sunt interesați să învețe despre vin, despre cum să te bucuri de această băutură cât mai mult și să o descoperi în adevăratul sens al cuvântului. Noi suntem bucuroși că am avut un răspuns atât de pozitiv din partea oamenilor, care s-au simțit bine în cadrul evenimentului. Vrem să creăm o comunitate la Lugoj în jurul vinului, să ne întâlnim periodic la degustări și să ne bucurăm de vinuri și oameni de calitate”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Albert Garboni, organizator.

Următoarea ediție a degustării va avea ca subiect Italia, cu ale sale vinuri deosebite.

“Ne-am gândit să continuăm degustările cu una special dedicată Italiei. Vom gusta delicioasele vinuri moscato, chianti, prosecco și amarone, precum și multe altele, dar și gustări tradiționale italienești. Vom vorbi despre zonele Italiei de unde vin cele mai bune vinuri, cum se obțin acestea și vom degusta împreună vinurile pentru a stabili favoritul serii”, a declarat Andreea Agache, organizator.

Degustarea dedicată vinurilor italienești are loc pe 4 decembrie. Înscrieri se pot face la Space Bowling Lugoj, pe pagina de Facebook sau la telefon 0747 115 582. Taxa de participare este de 75 de lei, iar pentru a vă asigura un loc trebuie să achitați suma în momentul rezervării.

Citiţi mai departe

Eveniment

Festivalul de lângă Lugoj unde papricașul este savurat anual de peste 10.000 de vizitatori

Publicat

în

Dacă îți place mâncarea bună de te lingi pe degete, muzica populară și distracția, atunci pregătește-te de o nouă ediție a celui mai îndrăgit festival din Banat dedicat papricașului. Zeci de ceaune se vor încinge în cadrul evenimentului care adună de fiecare dată laolaltă peste 10.000 de participanți din toate colțurile zonei de vest a țării.

Este vorba despre celebrul Festival al Papricașului și Vinului de la Buziaș. În acest an, festivalul are loc în al doilea weekend din octombrie, mai exact pe 12 și 13. La festivalul care ajunge cu acest prilej la ediția cu numărul unsprezece se vor aduna cei mai buni bucătari în ale ceaunelor din întreg Banatul.

Bucuria cea mai mare va fi cea a gurmanzilor adevărați, care vor avea șansa să guste din preparate de nedescris în cuvinte. Nu vor lipsi papricașul de vită, oaie, porc sau pasăre, tocănițele de toate felurile, produsele tradiționale românești de pus pe grătar, dulciurile de toate soiurile și formele și licorile care mai de care mai răcoritoare.

Artiștii care vor urca pe scena festivalului îi găsești aici.

Citiţi mai departe

Eveniment

Cu avionul… la Buziaș! Mâncare bună, muzică de vis și distracție cât cuprinde

Publicat

în

Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș, în colaborare cu Primăria Buziaș organizează, la sfârșitul lunii iulie, ediția cu numărul 5 a Festivalului Avioanelor. Manifestarea, care are ca scop promovarea tradițiilor locale și nu numai, are loc sâmbătă, 27 iulie, începând cu orele 17 și respectiv duminică, 28 iulie, până la orele 23.

Atât buzieșenii, cât și petrecăreții din localitățile învecinate, vor petrece în compania artiștilor de muzică folk și rock invitați la eveniment. Sâmbătă, pe scena evenimentului vor urca formațiile Cu Asar și Rockabil. Duminică, vor concerta Ștefania Iacob și Mircea Baniciu, care vor încânta publicul prezent la eveniment până aproape de miezul nopții.

Festivalul Avioanelor a devenit deja o tradiție la Buziaș. Acesta vine în completarea altor manifestări culturale importante, cum ar fi Festivalul Veverițelor sau Festivalul Papricașului și Vinului, menite să promoveze orașul-stațiune.

Citiţi mai departe

Cele mai citite