Connect with us


Actualitate

FOTO UPDATE! Amenzi record, de 110.000 de lei, in urma raziei de astazi din municipiul Lugoj

Publicat

în

update foto actiune politia lugoj timis evaziune fiscala lugoj amenzi record 110000 de lei (3)Echipele de control din Lugoj și Timișoara, care au întors pe toate părțile orașul în câteva ore în această dimineață, au verificat la comercianții de pe raza municipiului respectarea normelor referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, dacă documentele de transport sunt conforme cu realitatea, concordanţa între stocurile criptice şi faptice, documentele de provenienţă a mărfurilor, respectarea prevederilor legale în întocmirea documentelor fiscale şi contabile, respectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a mărfurilor alimentare, precum şi verificarea situaţiei contractuale a angajaţilor

Astfel, poliţiştii au controlat 48 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate, fiind aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a sancţiunilor se ridică la peste 110.000 de lei. Totodată, au fost întocmite trei dosare penale, unul pentru contrabandă şi două dintre acestea fiind pentru efectuarea de acte de comerţ cu produse care purtau însemnele unei mărci înregistrate fără acordul titularului.

Au fost indisponibilizate bunuri în valoare de peste 5.000 de lei, 6520 de ţigarete, 500 kg de legume, 532 de produse cosmetice, 103 articole vestimentare şi 3 metri³ de material lemnos. S-a verificat, de asemenea, respectarea legislaţiei în domeniul transportului de mărfuri, fiind amplasate filtre rutiere de către echipe mixte. Poliţiştii au controlat 164 de autovehicule, fiind aplicate 104 sancţiuni contravenţionale şi reţinute 6 permise de conducere.

La acţiune au participat şi reprezentanţi ai I.T.M., O.P.C., şi Poliţiei locale Lugoj. Dintre cele mai interesante infracțiuni depistate se numără cea a unui bărbat de 52 de ani, din Lugoj, care a fost depistat de poliţişti în piaţa George Coşbuc în timp ce oferea spre vânzare 3500 de ţigarete de contrabandă. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. De asemenea, într-un complex comercial au fost identificaţi doi agenţi economici care ofereau spre vânzare articole vestimentare şi încălţăminte care purtau însemnele unei mărci înregistrate fără acordul titularului.

[FOTO] Legumele, fructele si hainele, controlate de peste 30 de politisti in piata din Lugoj

>>>Câștigă o tură de shopping la cel mai tare magazin outlet din Lugoj, plătită de noi!<<< lugojeanul-news-everywhere,-everytime-banner

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Șapte lugojeni, pe lista persoanelor urmărite a Poliției Române pentru droguri, trafic de carne vie și alte infracțiuni

Publicat

în

Șapte lugojeni se află pe lista persoanelor urmărite a Poliției Române. Aceștia au comis diverse infracțiuni pentru care au fost condamnați, însă polițiștii nu au mai apucat să pună în aplicare decizia judecătorească pentru că inculpații au dispărut fără urmă. 

IOANOVICI DOREL ZAMFIR – Condamnat 3 ani si 4 luni inchisoare pentru comiterea infractiunilor de fals material in inscrisuri oficiale, conducerea unui vehicul fara permis, furt calificat, lovire si alte violente;

GYAPYAS ADRIAN FLORIN – Persoana in cauza a fost condamnata la executarea unei pedepse de 2 ani si 7 luni inchisoare pentru comiterea mai multor infractiuni la regimul circulatiei. Pe numele acestuia Judecatoria Lugoj a emis MEPI nr 1186 din 16.01.2018;

GYAPJAS VALERIA MARIA – Persoana condamnata, Gyapjas Valeria-Maria, condamnata in baza MEPI nr. 308 din 23.06.2017, emis de Judecatoria Lugoj, la 290 zile de inchisoare pentru savarsirea infractiunii de loviri sau alte violente;

TODA DANIEL MIRCEA – Pe numele persoanei in cauza au fost emise doua mandate de executare a pedepsei cu inchisoarea: MEPI nr 553 din19.06.2017 emis de Judecatoria Lugoj in dosar nr 526/252/2017 fiind condamnat la 9 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui autovehicul fara a detine permis de conducere si MEPI nr 720/2017 din 02.04.2018 emis de Tribunalul Timis in dosar nr 5080/30/2017 fiind condamnat la 1 an si 2 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunilor de detinere de droguri de risc in vedereea consumului propriu fara drept si conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenta unor substante psihoactive;

CIRPACI GAROFITA – Persoana in cauza este condamnata la executarea unei pedepse de 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de trafic de persoane. Pe numele acesteia a fost emis MEPI nr 458 din 17.04.2013 de catre Tribunalul Arad;

SALVAN ANDREEA TEODORA – Condamnata la 5 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de trafic de persoane;

ROSETI PAVEL – Persoana este condamnată la pedeapsa de 11 ani de închisoare pentru trafic de droguri.

Doi lugojeni, dați dispăruți

Potrivit portalului Poliției Române, doi lugojeni sunt declarați persoane dispărute. Unul dintre aceștia este un tânăr dispărut de acasă chiar din 1999. În ciuda eforturilor familiilor și a poliției, aceștia nu au mai putut fi găsiți până în acest moment.

GHEORGHE VASILE LAURENTIU – La 17.03.1999 a plecat de la domiciliu cu intentia de a ajunge in Turcia la lucru. Semnalmente: inaltime 1,75m, greutate 70 kg, par castaniu, ochi caprui. Semne particulare: Pe piciorul drept doua cicatrice post operatorii, tatuaj pe bratul stang reprezentand un craniu uman, pe omoplat are tatuata steaua lui David. Imbracaminte: geaca din piele culoare maro, blue jeans culoare neagra, ghete culoare maro;

CRISTIU PETRU – Semnalmente: inaltime 1,70 m, par grizonant, tuns scurt, ochi albastri, aprox. 84 kg, constitutie robusta, fata rotunda, gura usor stramba spre partea stanga. Imbracaminte: pantaloni de culoare neagra, tricou de culoare neagra, incaltamite sport de culoare gri si sapca de culoare inchisa. Data, locul, ora si imprejurarile disparitiei: Persoana in cauza a disparut in data de 06.11.2018, ora 11.00 de la domiciliu sau din Lugoj, judet Timis.

Citiţi mai departe

Actualitate

Polițiștii au găsit un lup, un mistreț și o căprioară, acasă la un pădurar din Ocolul Silvic Lugoj

Publicat

în

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Infracţiunilor Economice (SICE) au descins miercuri dimineaţa la mai multe adrese din Timiş şi Arad pentru percheziţii, într-un dosar în care doi pădurari sunt acuzaţi de tăieri ilegale de lemn.

Este vorba despre pădurari din cadrul Ocolului Silvic Lugoj, care obțineau material lemnos din parchetele pe care le aveau în gestiune, marcând copacii cu marcă falsă. După ce erau tăiaţi, arborii erau vânduţi, banii revenindu-le pădurarilor.
Aceștia sunt acuzaţi şi de completarea în fals a unor avize de însoţire a lemnului recoltat pentru a asigura presupusa legalitate a transportului.

În casa unuia dintre pădurarii vizaţi de percheziţii a fost găsită o adevărată grădină zoologică, omul crescând în captivitate animale sălbatice (lup, mistreţ, căprioare).

Polițiștii au mai confiscat și peste 700 de litri de țuică și mai multe cartușe de la un pădurar care nu deținea permis de port armă.

Citiţi mai departe

Actualitate

Masca de protecție devine obligatorie în toate spațiile publice din Lugoj și restul județului Timiș

Publicat

în

Marți, județul Timiș a ajuns la o rată de infectare de peste 3 bolnavi la mia de locuitori. Din acest motiv, Prefectura, alături de DSP și restul autorităților au decis să ia măsură obligativității purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise din județ, indiferent dacă vorbim despre orașe ca Lugojul și Timișoara, sau comune și sate precum Coșteiu, Belinț, Gavojdia sau Herendești. 

Practic, fiecare timișean trebuie să poarte masca de protecție oriunde s-ar afla afară din locuința sa. Pe stradă, la piață, la coadă la bancă, dar și în restul spațiilor închise în care era deja obligatorie, masca este acum indispensabilă.

Autoritățile iau măsura după ce cazurile de infectare cu noul coronavirus au crescut simțitor în ultima perioadă. La Lugoj, doar ieri au fost confirmate alte 14 cazuri, toate cu transmitere în comunitate, adică fără să facă parte de vreun focar. La nivel județean, 7826 de persoane au contactat virusul, până marți dimineața la ora 10. 

Citiţi mai departe

Cele mai citite