Reprezentanți ai IPJ Timiș, instituția ce conduce poliția din județul nostru au făcut marți o vizită unor bătrâni și copii, nu departe de Timișoara. Mai exact, agenții au mers în orașul Făget și satele Bichigi și Temerești cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
Este vorba despre o mamă care își crește singură cei 5 copii și 7 bătrânei cărora doar vecinii le mai deschid din când în când poarta. Izolați de-a dreptul, dar cu suflet mare, o să treacă și peste aceasta perioadă, care a pus la încercare o comunitate întreagă.
“Au zis că ne mai așteaptă. Vom reveni cu drag! Împreună vom reuși! Un mic gest poate aduce multe zâmbete!” au transmis cei de la IPJ Timiș
În luna februarie, politiștii timișeni au organizat o nouă sesiune de donare de sânge în cadrul Campaniei „Protejam oameni, ajutăm oameni!” inițiată de I.P.J. Timiș, iar bonurile au fost valorificate pentru ca și acesți oameni să simtă spiritul sărbătorilor Pascale.




