Un cowboy modern dintr-un sat de lângă Lugoj a fost oprit de polițiști la un control. Acesta, deși avea la el arma de vânătoare și cartușe, nu a avut vreun act care să dovedească faptul că o poate purta după el, sa că o deține legal. Bărbatul se plimba prin oraș cu arma gata de vânat, în plină stare de urgență.
S-a întâmplat marți, 14 aprilie. Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nădrag, au oprit pentru control pe strada Padeș din localitatea Nădrag, un bărbat în vârstă de 33 de ani. În vederea continuării cercetărilor, polițiștii au ridicat cu ocazia controlului, o armă letală cu glonț, de vânătoare și un număr de 5 cartușe.
Totodată, procedându-se la verificarea acestuia, s-a constatat faptul că acesta nu figurează ca și deținător legal de arme. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză. De asemenea, tânărul de 33 de ani, a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor art.1, lit.a) din Ordonanţa Militară nr.3/2020.