Fidelity by Iulius Mall

FOTO Noile atracții ale Grădinii Zoologice din Reșița: lupi albi, tigri și o maimuță exotică

Sursa foto: radioresita.ro

Grădina Zoologică „Ioan Crișan” din Reșița se îmbogățește cu noi animale și atracții. Inaugurată în 1965, grădina zoologică din nordul Reșiței, pe strada Parcului, poartă numele profesorului de biologie Ioan Crișan, care a pus bazele unei minigrădini zoologice în curtea Colegiului Național „Diaconovici-Tietz”.

Recent, au fost aduse specii noi, care vor deveni atracții deosebite pentru vizitatori. „Am primit o pereche de lupi albi de la Grădina Zoologică din Sibiu. Femela are 5 ani și jumătate, iar masculul doar 8 luni. Cei doi provin din linii genetice diferite, ceea ce deschide posibilitatea de a avea pui în viitor”, a declarat directorul Adrian Ungureanu, conform radioresita.ro.

Publicitate

Tot din Sibiu au ajuns și doi bivoli albi, un mascul de 18 ani și o femelă de 14 ani, animale care se bucură de condiții excelente și pot trăi până la 30 de ani.

Leul Alex, vedeta grădinii zoologice din Reșița, nu mai este singur! La grădina zoologică a sosit Ianoș, un leu mascul de 6-7 ani din Târgu Mureș. Cei doi nu se află încă în același țarc, dar în perioada următoare vor fi observați pentru a decide dacă pot coabita împreună.

Grădina Zoologică din Reșița a primit și doi tigri de la Hunedoara. Masculul are 18 ani, iar femela 14. „Ne dorim să le oferim un mediu liniștit și confortabil, pentru ca aceștia să se bucure de o viață cât mai fericită aici”, a adăugat directorul.

Un alt membru special este un pui de maimuță exotică, născut din împerecherea unui pavian cu mantie și a unei femele de babuin. Deocamdată fără nume, puiul este îngrijit cu multă atenție și hrănit cu biberonul, iar angajații grădinii se asigură că dieta sa este diversificată și echilibrată.

Grădina Zoologică din Reșița continuă să se dezvolte, oferind condiții excelente pentru cele 267 de animale și păsări din 41 de specii. „Ne asigurăm că animalele beneficiază de hrană diversificată, apă proaspătă și adăposturi sigure. Ne dorim ca toate să trăiască într-un mediu cât mai apropiat de cel natural”, a subliniat Adrian Ungureanu.

Programul de vizitare este marți-duminică, între orele 10:00-17:30, iar prețurile biletelor sunt de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii. Intrarea este gratuită pentru copii sub 2 ani. Pentru grupuri de peste 15 persoane, biletul costă doar 2 lei.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate