Locuitorii comunei Coșteiu, situată la 6 kilometri de Lugoj, sunt de două nopți martorii unor evenimente ieșite din comun ce au loc în cimitirul de la marginea satului, unde, din spusele lor, o femeie cu probleme psihice își face veacul și are toate șansele să dea foc locului de veci în cazul în care continuă cele începute în urmă cu două nopți. Oamenii spun că marți seara, din interiorul cimitirului s-a auzit muzica dată la maxim dintr-un casetofon cu baterii, iar femeia în cauză ar fi petrecut singură, cu ajutorul unor beri reci, până dimineața. Oamenilor le-a fost teamă să intre să vadă despre ce este vorba, așa că au așteptat retrași până ce petrecerea a luat sfârșit.
Ieri seara, în loc de muzică și bere, femeia a strâns coroanele de pe mai multe morminte și, în mijlocul cimitirului, le-a dat foc, flăcările fiind vizibile de pe dealul Țipariului, fumul gros alertându-i din nou pe toți locuitorii satului, spun martorii. În această seară, localnicii vor fi cu ochii în patru pentru a se asigura că femeia nu va mai cauza niciun fel de probleme, aceștia fiind gata să cheme poliția dacă evenimentele cu adevărat ieșite din obișnuit vor avea loc și de această dată.


