Primul meci din returul de campionat al Diviziei C la fotbal a avut loc ieri pentru echipa lugojeană, pe teren propriu, unde ca oaspeți au fost cei de la Pandurii II Tg. Jiu. Deși au fost foarte aproape de o victorie, jucătorii antrenați de Remus Steop au reușit doar un egal cu echipa a doua a selecționatei gorjene. Chiar dacă este doar un scor de egalitate, faptul că lugojenii au reușit să marcheze două goluri în meciul de ieri înseamnă foarte mult pentru echipă, care nu a mai marcat de 6 etape. De asemenea, jucătorii au dat vina pe vremea rea pentru jocul relativ slab pe care l-au arătat pe teren.
În etapa a doua a returului, Vulturii vor merge la Caransebeș, unde vor întâlni echipa Autocatania. Meciul va avea loc vinerea viitoare, 22 martie, cu începere de la ora 15:00.